luni, 9 martie 2020

Gânduri despre încercări

Imagini pentru mitul lui sisif 

MOTTO: „Încearcă orice lucru nou de trei ori. Prima dată, să treci peste frica de a-l face. A doua oară, să înveți cum se face. A treia oară, să-ți dai seama dacă îți place sau nu.” (Virgil Garnett Thomson)


    Titlul acesta de azi mi-a venit în minte căutând de zor în dexonline.ro cuvintele zilei. Și l-am găsit potrivit pentru că ceea ce „prestez” eu aici, scrierile mele, în general, sunt niște „încercări” (în sensul de strădanii de a face ceva) care descriu niște „încercări” (în sensul de dificultăți pe care le îndură cineva în viață). Descrieri pe care încerc să le agrementez cu oarece umor și autopersiflare. Asta ca să mă exprim în așa fel încât să fiu în acord cu ce zice DEX-ul. O să revin, după ce scriu cuvintele-de-luni:

CUVÂNTUL ALEATORIU:
Abilita vt [At: CADE / Pzi: ~téz / E: ger habilitieren, fr habiliter, lat habilitare] 1-2 (Înv) A recunoaște cuiva, în urma unui examen, calitatea de profesor sau docent. 3 (Pex) A recunoaște unei persoane o calificare. 4 (Jur) A face pe cineva apt pentru săvârșirea unui act juridic.

CUVÂNTUL LUNII: (Tot) CORONAVIRUS.

CUVÂNTUL ZILEI:
DÍCȚIE, dicții, s. f. Modul de a pronunța cuvintele, silabele și sunetele. ♦ (În teatru, cinematograf etc.) Arta de a pronunța corect și clar un text. [Pr.: -ți-u-. – Var.: dicțiúne s. f.] – Din fr. diction, lat. dictio, -onis. Sursa: DEX '09 (2009).

Cheia alegerii: S-a născut în 1942 actorul Ion Caramitru. Sursa: MDA2 (2010).

    Și, ca să revin, mă întreb (încă) dacă micile și modestele mele rânduri pot fi considerate eseuri. Câteodată cred că DA, de cele mai multe ori cred că Nu. Mă rog, nu-mi pasă cum o să le numesc, eu scriu în continuare...

ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului tiraj. – Din fr. essai. Sursa: DEX '09 (2009)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...