Şi alte gânduri...

 De vreo două zile nu a mai plouat pe la noi, deci starea mea sufletească tot cam înnourată (care este asemenea imaginii alăturate) nu mai poate fi pusă pe seama vremii. La mine e hiba. O să continui să redau sfaturile acelea despre cum să poţi gândi pozitiv, poate mă vor ajuta, dar rămân încă la ideea cu frecţia la picior de lemn. Deci:                

2. Afirmații pozitive ( maxime, aforisme, citate motivaționale). Afirmațiile sunt declarații pozitive ale unui rezultat sau obiectiv dorit. Expresiile sunt în general scurte, credibile şi concentrate. Repetarea lor de multe ori deschide în timp noi căi în subconștientul nostru, creând un alt mod de gândire. În cazul nostru, urmărim evident gândirea pozitivă. Citește cu voce tare si cu entuziasm maximele care te motivează şi, în timp, ai sa vezi rezultatele.

 3. Încearcă să creezi descrieri pozitive.Fă-ti un obicei din a crea imagini si povesti optimiste despre tine si cei din jur. Stabilește-ţi un vis si încearcă sa il vizualizezi materializându-se. Gandeşte-te cum te vei simti cand se va transforma in realitate. Încarcă-te cu sentimente pozitive, chiar daca momentan sunt doar la nivel mental. In timp, se vor transforma in realitate. Si, cel mai important, vei incepe sa te obisnuiesti sa gândești pozitiv. 

 4. Înlocuieşte influenţele negative cu cele pozitive. Este important sa identifici factorii externi negativi din viata ta. De exemplu, starea ta de spirit poate fi otrăvită daca esti înconjurat de persoane negative. Daca nu esti suficient de atent, vei incepe sa adopti gândurile lor. Prin urmare, fii atent la influentele negative. Limitează expunerea la aceste gânduri cat mai mult posibil. De asemenea, evita sa discuti planurile tale cu oameni care nu te încurajează si nu iti sustin visurile. In schimb, înconjoară-te cu ganduri si actiuni de la oameni care te motivează. Daca esti demotivat, oamenii din jurul tău te vor face sa te simti mai bine. Energia pozitiva care te va inconjura te va ajuta sa iti îmbunătățești si tu modul de gandire. 

 5. Concentrează-te pe prezent. Concentreaza-te pe lucrurile pe care le ai de facut ACUM. Nu te lăsa împovarat de trecut sau de teama faţă de viitor. Nu poti controla nici trecutul si nici viitorul. Ce poti face însa, este un pas AZI care va duce la realizările uimitoare de maine. Asuma-ţi azi responsabilitatea pentru ce ai / vrei să faci şi acţionează.

(O.K., mai am doi paşi, şi poate că o să încep să gândesc şi eu ceva mai sprinţar, deşi ceea ce am citat mai sus, pe lângă că e o grămadă de truisme, mi se pare cam general, uşor naiv şi fără substanţă. Ei, o să mai caut şi alte sfaturi. Eventual scrise cu punctuaţia adecvată, pentru că nu mai am răbdare să pun, ca să mă exprim metaforic, punctul pe I.)

Gânduri despre "gândirea pozitivă"

Motto: "Întotdeauna mi-am dorit să ajung cineva şi acum mă gândesc că trebuia să fiu un pic mai specifică" (Lily Tomlin) 

  După ce, cum deja v-am mai spus, de vreo lună şi jumătate mă deprimă faptul că plouă obsedant, că e frig şi e urât, că grădina mea e o junglă ce zace sub ape, că... (mă rog, nu mai continui, că lista e lungă), acum mă mai deranjează şi gândul că iar se apropie nişte alegeri, iar o să mă duc să-mi exprim opțiunile şi, inevitabil, iar o să fiu dezamăgită. Dar, spre deosebire de postările trecute, când mă revoltam împotriva ei, acum încerc (cam cu lehamite şi scepticism, trebuie să mărturisesc) chestia aia cu "gândirea pozitivă". Ei bine, am găsit muuuulte sfaturi înțelepte despre asta. Şi nu se putea să nu vi le împărtășesc şi domniilor voastre. Vom vedea cât ne vor fi de ajutor. Încep cu acestea:     

 "Îţi oferim șapte pași de urmat pentru a ajunge să gândești pozitiv:

 1. Elimină discuțiile negative. În primul rând, trebuie să îți dai seama când gândești negativ. Este greu să faci o schimbare dacă nu înțelegi cum şi de ce gândești într-un anumit fel. Fiind conștient de sentimentele tale, vei ști şi cum să le gestionezi. Discuțiile  devin negative de-a lungul anilor din diferite motive. De exemplu, dacă la școală ţi se spune în mod constant că ești prost, poți ajunge să crezi că e adevarat. Vocea ta interioară poate să îţi spună adesea "Sunt prea lent" sau "Mi-e greu să învăț” . Dacă îţi spui în mod constat lucruri negative, atunci acţiunile tale vor reflecta  stima de sine scăzută. Ca atare, este dificil să ajungi prea departe dacă nu ai încredere în tine. Cea mai comună vorbă negativă este "nu pot" . Când îţi spui "nu pot" sau "e prea greu", creezi rezistenţă. Un blocaj mental  te va împiedica să faci lucruri pe care în realitate le poți face. De fiecare data când vrei să spui "nu pot", oprește-te şi  întreabă: "de ce nu pot ?" Studiile arată că cei mai mulţi oameni de succes fac  o mulțime de lucruri grele. Deci, dacă vrei să ai succes trebuie să îţi spui mult mai des EU POT". 

Bun, după "pasul unu" mă simt ca un om care a primit o frecţie la un picior de lemn. Mâine o să continui şi vom vedea ce se întâmplă.

 

Gânduri printre dinţi

MOTTO:
"Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i încă                                                                                   pierdută" (William Shakespeare)

       Păi, pornind de la concret spre abstract, sau de la sensul propriu la cel figurat, aş vrea să bat astăzi puţin câmpii despre dinţi şi despre gânduri printre dinţi. Pentru mine, uitatul prin dicţionar este o mare încântare. Îmi reamintesc, de fiecare dată, câte ceva uitat. Sau descopăr (încă!) cuvinte pe care chiar nu le-am folosit de mult, ori nu le-am ştiut deloc (da, de acord, mi-e jenă!). Azi am căutat cuvântul dinte. O să vă spun pe urmă de ce.

DÍNTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc.3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis. 

     Fascinant, nu? Mă rog, cred că pentru domniile voastre poate fi cam plictisitor, dar mie mi se pare destul de interesant traseul gândurilor mele. Să vi-l spun: pe timpul ăsta instabil, cu treceri de la frig la cald, de la soare la ploaie, de vreo săptămână am o uşoară nevralgie. Ieri şi azi mi-a cam trecut. De aici, gândul că ar cam trebui să trec pe la dentist (mă rog, în viitorul foarte îndepărtat), apoi că arătatul dinţilor într-un zâmbet ne face şi pe noi mai plăcuţi dar sigur face ziua celor cu care discutăm mult mai frumoasă şi, în fine, că aceste gânduri ale mele sunt, recunosc, cam neclare. Ei, pentru asta, ca să fiu în temă, voi sta o vreme, ca în bancul acela celebru (prietenii ştiu care!), cu "dinţii-n sus". Pe curând.

Ploi nesfârşite peste gânduri

 MOTTO:

                                                                "Cel mai bun lucru pe care îl poţi face atunci când plouă este să accepți ploaia". (Henry W. Longfellow)

   Da, recunosc, Longfellow are dreptate. Într-un fel. Dar, ca în bancul acela cu rabinul, aş îndrăzni să susţin că şi eu am dreptate. Şi anume, atunci când spun că mi-a ajuns până peste cap să asist la scurgerea asta nesfârşită de apă venită din ceruri. Totul e inundat, grădina, drumul, în podul casei încep să se strecoare mici picături insidioase, e frig (doar vreo unsprezece grade Celsius, dar au fost şi mai puţine...) şi ploaia continuă să cadă cu obstinaţie. Metaforic vorbind, îmi plouă chiar şi peste gânduri. De pe la Florii încoace ne tot plouă. Dacă nu ziua, atunci noaptea. Uneori este ploaie cu fulgere şi tunete, ca vara, alteori măruntă şi rece, ca toamna. Da, dar e primăvară, domniile vostre, e mai! E luna florilor. Ei, la mine în grădină se poate pune întrebarea: "Care flori?" Cele ce nu au fost mâncate de melci sau limacşi, arată jalnic, s-au îngălbenit şi zac sub apă. Şi par triste, ca şi mine. Dacă în următoarele ore (sau zile) aud pe cineva că-mi recomandă să gândesc pozitiv, o să-mi pierd echilibrul şi diplomaţia de Balanţă şi o să-i zic câteva...

Gânduri ca o "vânare de vânt"

              Mă gândeam, în această dimineaţă, că azi e vineri şi 13. Ei bine, iată că cineva s-a gândit ca ziua asta să fie Ziua Internaţională a Dorului. Mă rog, nu ştiu câţi străini pot percepe exact semnificaţia cuvântului "DOR", dar asta este o cu totul altă discuţie. O să fie, poate, sărbătorită ca atare. Iată ce scrie un ziar despre asta: "Ziua de 13 mai a fost trecută în calendarul românilor ca fiind Ziua Internațională a Dorului începând cu anul 2015. Sărbătoarea se adresează tuturor celor care sunt departe de ţară, de copilărie sau de cei dragi. Inițiativa aparține Oraşului Minunilor, o mișcare socială iniţiată anul trecut de trupa VUNK. „În Oraşul Minunilor, emoţiile sunt cele mai importante şi, aici, după cum am văzut în ultimele luni, se regăsesc foarte mulţi dintre romani. Ziua Internaţională a Dorului este propunerea noastră pentru a crea o sărbătoare care poate fi celebrată şi de restul lumii. Este o sărbătoare românească, ce vorbește despre sufletul românesc şi forța inventivă a poporului nostru. Pe 13 mai, sper ca milioane de români, inclusiv cei din afara ţării, să-şi sărbătorească dorurile. O sărbătoare durează o zi, dar emoțiile ei pot dura o viaţă întreagă“ a declarat Cornel Ilie, liderul Trupei VUNK şi fondatorul Oraşului Minunilor". Deh, eu sunt de părere, ca şi în cazul Zilei Îndrăgostiţilor, că dorului nu-i trebuie o zi anume, ne este dor în fiecare zi. De oameni care nu mai sunt lângă noi, de oameni pe care nu i-am văzut de mult, de copilărie, de un animăluţ, de o anume stare pe care nu o mai putem retrăi. Gândurile acestea mi-au adus în minte versurile lui Florian Pittiş pentru melodia lui Bob Dylan "Blowing in the wind": "Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt/ Răspunsu-i vânare de vânt".

Gânduri despre decaloguri (V)

Ei bine, în ultima vreme am avut parte doar ploi nesfârșite (deci, implicit, cohorte de limacşi prin grădină), cheltuieli neprevăzute, nişte ghinioane de tot felul (cel mai drăguţ fiind entorsa gleznei drepte), multe gânduri tristuţe, şi nu am mai scris nimic pe aici. Logic, nu?! Azi vreau să termin cu expunerea celor zece nevoi umane despre care ne vorbește Solomon Marcus, sperând ca, mai apoi, să-mi revină cheful de a împărtăşi cu domniile voastre şi unele dintre gândurile mele, cele ceva mai optimiste, bineînţeles.                     

   8. Nevoia de omenesc şi de omenie. Identitatea este primul termen al unui cuplu esenţial, în care al doilea termen este: alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica în absenţa celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenţa se poate referi la vârstă, la sex, la naţionalitate, la limbă, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultură, la poziţie socială, la apartenenţa politică, la filosofie a vieţii, la preferinţe literare sau de orice alta natura  etc. Să fim pregătiţi să înţelegem omenescul în diversele sale ipostaze, să admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor ; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd ; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu : baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca « eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel ». De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia desolidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.                                                                                                     9. Nevoia de cultura. Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate ? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici ? Oare pe la urechile cator copii, adolescenti, trece adierea unor acorduri din Beethoven, Bach, Mozart sau Chopin ? Cate priviri aflate in dimineata vietii ajung sa se desfete in prezenta unui tablou de Rembrandt, a unei sculpturi de Brancusi ? Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da  vietii lor ? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie mila de ei ?  Sa nu-i compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice ?   Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii lor ?                             

10. Nevoia de transcendenţă.  Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens vietii.  Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice : identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc. Transcendenta este atatla destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane)  si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor intrewgi si unei variabile x. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent. In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despe transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.            

Desigur, nu sunt acestea singurele nevoi umane. Dar sunt dintre cele mai importante si dintre cele mai neglijate. Traim acum un moment al unui nou inceput. Voi, oameni ai scolii si ai universitatii, voi elevi si studenti, voi, parinti ai elevilor si studentilor, voi, oameni de cultura, intelectuali, ce ar fi sa valorificam  a doua nevoie evocata mai sus si sa ne improspatam ?

Gânduri despre decaloguri (IV)

6. Nevoia de joc. Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi s prinobservatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta. Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: « cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele  la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial ». Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf.  Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate ; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora. Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.

7. Nevoia de identitate. Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara.   Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica. Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie ( valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura) ? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare ?  Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie ; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.                                                                                                                                                         

Liniştitele gânduri

   După ce bătrânul meu laptop (botezat de mine, cu alint, Hatamoto ) a mai suferit o "intervenţie", am avut ceva probleme în a posta pe blog. Mă bătea chiar gândul să-l mut (pe el, adică, blogul personal) pe o altă platformă de bloguri (sau cum s-o fi numind chestia asta). Ei bine, după ce zile întregi m-am tot chinuit să rezolv problema, reproşându-mi în gând (şi, uneori, hm, chiar cu voce tare) că sunt aşa de nepricepută, am reuşit! Pot scrie iar aici! Dar, cum se spune prin filme şi cărţi, am două veşti: una bună şi una proastă. Vestea bună e că, schimbând profile şi parole, prinzându-mi urechile în terminologia asta încifrată, am putut să accesez blogul şi să scriu. Vestea proastă e că nu am deloc inspiraţie. Aşa că, de data viitoare, o să continui cu înţeleptele sfaturi ale lui Solomon Marcus. Acum vă las, domniile voastre, nu înainte de a vă ura Sărbători cu bine, binecuvântate cu Lumină, sănătate, linişte sufletească şi vă doresc să aveţi ajutor divin în tot ce întreprindeţi. Pe curând.