Gândurile mele. Ale mele...

   De obicei, când scriu ceva pe blog, nu mă uit la toate rezultatele pe care Domnul Google le înșiră atunci când caut COLECȚIA (MEA) DE GÂNDURI. Ei bine, azi m-am uitat. Am mai găsit câte ceva cu denumiri asemănătoare, printre care și titlul unui album, cred că de muzică hip hop, al cântărețului Gino G. Mărturisesc sincer că nu am ascultat niciun cântec, dar am aflat următoarele: „Albumul a fost lansat independent în data de 15 mai 2015 și poate fi downloadat de pe (...). Am ales câteva titluri din ceva numit „tracklist”: Viziuni din trecut (Intro cu Dj. Featherlight); Suflet aviator (feat. Olly); Hai să fugim Tai Tai; Efectul de turmă; Am crezut în noi (mixtape Laurențiu Duță); Puțin plecat ș.a.m.d.

Nu recunosc în ruptul capului că am plagiat ceva sau pe cineva cu bună știință. Pe de altă parte, m-am obișnuit și cu ideea că nu eu am „inventat roata”. Dar iată ce spune Wikipedia despre chestiunea asta: „Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie. (...) Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagium“, care se traduce prin „a vinde altora sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“. Termenul și-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din punct de vedere semantic, sinonim cu furt. (...) Pot exista și situații de plagiat involuntar, la persoane care suferă de criptomnezie. Criptomnezia poate apărea atunci când un scriitor citește o sursă, uită că a făcut acest lucru și, mai târziu, utilizează în opera proprie elemente pe care și le amintește, cu credința greșită că este creația sa nouă și originală”.

Deci, reiau ideea: nu cred că am plagiat vreodată cu intenție. Și nu vreau să cred nici că sunt bolnavă de criptomnezie. O, nu! Când și când mai uit, vorba bancului cu „margareta”, dar asta-i tot. Știu ce-nseamnă încălcarea dreptului de autor, știu că asta se pedepsește, știu și că există, mai nou, programe care „detectează” scrierile plagiate... În general, îmi place să spun ce-mi trece mie prin cap și, când spun ce gândesc alții, dau sursa exactă a citatului. Orice filolog face asta. Ceea ce nu pot detecta însă acele programe anti-plagiat este sinceritatea unui om care gândește și scrie ceva, precum și faptul că, de atâtea mii de ani, cam tot ce trebuia spus s-a spus, așa că noi acum doar repetăm, dar în altă formă. Asta când nu avem ce face și ne așternem gândurile pe hârtie...

Gânduri despre piariști

Mai zilele trecute, văd cu uluire (exagerez și eu, luați-o ca pe-o „licență poetică”, nu văd asta pentru prima oară și, de o vreme, nu mă mai uluiește nimic) într-unul dintre ziarele online (nu mai știu care) cum că o anumită duduie era „piaristă”. Mi-am dat seama că acest barbarism vine de la „Piar” (adică englezescul PR, public relations). La noi se zice Relații Publice (atenție, nu mult blamatele Relații cu publicul), deci puteam foarte bine să-i zicem duduii ăleia Consultant de Relații Publice. CRP! Am găsit și ce fac, cu ce se ocupă acești consultanți: 

Relații cu media

Marketing (pentru produse, servicii sau concepte)

Copy - writing

Birou de presă

PR online

Training pentru media/prezentări

Strângere de fonduri

Managementul evenimentelor și al conferințelor

Cercetare

Evaluare

Identitate corporatistă

Planificare strategică et caetera.

Cea mai cunoscută și mai acceptată definiție a Relațiilor Publice este cea a lui Rex Harlow: 

„Relațiile publice reprezintă funcția managerială distinctă care ajută la stabilirea și menținerea unor limite reciproce de comunicare, la acceptarea reciprocă și la cooperarea dintre o organizație și publicul ei; ele implică managementul problemelor, ajutându-i pe manageri să fie informați asupra opiniei publice și să răspundă cererilor opiniei publice; ele definesc și accentuează obligațiile managerilor de a anticipa tendințele mediului; ele folosesc ca principale instrumente de lucru cercetarea și comunicarea bazată pe principii etice.”

Multe fac și cu multe se ocupă acești CRP. Parcă prea multe. Și prea cu denumiri pompoase și englezite. Dar asta e, trăim în România și trebuie să ne înarmăm cu muuultă răbdare. De fapt, iată adevărata semnificație a cuvântului. M-am dus la Domnul DEX și la Doamna Wikipedia și mi-au spus următoarele:

PIARÍST, piariști, s. m. Membru al unei congregații clericale catolice care se dedica învățământului gratuit. [Pr.: pi-a-] – Din germ. Piarist, fr. piariste.

„Ordinul Piarist (în latină Ordo Clericorum Regularium Pauperum Matris Dei Scholarum Piarum) este un ordin călugăresc romano-catolic a cărui misiune este educarea tineretului. A fost fondat în anul 1597 de Iosif (José) de Calasanz la Roma, de unde s-a extins în toată Europa. Părintele Ordinului Piarist urmărea un scop educativ universalist, nediferențiat și strict religios”.

P.S. La noi, sunt Biserici piariste la Timișoara, Cluj și Carei.

Tâlcuri printre gânduri abia ticluite

MOTTO: „O persoană inteligentă rezolvă o problemă. O persoană înțeleaptă o evită.”  (Albert Einstein) 

   Astăzi nu mă simt nici inteligentă, nici înțeleaptă. Și nici nu am timp, dar tot am trecut pe-aici un picuț, căci mai am ascunse, prin „sertare”, diverse lucruri pe care vreau să le „aerisesc”. Am mai scris despre „Cercul Mincinoșilor”, cartea lui Jean-Claude Carriere, care cuprinde mai multe povești și povestiri filosofice, cele mai multe dintre ele fiind doar adunate de către autor (deci mai fac și alții asta!) și așezate frumos într-o „colecție” foarte interesantă, carte pe care mi-am propus să o citesc, cândva, în întregime. Până atunci, mai iau câte o istorioară și o împărtășesc și domniilor voastre:
   „La Los Angeles, în lumea filmului, plină de oameni bogați - și îndeobște trândavi, fiecare fiind mereu „prins în ceva” -, programul unei zile obișnuite sună după cum urmează:
- Te scoli la opt. Bei un suc de portocale și-ți iei vitaminele. Faci o plimbare de o jumătate de oră, cu câinele, înainte de micul dejun. Apoi citești presa și corespondența. Pe la zece și jumătate, prima vizită la piscină. După aceea, gimnastică, baie, soare și toaleta completă. Apoi prânzul, eventual cu niște prieteni. Dupa prânz și cafea, poți vedea un film în proiecție privată, ori poți merge la cumpărături, dai câteva telefoane sau te uiți la o casetă. Pe la ora patru după-amiaza, tenis, călărie sau golf. La întoarcere, a doua vizită la piscină și gimnastica de după-amiază. După toate astea, urmate de duș și masaj, e bine să tragi un pui de somn.
   Când te trezești, ai optzeci de ani!”
   Și poezia de azi, „Am închis citatul”, de Marin Sorescu, cu care voi și încheia:

„De câte ori închid citatul,
Simt în mine
Nu ştiu ce secretă jubilație
De polițist:

L-am închis şi pe-ăsta,

Mama lui de porc!”

Înmiresmări de gânduri

 

Azi, deși e dubios de cald (ceea ce induce o moleșeală irezistibilă), deși nu am timp (și nici inspirație prea multă), m-am hotărât să înșir aici câteva vorbe, înmiresmată fiind, la propriu și la figurat, de fânul proaspăt cosit. Am vrut să scriu așa, în stil poetic, suav, dar nu prea reușesc, așa că mă mulțumesc cu poezia altora. În cazul de față, o poezie pe care am mai postat-o, a lui Adrian Păunescu (numită simbolic și aluziv „Miros de coasă”), dar e iar actuală și-mi place:

„E amurg și mai rămân

Lângă foc și amintire,

Mă adun din risipire,

Și încep să cânt păgân.

A fi fire și nefire,

Nu mai știu ce mai îngân,

Umblă cineva la fân,

Simt venind miros subțire.

Taie cineva lucernă,

Cu o coasa veche, grea,

Ca și când și-ar repeta

Că doar moartea e eternă.

Parcă-aș sta, parcă-aș pleca

Parcă sunt altcineva.”

Am vrut să-i pun scrierii ca titlu „Gânduri înfânate” (să inventez, adică, și eu cuvinte), dar nu mi-a mai plăcut și, uitându-mă în dicționar, așa e, nu există acest cuvânt, dar există „Înfârnat, ~ă [At: Furtună, V. 14 / Pl: ~ați, ~e / E: nct] (Pop; despre oameni) Care este supărat”. (Sursa: MDA2 2010). Ei bine, eu una nu știam acest cuvânt, dar nu-i supărare, câte altele n-oi mai ști... Am să închei, cu ceva destul de haios, despre „cât e de cald”:

E atât de cald afară încât, pe lângă „parcangii” au apărut băieții „vântangii” care se oferă să îți facă ventilație contra cost.

&

E atât de cald încât corporatiștii deschid tot mai multe ferestre de browser pentru a se face curent.

&

E atât de cald afară încât cei de la Carla's Dreams se gândesc să renunțe la hanorac și să treacă pe modul „vară”, la maiou cu glugă.

&

E atât de cald afară încât am văzut oameni cu ochelari de soare la care și-au montat și parasolare.

&

Este atât de cald afară încât primăriile de sector din București și-au schimbat tactica pentru amenajarea parcurilor și nu mai investesc în panseluțe, ci au dat comandă de cactuși și vegetație deșertică. (myzutv.ro/zu)

Carcalete din gânduri...

 

  Am aflat că ăsta a fost „cuvântul zilei” în DEX. Nu azi, acum trei zile, dar nu contează, eu acum l-am văzut. Și iată ce se spune despre el:

 

   CARCALÉTE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec. (2009).

   Nu aveam de gând să scriu despre asta, dar se potrivește: astăzi, unei mari părți dintre gândurile mele i se poate aplica vorba aceea care tot circulă mereu pe câmpiile atât de zburdalnice ale  „feisbucului” - adică, parafrazând, MOMENTUL ACELA CÂND FACI ADUNAREA GENERALĂ A GÂNDURILOR ȘI ELE SUNT, ÎN GENERAL, ABSENTE. Mi se întâmplă și mie lucrul ăsta, din când în când, dar dau vina, cu obstinație, pe ploaie, pe soare prea arzător, pe limacși, pe lipsa banilor, pe „gura lumii” (mă rog, ați priceput domniile voastre ce vreau să zic, oricine e vinovat, mai puțin eu și cu gândurile-mi). Așa că voi face acum un „carcalete”, compus dintr-o știre (eventual mondenă), o poezie (eventual comică) și o glumă (eventual bună), în așteptarea gândurilor care zburătăcesc pe te miri unde. Și, bineînțeles, pentru inducerea acelei stări de „roz” la care vă îndeamnă blogul meu:

 „Fetița Elenei Băsescu și a lui Cătălin „Tomată” a împlinit un an pe 4 iunie, ocazie cu care părinții au făcut un eveniment special la piscină și, conform tradiției, i-au rupt turta micuței Anastasia. Acest moment a implicat și alegerea unor obiecte de pe tăviță, obiecte despre care se zice că i-ar influența destinul. Sărbătorita a ales Constituția României, un stetoscop și cheile mașinii”. (click,ro)

(:::) (În loc de ha,ha,ha)

„Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, - plouă.

În faptul zilei, streşinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, - te udă.

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus,
Şi cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puţintel - a ploaie.

Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...”

(George Topârceanu, „Plouă”)

(:::)

Psihologul:
– Și acum, o ultimă recomandare: înainte de culcare, vă sfătuiesc să vă lăsați problemele la ușă...
Pacientul:
– Chiar credeți că soția mea va dori să doarmă pe preș, afară?!

rigitte Sfăt și Florin Pastramă, actualul ei partener de viață, au fost prezenți la un eveniment monden. Cei doi au arătat spectaculos și s-au comportat ca niște îndrăgostiți. Bruneta i-a făcut câteva declarații publice lui Florin Pastramă, pe contul ei de socializare.
Citeşte întreaga ştire: Brigitte Sfăt și Florin Pastramă își trimit mesaje siropoase pe internet

rigitte Sfăt și Florin Pastramă, actualul ei partener de viață, au fost prezenți la un eveniment monden. Cei doi au arătat spectaculos și s-au comportat ca niște îndrăgostiți. Bruneta i-a făcut câteva declarații publice lui Florin Pastramă, pe contul ei de socializare.
Citeşte întreaga ştire: Brigitte Sfăt și Florin Pastramă își trimit mesaje siropoase pe internet

rigitte Sfăt și Florin Pastramă, actualul ei partener de viață, au fost prezenți la un eveniment monden. Cei doi au arătat spectaculos și s-au comportat ca niște îndrăgostiți. Bruneta i-a făcut câteva declarații publice lui Florin Pastramă, pe contul ei de socializare.
Citeşte întreaga ştire: Brigitte Sfăt și Florin Pastramă își trimit mesaje siropoase pe internet

Incertitudini și gânduri „plecate de-acasă”

   

 În loc de motto: 

„Viața ne lovește

Oamenii „e” fiare

Actele „vorbește”

Scapă cine moare!”

Nu, nu mă găsesc la o răscruce în viața mea, cum ar sugera imaginea de mai sus. Fiind o fire ce se potrivește bine caracteristicilor zodiei mele, Balanța, eu am „răscruci” din astea cam de trei-patru ori pe zi, deci... Și nici nu cred cu hotărâre în ce spune mica poezie (găsită printr-un caiet vechi) pe care am pus-o „în loc de motto”. Dar trebuie să recunosc că, voit agramată cum e ea, de multe ori chiar e adevărată și... se aplică. Bun, nu despre asta voiam să scriu azi. Studiind eu, pe vremuri, filologia, am rămas cu aceste „fixuri”: mereu citesc, mereu vreau să învăț ceva nou (un cuvânt, un vers, un Gând), mereu caut să dau numele autorului vreunui citat pe care-l folosesc, precum și titlul acelei scrieri etc. (Și nu, pluralul acesta al lui „fix” nu e prea des folosit, dar există). Așa, deci mai săptămâna trecută, găsesc pe Facebook aceste versuri ale lui Nichita Stănescu, frumoase de te lasă fără suflu:

„Pot să
mă-mprumut
din tăcerea ta?
Pot să
mă-mprumut
de absența ta?
Pot să rămân
dator de lipsa ta?”

Ei, m-am gândit, obsesiv, la titlul poeziei și am tot căutat, dar Internetul mă trimitea înapoi la Facebook, deci nu știa. Nu am toate volumele de versuri ale lui Nichita și nu cred că am să fac curând un drum la vreo bibliotecă, așa că am rămas cu această incertitudine. La fel mi s-a întâmplat și cu versurile acestea (vezi poza mai jos), care au circulat și ele pe câmpiile feisbuchiste sau, mai degrabă, feisbuchiniste, prietenii (cărților) știu de ce, și despre care mi-am dat cu părerea cum că „seamănă a Nichita”, fără să fiu în stare să afirm că e așa. Deci, altă incertitudine. Dar, acum, tot eu îmi zic să trec peste aceste mici incertitudini (că am altele muuult mai mari) și să-l cred pe Nichita care spune: „Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”

 

Gânduri care se firitisesc

 

  În timp de ce o aștept pe Marița (așa îmi „alint” eu mașina de spălat) să „muncească” la niște rufe, m-am gândit să înșir aici câteva slove. Căci ceea ce „prestez” eu pe blog, de cele mai multe ori, nu e „creație”, literatură (eseu, memorialistică, proză, colaj, pamflet etc.), e doar o înșiruire de slove. Recunosc că am încercat (fără să reușesc în totalitate), în rândurile de mai sus, să fiu modestă și autocritică. Dar, să trecem mai departe... Tot căutând de zor pe blog o postare mai veche (pe care, bineînțeles, nu am găsit-o încă), am descoperit un fragment, scris de mine prin februarie 2017, care mi-a atras atenția și m-a îndemnat să revin asupra lui. Iată-l:

  (Deci, „a spăla putina”, „a da ortul popii”, „a face pe niznaiul”, „a dormi bumben”, „a tăia frunză la câini”, „a se face luntre și punte”, „a face (pe cineva) cu ou și cu oțet”, „ a o face de oaie”, „a pune bețe în roate”, „a pune țara la cale” sunt doar câteva dintre aceste măiestre ziceri ce izvorăsc din înțelepciunea populară. Și care, de cele mai multe ori, arată niște mari adevăruri. Ei bine, în viața mea (de până acum) trei asemenea înțelepte expresii nu s-au adeverit mereu. Și anume: „sângele apă nu se face”, „ce-i în mână nu-i minciună” și „bine faci, bine găsești”. Dar asta nu înseamnă că mi-am pierdut speranța. Cu Dumnezeu înainte!) 

   Mi s-au părut extraordinar de plastice expresiile astea, nu contenesc să mă minunez de bogăția în sensuri, de frumusețea și de umorul de netăgăduit al graiului popular românesc. (Fac aici o paranteză, cu o observație cam amară: avem o țară minunată, avem o limbă română absolut fabuloasă și, din nefericire, unii dintre noi își bat joc de amândouă). Vreau să mă opresc doar asupra cuvintelor niznai și bumben, despre care se spune în DEX : NIZNAI (...) / E: rusă - не знаю „nu știu”] 1. av Manifestând ostentativ indiferență, nepăsare, dezinteres față de cei din jur. 2. av Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. 3 av Ca și cum n-ar ști nimic. 4 sn (Îe) A face pe ~ (sau pe ~ul) A se preface că nu este la curent cu evenimentul petrecut. 5 sn A pretinde că nu știe nimic despre ceva). (...) BÚMBEN adv. (Reg.; în expr.) A dormi bumben = a dormi adânc. A rămâne ( a sta) bumben = a rămâne nemișcat, țeapăn. – Et. nec. (...)

   P.S. Iar cele trei zicale din final, din nefericire, încă îmi mai „dau de furcă”. Dar nu-i bai, doar „n-au intrat zilele-n sac”... GATA!









FIRITISÍ, firitisesc, vb. IV (Fam.) A felicita. [Var.: (înv.) heretisí, hiritisí vb. IV] – Din ngr. hiritizó.

Gânduri și iar gânduri...

„Viața este 10% cum o faci și 90% cum o primești.” (Irving Berlin)

„Știi că ești îndrăgostit atunci când nu poți dormi pentru că, în sfârșit, realitatea este mai frumoasă decât visele tale.” (Dr. Seuss)

„Adevărul e că toată lumea te va răni. Trebuie doar să-i găsești pe aceia pentru care merită să suferi.” (Bob Marley)

  

 Am pus scrierii de azi un motto multiplu (tri-motto sau motto-la-cub) ca un fel de antidot, pentru că, unu' la mână, a început (inexorabil, inevitabil, indubitabil, invariabil etc.) iar să plouă torențial, lucru ce-mi face nervii ferfeniță, doi la mână, am fost să-mi plătesc facturi și rate, deci mi-e tare milă de biata mea pensie, că a rămas firavă de tot și, trei la mână, uf, din cauza primelor două, am uitat care e al treilea motiv de zăpăcire a gândurilor mele. Poate că prin unele locuri chiar e nevoie de ploaie, dar pe aici e ceea ce aș numi excesul excesului. Mă rog, asta e! Cât despre cele trei citate, îmi plac și sunt cu totul de acord cu ele. Cred că am să închei rapid, pentru că tunetele și fulgerele de-afară mi-au speriat și amărâta aia de inspirație pe care o mai aveam. Dar, bineînțeles, voi încheia cu o triadă de glume, căci fac bine la moral:

 

Un bărbat sună la doctorul veterinar:
- Domnule doctor, știți, către dumneavoastră se îndreaptă soacra mea cu un câine bătrân. Vă rog frumos, faceți-i o injecție cu cea mai otrăvitoare substanță pe care o aveți, ca să nu se mai chinuie, să moară repede...
Doctorul întreabă îngrijorat:
- Bine, bine, dar câinele o să știe cum să ajungă acasă?!

(::J

Se duce un tip la un pet-shop și îi zice vânzătorului:
- Aveți vreun animal vorbitor?
- Da, avem, răspunde vânzătorul. Poftim o omidă vorbitoare!
Cumpără omul omida, o aduce acasă, o pune într-o cutiuță, iar la un moment dat, îi spune:
- Mergi la plimbare?
Ea tace. El strigă mai tare:
- Mergi la plimbare?
Omida noastră iarăși tace. Tipul, enervat la maxim, strigă din toate puterile:
- Hei, mergi la plimbare?!
Omida:
- Nu striga, dom`le, nu vezi că mă încalț?!

 

(::J

Două animale se întâlnesc în pădure și merg o bucată de drum împreună, discutând:
- Tu ce fel de animal ești, de fapt?
- Eu sunt câine lup!
- Cum asa?
- Păi, tata a fost lup și mama cățea! Simplu, nu?
- Mda...
- Și tu, întreabă câinele lup, tu ce ești?
- Eu sunt urs furnicar!
- Hai, mă, du-te de-aici, că nu te cred!