Gânduri din sertar (VII)

   După ce data trecută m-am lăsat atrasă în ale fizicii cuantice sibilinice noțiuni, o lume interesantă, provocatoare, dar total năucitoare pentru bieții mei neuroni, astăzi m-am uitat prin sertarul meu cu gânduri după ceva mai „ușurel”. Deja am mai scris despre cum văd eu diferența dintre singurătate și solitudine și am spus, destul de sinceră cu mine însămi, că mă simt bine fiind singură, în majoritatea timpului, căci am și momente când nu e totul chiar roz-bombon. Am găsit și alte păreri despre subiect, și le trec, conștiincioasă, mai jos:

  „Dar dacă nu e, de fapt, nicio problemă cu a fi singur din cînd în cînd? Dacă singurătatea poate fi îmblînzită, astfel încît să-și scoată la iveală și părțile sale bune? Discutînd despre asta cu un prieten, recent, mi-am dat seama că printre noi încă sunt oameni care resimt lipsa unei „găști”, atît femei, cît și bărbați care nu se simt în largul lor ieșind la un film neînsoțiți. Sau la teatru, sau la o cafenea, fără pretextul de a lucra acolo. Li se pare că ies prea tare în evidență, se simt stingheri. (...) Ne hrănim anxietățile cu teama de a fi singuri (ba ajungem chiar față în față cu monștri mai mari, precum depresia), dar uităm să schimbăm puțin perspectiva și să ne savurăm momentele de liniște. Să ne folosim singurătățile drept pretext creator: putem, în sfîrșit, să ne ocupăm mai mult de noi înșine. Fie că asta înseamnă să scriem mai mult, să învățăm acea a doua limbă străină pe care-am amînat-o atîta timp, să terminăm de citit cartea uitată pe noptieră, sau, pur și simplu, să ne bucurăm de dimineața petrecută în pat. (Cristina Ștefan, „Îmblânzirea singurătății”, în dilemaveche.ro/12 decembrie 2018)
   „Dumnezeu așază pe cei singuratici în casă” (Psalm 67, 6), iar cel care crede în Dumnezeu, nu se simte niciodată singur, căci un om care se roagă este în dialog cu Dumnezeu, împărțindu-și timpul cu El. Sfinții şi pustnicii au fugit de lume pentru a-şi cultiva virtuțile şi a se apropia mai mult de Dumnezeu, știind că viaţa pe pământ este trecătoare şi că adevărata cale care duce la mântuire este cea a desăvârşirii, ascultând sfatul biblic: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume” (Ioan 2, 15). (...) Chiar dacă are familie sau este singur, fiecare om trebuie să aibă o viaţă creştină după voia lui Dumnezeu, nădăjduind în ajutorul Lui, căci stă scris în Sfânta Scriptură: „Domnul Însuşi va merge înaintea ta; El Însuşi va fi cu tine şi nu se va depărta de tine, nici te va părăsi; nu te teme” (Deuteronom 31, 8). (articol scris de Viorica Robu, august 2011 în ziarullumina.ro/Intelepciune-biblica-singuratatea-omului-6425.html)

   „La 86 de ani, scriitoarea Nora Iuga spune că nu se plictiseşte. Telefonul îi sună mereu şi asta nu-i dă pacea pe care şi-ar dori-o mai mult. Niciodată n-a resimţit vreo singurătate apăsătoare, dimpotrivă: a iubit enorm un bărbat tocmai pentru că era tăcut, iar în solitudine a avut cele mai bune conversaţii cu partenerul ei de discuție preferat – propriul său creier. N-a simţit nici nevoia să se retragă vreodată undeva în munţi ca să poată scrie – era suficient să intre în cochilia sa invizibilă, oriunde, chiar şi la metrou, ca să poată crea. Vă prezentăm încă un interviu atipic cu Nora Iuga, probabil singura care poate încheia o discuție despre singurătate şi bătrânețe cu atâta optimism. 

  „Weekend Adevărul”: 

   Vă simţiţi singură, doamnă Nora Iuga? 

   Nora Iuga:

   Singurătatea e un sentiment care a fost prezent în mine permanent. Dar lucrul ăsta n-a fost niciodată un motiv de tristețe şi de disperare. Eu nu mă simt părăsită în singurătate, mă simt mai degrabă regăsită. Mi se pare că locul unde suntem cei mai sinceri şi cu adevărat compleți este în interiorul nostru şi unde nu putem intra în profunzime decât într-o stare de singurătate. Atunci se fac marile dialoguri cu creierul. Or, la vârsta asta, pot să-mi dau seama că partenerul cel mai bun de discuție este propriul meu creier; cu nimeni nu vorbesc mai bine.” (adevarul.ro/februarie 2017).

Gânduri din sertar (VI)

   MOTTO: „Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj.”(Ion Creangă)

   Astăzi, stând eu și văzând liniștită un episod dintr-un serial american, dau de expresia „Schrodinger's cat”. Deci, curioasă din fire, las serialul și merg imediat să mă lămuresc ce-i cu „pisica” asta a lui Schrodinger. În sertarul cu „pentru mai târziu” aveam de gând să scriu despre Matrioșca, și chiar o să scriu, pentru că toată căutarea mea de pe tărâmurile fizicii cuantice, pe lângă faptul că m-a lăsat ușor confuză și cu sentimentul că-s cam proastă (a se vedea motto-ul), a semănat cu celebra păpușă rusă, mereu am găsit ceva în interiorul a ceva. 
   Matrioșca (rusă: матрёшка) este o jucărie din lemn, o păpușă viu colorată, goală pe interior, în care sunt introduse alte păpuși, mai mici, identice. Se realizează din lemn de esență moale, din mesteacăn sau tei. A apărut prima dată în anii '90 ai secolului al XIX-lea, în localitatea Abramțevo, dar adevăratul centru de confecționare a celebrei jucării a devenit Serghiev-Posad. Aceste păpuși sunt și un simbol al fertilității. (Wikipedia)
   „Pisica lui Schrödinger” este un experiment mental, adesea caracterizat ca un paradox, imaginat de fizicianul austriac Erwin Schrödinger în 1935. Ilustrează ce probleme apar dacă se aplică interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice asupra obiectelor din viața de zi cu zi. A imaginat un experiment în care este prezentă o pisică care poate să fie vie sau moartă, în funcție de un eveniment aleator anterior. În timpul elaborării experimentului său a inventat termenul Verschränkung (cu sensul de conexiune cuantică). 

    Interesant, să vedem ce se spune mai departe:

   O pisică, împreună cu un flacon cu otravă închis, sunt plasate într-o cutie protejată de orice decoerenţă cuantică indusă de mediul extern. Dacă un detector Geiger-Müller detectează o radiație atunci flaconul va fi spart, eliberând otrava care va ucide pisica. Mecanica cuantică sugerează că, după o perioadă, pisica este concomitent vie și moartă. Totuși, când ne uităm în cutie, vedem pisica ori vie, ori moartă, și nu un amestec de vie și moartă. 

   Aici, după ce că mi se încrucișaseră ochii și aveam cute pe frunte din cauza concentrării, am văzut că nu știu ce-i aia „interpretarea Copenhaga”. Deci:
   „Interpretarea Copenhaga” este una dintre interpretările mecanicii cuantice. O caracteristică fundamentală a mecanicii cuantice este că starea fiecărei particule este descrisă de funcția sa de undă, care este o reprezentare matematică folosită la calcularea probabilității ca particula dată să se găsească într-o poziție dată, sau într-o stare de mișcare (viteză) dată. Experimentul mental al lui Schrödinger a fost o urmare a discuțiilor despre paradoxul EPR, numit astfel după autorii săi Albert Einstein, Podolsky și Rosen în 1935. 

    Da, ați ghicit, acum m-am dus să caut ce-i „paradoxul EPR”:

  Paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen sau paradoxul EPR este un experiment mental în mecanica cuantică, cu care Albert Einstein și colegii săi Boris Podolsky și Nathan Rosen (EPR) au susținut că demonstrează că funcția de undă nu oferă o descriere completă a realității fizice și, prin urmare, interpretarea Copenhaga este nesatisfăcătoare; rezoluțiile paradoxului au implicații importante pentru interpretarea mecanicii cuantice. Paradoxul spune că particulele pot interacționa într-un asemenea mod, încât să se poată măsura poziția, cât și impulsul lor, mai precis decât permite principiul incertitudinii lui Heisenberg, cu excepția cazului în care măsurarea unei particule nu afectează instantaneu cealaltă pentru a preveni această precizie, ceea ce ar implica faptul ca informația este transmisă mai repede decât lumina, acțiune interzisă de teoria relativității („acțiune fantomă la distanță”). Această consecință nu fusese observată anterior și părea nerezonabilă la vremea respectivă; fenomenul este acum cunoscut sub numele de „quantum entanglement”. 

   Am obosit, domniile voastre, neuronii mei strigă disperați „'ai di capu' meu!”, așa că o să las pe altă dată căutarea principiului incertitudinii al lui Heisenberg,  a „acțiunii fantomă la distanță”, precum și a misteriosului „quantum entanglement”. 

Sertarul cu gânduri (V)

    Azi, am pornit înspre blogul meu foaaarte hotărâtă să mai scriu ceva, după ce voi fi răscolit un pic printre gândurile puse „la sertar”, dar odată ajunsă aici, mi-a pierit brusc cheful, inspirația mea, puuuf, a dispărut ca măgarul în ceață (observați, domniile voastre, ce poetic mă exprim) , așa că am rămas privind la ecranul laptopului, cu mintea golită de gânduri. Ca de obicei, adică nu, rectific, ca în toate dățile când nu reușesc să fiu obiectivă, dau vina pe timpul urât de afară (și pe timpuri, de asemenea). Dar, tot ca de obicei, eu sunt de vină. Deci, dacă tot am venit până la blog, am ales câteva glume din cele puse „pentru mai târziu”, am râs cu moderație, vi le scriu mai jos și, de asemenea, o să vă dau un site unde puteți vedea cum să faceți căutările pe GOOGLE mai ușor și mai repede. Mă rog, asta pentru cele/cei dintre domniile voastre care nu știați asta deja. Deci: http://fasingur.info/9-reguli-de-cautare-informatiei-google-despre-care-nu-cunosc-99-dintre-utilizatori/.

Tânăra soție îi spune soțului:
– Trebuie să te întristez puțin, scumpule. Calitățile mele de bucătar cam lasă de dorit. Știu să gătesc bine numai prăjitură cu mere și pește prăjit.
– Înțeleg, scumpo. Nu e nimic grav în asta! Cu timpul o să înveți... Dar, te rog, spune-mi, acum în farfurie este prăjitură sau pește?

&&&

În secția de urgențe a unui spital județean este adus un om grav rănit. Medicul de gardă îl examinează și apoi îi dictează asistentei, pentru fișă:
- Traumatism cranial...
- Tra-u-ma-tism cra-ni-o-ce-re-bral, scrise asistenta, vrând să facă pe interesanta.
- Ce găsești tu „cerebral” la un bărbat care apare la aniversarea nevestei lui cu amanta?!

&&&

Cei trei purceluși, Nif-Nif, Naf-Naf și Nuf-Nuf, se jucau veseli în căsuța lor, se tăvăleau pe covor, cântau și râdeau. Brusc, se deschide ușa și în cameră intră lupul. Toți au încremenit. Lupul spuse, jovial:
- Salam Aleikum!
Toți purcelușii au răsuflat ușurați:
- Slavă Domnului, e musulman!

Sertarul cu gânduri (IV)

Un site din Republica Moldova (cred!), intitulat ea.md, mi-a atras atenția în sertarul cu gânduri. El are, printre diverse alte chestii (mai mult sau mai puțin interesante) un poem în vers alb, care aparține Pamelei Redmond Satran, o scriitoare și jurnalistă din Los Angeles, care a semnat mai multe bestseller-uri internaționale. Un poem minunat. Iată-l:

„Orice femeie ar trebui să aibă

Destui bani, ca să se poată muta…

Să își închirieze un loc al ei, chiar dacă nu vrea să facă asta niciodată

Sau nu are nevoie…

Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajtor sau

Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră…
 

Orice femeie ar trebui să aibă

O tinerețe pe care va fi mulțumită să o lase în urmă…

Un trecut savuros, pe care să îl povestească

La bătrânețe…

Orice femeie ar trebui să aibă

Un set de șurubelnițe, o mașină de găurit și un sutien negru, din dantelă…

Un prieten care o face mereu să râdă

Și unul care o lasă să plângă…

Orice femeie ar trebui să aibă

O piesă  de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei…

Opt  farfurii care să fie la fel,

Pahare de vin și o rețetă care îi va face pe oaspeții ei să se simtă mândri…

Sentimentul de control asupra destinului său…    

                                   
Orice femeie ar trebui să știe
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăși,
Cum să renunțe la un job,
Să se despartă de un iubit
Și să își confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult…
Și când e timpul să plece…    

                                                                      
Orice femeie ar trebui să știe
Că nu își poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea șoldurilor,
Sau natura părinților săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă…
Dar acum, s-a sfârșit… 

                                                                                
Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta…   

                                                                    
Orice femeie ar trebui să știe
În cine poate să aibă încredere,
Și în cine să nu aibă
Dar și de ce ar trebui să își asume responsabilitatea…  

                
Orice femeie ar trebui să știe
Spre ce se îndreaptă…
Poate fi masa din bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure…
Și când sufletul ei are nevoie de alinare…    

                                            

Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce poate și ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…
O lună…
Un an…”

Sertarul cu gânduri (III)

   Motto: „În fiecare dimineață mă uit în „Forbes” la cei mai bogați oameni ai Americii. Dacă nu sunt acolo, plec la muncă.” (Robert Orben)

   Înainte să răscolesc iar prin sertarul plin cu gânduri (idei, soluții, sfaturi, poezii, poze etc.) vreau să remarc o bizarerie (sau, mai degrabă, una dintre...) în ceea ce mă privește: m-am uitat la postările mele de pe Facebook și, în ciuda faptului că nu iubesc la nebunie pisicile și nici nu prea îmi place că unii pun în neștire poze cu ele, nu rezist și mai pun și eu acolo câte-o mâță, și asta pentru că sunt deosebit de fotogenice, expresive și haioase.

   Azi, despre TOPINAMBUR! Ha,ha, parcă și văd chipurile domniilor voastre, care cred că reflectă aceeași nedumerire pe care am trăit-o și eu când am citit prima oară despre el, pe http://www.landia.ro.Articolul se intitulează „Planta viitorului! Leguma miraculoasă, foarte sănătoasă, crește din nou în România după 20 de ani!” și este scris de Daniela Voicu (în 07/11/2017.) Ca mai toate titlurile de prin ziare, are multe semne de mirare (din fericire, lipsesc însă mult folositele „șoc”, „șocant”, „bombă” etc.) și nu spune despre ce „legumă miraculoasă” este vorba, cu scopul evident de a te face să citești articolul. Deci, spicuiesc câteva rânduri din acest articol:

   „Un cercetător român, doctor în horticultură, a reușit să introducă în producția de masă primul soi de topinambur din România, cunoscut și sub denumirea de napul porcesc, considerat de specialiștii din întreaga lume drept „planta viitorului”. (...) „Costel Vânătoru a lucrat mai bine de 20 de ani pentru a ajunge la acest rezultat. Topinamburul este o plantă care seamănă cu un cartof, are gust de gulie şi virtuți de medicament. 

Proprietățile terapeutice ale topinamburului:

* Curăță organismul de toxine și reziduuri;

* Reglează secreția de insulină, previne și tratează diabetul;

* Scade colesterolul, reglează tensiunea, previne bolile de inimă;

* Stimulează imunitatea;

* Tratează candidoza digestivă;

* Tratează constipația, previne cancerul de colon;

* Leac în probleme digestive;

* Scade apetitul, topește grăsimea;

* Reduce durerile articulare, previne osteoporoza;

*De asemenea, este benefic în osteoporoză, datorită conținutului mare de calciu.”

   În regulă, mai trebuie să și găsesc pe undeva nap porcesc. Bineînțeles, voi evita să-l cer numindu-l topinambur, pentru a nu da prilej de speculații și uimiri. Glumesc, dar dacă măcar două din calitățile acestei legume se arată a fi adevărate, de ce să nu încercăm?! Așa am făcut eu, de exemplu, o adevărată pasiune pentru ghimbir, hrișcă, năut și quinoa, pe care vi le recomand cu căldură...

Sertarul cu gânduri (II)

 

 

 

 

 

 

MOTTO: „Tot atât depinde economia de economiști, cât depinde clima de meteorologi.” (Aldo Cammarota)

   Bun, să purcedem la o nouă căutare printre gândurile mele din sertar. Îmi făcusem, încă de duminică, un fel de „calendar al lucrărilor” pe care urma să le desfășor săptămâna aceasta prin casă și grădină. Dar, conform înțeleptei zicale „Omul propune și Dumnezeu dispune”, iată că azi a nins (deh!), așa că pe-afară nu mai pot face nimic, iar prin casă, sincer vorbind, nu prea am vreun mare chef. Poate mai târziu. Așa că m-am îndreptat spre „sertarul” cu gânduri și am scos câteva, le-am scuturat de praf și le prezint acum, în câteva cuvinte. Am găsit pe www.eustiu.ro o scriere intitulată „Nimeni nu datorează nimic nimănui”: De unde provine și de ce nu e nici pe departe adevărat!” (nu i-am găsit autorul, dar să trecem...), articol care a intrat la categoria „bunicel”.  În final, după ce se demonstrează ideea din titlu, autorul ne spune: „Iar ideologia implantată a individualismului duce la distrugerea relațiilor. În loc de un prieten – un psihanalist, în loc de iubire – sex, în loc de intimitate – 148 de canale de televiziune și Internet. Atunci când nimeni nu datorează nimic nimănui este mai simplu de trăit. Datoria și responsabilitatea necesită muncă spirituală.” Deci, trebuie să gândim, să ne asumăm responsabilitățile și să fim buni unii cu alții. În zilele astea pe care le trăim, asta seamănă foarte mult a SF. 

   Apoi, pe ziare.com am găsit, ca să zic așa, un „semn de carte” la articolul „Țuțea: "Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva lui!”, unde sunt câteva date biografice și citate ale acestui filosof original, denumit și „geniu al oralității”. Am ales citatul ce urmează, pentru că îmi dă curaj și mă face să mai am un pic de speranță cu privire la noi, ca popor: „În principiu, am certitudinea invincibilității poporului român; și că, așa cum a ieșit din impas cu Ceaușescu, va ieși din orice impas. Așa cum a făcut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomană, austriacă și rusă, și a făcut unitatea înaintea Unității Italiei... E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuțile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinței mele că poporul român nu poate fi înfrânt.” Frumoase, încurajatoare, vibrante cuvinte! Eu sper din toată inima ca viitorul să-i dea dreptate lui Petre Țuțea, pentru că, acum, în prezent, cele spuse în acest citat mi se par doar un vis frumos...

Sertarul cu gânduri (Sezonul doi. Episod-pilot)

MOTTO: „Dacă nu îți place ceva, schimbă acel lucru, dacă nu îl poți schimba, schimbă-ți atitudinea.” (Maya Angelou) 

 

Serialul meu continuă. În regulă, v-am zis că nu-mi mai place titlul acela format de mine prin acronimie, așa că l-am schimbat. Nu sunt sigură că n-am mai folosit în trecut titlul ăsta (sau motto-ul), dar ce să fac, mă mai repet și eu. Imaginea, cum au priceput deja domniile voastre, este pur și simplu aiurea și un pic autoironică. Deci, voi continua un timp să caut, în fiecare postare, printr-un metaforic sertar, plin cu „gânduri-pentru-mai-târziu” și o să vă spun, vreți nu vreți, ce găsesc acolo. Apropo de sertar, asta nu are nicio legătură cu „literatura de sertar”, despre care Wikipedia ne spune: „Literatură de sertar – concept apărut în critica literară românească după 1989, cu privire la caracterul evaziv, subversiv al unor manuscrise care, nefiind agreate de ideologia oficială, odată publicate, ar fi pus în pericol profesia și chiar viața autorilor.” Un exemplu de „literatură de sertar” este „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt, scriere pe care eu am pus-o la rubrica FAVORITE (la propriu și la figurat) și la care revin, când și când, pentru a învăța să păstrez proporțiile, să nu mai exagerez, să nu mă mai hlizesc fără rost, să iau viața așa cum este, pe scurt, pentru ca să mă mai înțelepțesc. Iată doar două citate din această scriere: 

„De la anchetă mă întorc de cele mai multe ori terfelit. Locotenentul-major Onea, dintre „metodele de simplă securitate”, cu mine a preferat-o pe cea a îndelung repetatelor loviri cu capul de pereți; alteori sunt călcat în picioare (poartă cizme).” 

„Prieteni dragi, de vreți să vă pregătiți pentru viață și să nu aveți surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria și mai bună meseria – brățară de aur – , bune-s tehnica dentară și sudura, bune sunt limbile străine și biblioteconomia, dar după cum cea mai rapidă cale pentru a înțelege ce se întâmplă astăzi este de a studia sfârșitul imperiului roman – Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Ferrero, dar mai ales Rostovțev –, tot așa cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viață este studiul Calvarului și al Golgotei. Asta e școala practică și tehnică, asta e adevărată școală profesională a meseriei de om în lume.”