sâmbătă, 30 mai 2020

Gânduri în dosar cu șină


 

 



    Înainte să scriu câteva cuvinte din DEX (adică cele de azi), voi scrie alte câteva cuvinte despre cum nu obosesc eu niciodată în căutarea a ceva (sau, cum zic franțuzii, un „chelcășoz”) care să mă intereseze, să mă emoționeze, din care să învăț ceva și, mai ales, care să mă amuze. Acum un deceniu, tot în luna mai, scriam despre căutarea adevărului și ca ilustrare, am pus poza celebră cu detectivii Scully și Mulder din „Dosarele X”. Ei bine, cei de la „Kamikaze” au adăugat la aceste celebre dosare și o șină. Bineînțeles că asta m-a amuzat copios. Iată ce scriam acum zece ani:


MOTTO: „Adevărul este dincolo de noi.”

    Țin minte cuvintele acestea din motto de pe vremea când urmăream cu sufletul la gură „X - Files” (adică „Dosarele X”, de altfel, un foarte bine realizat serial american din zona SF). Pe atunci „cuvintele acestea” nu-mi spuneau mare lucru. Şi, oricum, erau puse acolo din cu totul alte motive, nu numai ca ilustrare a căutării disperată a adevărului. Dar cred că este ceva foarte ciudat cu privire la căutarea ADEVĂRULUI: noi ne lăudăm că știm adevărul, sau că suntem însetați în a-l afla, dar nu este așa. Câteodată, adevărul este strivit de o grămadă de minciuni, altădată e mai bine să nu-l aflăm și, mai mereu, adevărul despre noi înșine este greu de suportat. Şi apoi, adevărul este interpretat și înțeles de fiecare dintre noi în mod diferit. Oscar Wilde spune, apropo de căutarea adevărului, cam același lucru, dar mult mai concis și mult mai frumos: „Adevărul pur şi simplu, rareori este pur, şi niciodată simplu.”

 

CUVINTELE DE SÂMBĂTĂ:

CUVÂNTUL ALEATORIU:

PREASTÂPNIC, ~ Ă [At: PSALT. 262 / V: (înv) ~tăp~, pres~, prest~[1], pristăp~, pris~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv прѣстѫпьникъ] (Înv) 1. Care încalcă în mod sistematic legea Si: (îvr) preacălcător. 2. (Pex) Care reneagă o religie.

CUVÂNTUL LUNII: RELAXARE.

CUVÂNTUL ZILEI:

PROTÍMIS s. v. predilecție, preferință. Sursa: Sinonime (2002).

Cheia alegerii: S-a născut, în 1896, regizorul american Howard Hawks. Printre filmele sale se numără și „Domnii preferă blondele”.

 

BANCURILE DE SÂMBĂTĂ:

Anunț în ziar: Șoferul de taxi care a găsit pe bancheta din spate un dosar etichetat STRICT SECRET este rugat să se împuște singur!
&&&
Eram de o lună împreună şi ne iubeam mult, dar aseară a intrat un hoț la mine în casă cu un pistol în mână și după ce ne-a legat mi-a zis că ne omoară dacă nu-i dau toți banii pe care îi am. I-am zis că poate lua tot ce dorește, dar să o dezlege pe ea și să ii dea drumul să plece. Atunci el mi-a zis:
- Aşa de mult îţi iubești soția?!
- Te rog, dă-i drumul, că asta-i vecina, soția mea trebuie să apară în orice clipă!
&&&
Am sunat-o pe nevasta-mea, de la serviciu:
- Dragă, ai simțit vreodată înțepături, ca și cum cineva ar avea o păpușă vodoo cu tine și o înjunghie?
- Nu, mi-a răspuns ea, confuză.
- Dar acum?

Azi, doar câteva gânduri (și ălea necăjite tare)

    MOTTO: „ Când sunt supărat(ă), cânt. Pe urmă, îmi dau seama că vocea mea e mai groaznică decât supărarea .” (Anonim)      De fapt, ca să...