Promisiuni în gânduri

          

Motto: "Să rostești cuvântul pe măsura celor ce te ascultă" (proverb japonez) 

Am pus ca motto un proverb japonez, am ales una dintre sutele de imagini minunate cu bonsai, şi mi-am făcut o promisiune: să-mi reiau călătoriile imaginare, bineînțeles, începând cu un voiaj în Japonia. În regulă, am pregătit terenul virtual, acum mă pot întoarce în grădina mea adevărată, cu teren ne-virtual, unde am o groază de lucruri de făcut. Am luat hotărârea să-mi las iar gândurile să hoinărească (pe unde vor ele şi pe unde le poartă inspirația) pentru că, din cauza treburilor de zi cu zi, a lipsei de chef dar, mai cu seamă, a lipsei de bani, cea mai lungă călătorie (reală) pe care am făcut-o, în ultimul timp, a fost la Curtea de Argeș, adică la vreo doisprezece kilometri de casă. Şi nu că m-aş plânge, dar anul ăsta şi cel viitor, având încă de plătit oarece rate, iar nu voi pleca niciunde, aşa că o călătorie imaginară e tot ce-mi trebuie, atât ca să învăţ lucruri noi, cât şi pentru mângâierea sufletului.

Gânduri lipsă la apel

   Astăzi, după o săptămână în care am fost destul de agitată, muncită, necăjită şi cu multe griji (ah, am uitat, şi un pic bolnăvioară!), mi-am luat răgazul de a scrie câteva vorbe. Ei bine, chiar dacă am pus o imagine în temă, gândurile nu vor să mi se adune pentru a fi înşirate aici. Mă găsesc în celebra postură a ardeleanului Ion care, întrebat fiind: "Ce faci, Ioane, şăzi şi cujeţi?" a răspuns, blajin şi dezarmant: "No, numa' şăd!". Ca să nu "şăd" şi eu chiar degeaba în faţa ecranului calculatorului, am cules nişte gânduri înţelepte ale altora, din care avem ce învăța, domniile voastre:                                             "Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa toate greutățile, trei lucruri: speranța, visul şi zâmbetul..." (Immanuel Kant) ***  "Stai un minut cu mâna pe o sobă încinsă şi ţi se va părea c-ai stat o oră. Stai o oră lângă o fată frumoasă şi ţi se va părea un minut. Ei, asta-i relativitatea!"  (Albert Einstein) *** "A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu răspund la "bună ziua".” ( Andrei Pleşu)

Gânduri în reluare

                         MOTTO:

                                                      „Avem o ţară. Cum procedăm?”

                                                       (Revista „Academia Caţavencu”)

      Marin Preda, un autor tare drag sufletului meu, descrie undeva o scenă cu nişte candidaţi ai diverselor partide din vremea aceea, (anii ’30 – ’40) veniţi în satul lui Moromete să-i convingă pe ţărani să voteze cu ei. Candidatul liberal, elegant, cu mănuşi şi eşarfă de mătase, le zice afectat şi graseiat: „Fhraţi ţehrani, am vohrbit ierhi cu ministrhul...”, şi tot aşa, cu accent franţuzesc, le înşiră ceva de neînţeles. Conservatorul încearcă şi el să spună câteva vorbe, dar e la fel de neînţeles. Vine apoi candidatul ţărănist, îmbrăcat cu cioareci şi cămaşă, încălţat cu opinci, mă rog, tot tacâmul, se urcă ţanţoş la tribună şi le zice ţăranilor: „Bă, cine se scoală de dimineaţă departe ajunge, boii se pun în faţa căruţei şi dacă ne votaţi pe noi, vă umplem de caş!” Comentariul lui Moromete, după ce i-a ascultat pe toţi, a fost: „Auzi, mă Cocoşilă, dintre toţi de vorbiră, ăsta, ultimul, fu ăl mai prost!”, vorbă mai mult decât înţeleaptă, cu care toţi ceilalţi au fost de acord. Nu bag mâna în foc, domniile voastre, că frazele sunt exact ca în romanul lui Preda, pentru că am citat din memorie, dar cam asta ar fi ideea principală.

         V-am spus că am renunţat demult să mai ascult sau să văd orice este legat, câtuşi de puţin, de politică. Gândul acesta, scris destul de tardiv, mi-a venit în timpul campaniei electorale, auzind, fără să vreau, miile de promisiuni mincinoase, văzând cum se încearcă prostirea pe faţă a noastră, a alegătorilor, deci, prin asociere, m-am gândit cât de actual este Caragiale (ah, nene Iancule, îţi mulţumesc că exişti!). Apoi m-am gândit la discursuri, la ce se întâmplă după alegeri, apoi iar la cât de proşti ne cred ei pe noi, alegătorii, un fel de masă amorfă care e bună doar să-i pună pe dânşii în locuri călduţe pentru patru-cinci ani, şi de aici până la comentariul lui Ilie Moromete n-a fost decât un pas. Concluzia acestui personaj, ţăran deştept şi mucalit,  concluzie la care subscriu, este că nu suntem toţi chiar aşa de proşti şi că protagoniştii scenei politice româneşti (aţi recunoscut clişeul din mass-media, nu?) ar trebui să nu mai joace acest teatru ieftin, care este mereu acelaşi, să nu se mai ia aşa în serios, asta pentru că nu prea mai păcălesc pe nimeni. Dar să-i lăsăm în plata Domnului şi să revenim la gânduri care ne fac plăcere. Să ne vedem de viaţă...

         P.S. Am pus titlul cu "reluarea" pentru că am găsit notat undeva textul ăsta, nu mai ţin minte când l-am scris, dar e actual, deci...