sâmbătă, 28 decembrie 2013

GÂNDURI DE COLECȚIE

     

MOTTO: „Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.” (George Bernard Shaw)


     Recunosc, domniile voastre, că am procedat astăzi precum ziariștii ăia de la tabloide, adică am pus un titlu bombastic ca să atrag cititorul și să „fac rating” (mă rog, am făcut eu și ceva joc de cuvinte, dar passons), după știuta zicere cu gardu' şi leopardu'. Este un titlu fără nicio legătură cu ce urmează să scriu eu acum. Pentru că, așa cum v-am obișnuit, eu scriu aici diverse nimicuri, dar nimic care ar trebui sau ar merita să fie colecționat. Dar eu tot colecționez aceste nimicuri și scriu despre ele câteva rânduri. Se citesc (sau nu?!) și se uită imediat. Am pus drept motto azi zicerea lui Shaw pentru că este dureros de adevărată. Şi, fiind de acord, crezând în adevărul acestei scurte fraze, eu sunt fericită că nu am îmbătrânit. Încă. Pentru că, în ciuda împrejurărilor foarte „nejucăuşe” din viața mea, eu ador încă să mă joc. Să râd. Să visez. Să schimb ceva, la mine însămi, în primul rând, și apoi în jur. Apropo de asta, am schimbat şi poza de la blog zilele trecute, pentru că acum mă reprezintă mai bine. Glumesc. Sau, poate, sunt autoironică. Cam atât pe ziua de astăzi. M-am jucat destul, aș zice...

joi, 26 decembrie 2013

Gânduri despre binecuvântare

    Domniile voastre, cinstiţi boieri şi gingaşe jupâniţe, iată-ne în a doua zi de Crăciun. Azi e joi şi e Soborul Maicii Domnului. Să aveţi pace-n gânduri, linişte în suflete, pe cei dragi aproape, şi Sărbătorile să vă fie Binecuvântate. Afară e un soare de primăvară, gradele sunt cu plus şi eu mă încăpăţânez să postez poze cu zăpadă, pentru că tare îi duc lipsa. Dar o să vină ea, cândva. Am citit zilele trecute vorbele înţelepte spuse de un preot, cum că urarea "Crăciun fericit" ar fi pur şi simplu pleonastică, pentru că, prin Minunata Veste a Naşterii Mântuitorului, Crăciunul este chiar chintesenţa fericirii. Deci, să ne urăm să fie binecuvântat. Eu aşa am făcut şi aşa v-am urat. Şi, dacă ne ţin puterile, să ne punem în gând (şi în faptă) să transformăm fiecare zi a anului într-un Crăciun binecuvântat.

marți, 17 decembrie 2013

Inefabile gânduri...

    "Şi binele ţi se întoarce pe lumea asta şi răul: când nu te aştepţi şi de la cine nu te aştepţi. Şi vorba din gură să n-o slobozi uşor, că nu ştii unde loveşti cu ea. Şi nici gânduri rele să n-aveţi, că vă otrăviţi sufletul. Şi nici pizmă pe ăl de e mai frumos, mai deştept sau mai avut decât voi. Că nu ştim niciunul de ce ne aflăm acilea, pe pământ.
                                                                   (Ileana Vulpescu, "Arta conversaţiei")
        Bun, recunosc că am pornit să scriu despre gândurile din ultima vreme şi pe urmă am descoperit că mi se păreau cam anoste chiar şi mie, stăpâna lor, deci cu atât mai mult domniilor voastre, nu? Aşa că nu scriu decât despre un gând de azi. Hai, două. Le-am zis inefabile pentru că am întâlnit, într-unul dintre rebusurile pe care le-am dezlegat zilele trecute, cuvântul indicibil. Cuvânt pe care, mărturisesc, nu-l folosisem de foarte mult timp (poate chiar deloc) şi care e un sinonim al lui inefabil. Acum, îmi dau seama că nu gândurile mele sunt inefabile, căci vedeţi bine că le transpun în cuvinte (poate chiar în prea multe cuvinte), ci trăirile ce au generat acele gânduri. Astăzi am avut, poate preţ de câteva secunde, nu ştiu, o stare, o trăire, un sentiment pe care le-aş putea numi aproape-fericire. Fără un motiv anume, această aproape-fericire a venit şi apoi, puf, a dispărut. Dar a fost minunat. Şi sper să mai revină, pentru că acum gândurile mele arată cam aşa:

duminică, 8 decembrie 2013

Gânduri pe scurt

          
                     Motto:
   "Vorba lungă, sărăcia omului."
              (Proverb românesc)
   Am pus acest motto pentru că astăzi vreau să vă împărtăşesc, în genul telegrafic, vreo trei gânduri ce mi-au trecut prin minte de dimineaţă până acum. Adică, trei din cele câteva sute de alte gânduri ce mi s-au înghesuit printre neuroni. Aşa că:
*   Ştiţi cu toţii celebrele versuri ale lui Coşbuc, "A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un fulg". Ei, aşa a fost şi pe-aici, pe dealurile din jurul Domneştiului. Au căzut câţiva fulgi. Dar a fost doar o încercare de ninsoare. "Acum a stat."
**  Mă gândeam cât de iubit a fost Nelson Mandela, şi cât de regretat este, cât de mult şi-a iubit ţara şi poporul şi câte destine a schimbat. Şi aşa trebuie să fie un lider. Oare de ce noi, românii, nu avem parte de aşa un conducător? E mare păcat.
***  Ei, îmi pare tare rău, dar am uitat cel de-al treilea gând pe care îmi propusesem să-l împart cu domniile voastre. Poate în zilele următoare...

joi, 5 decembrie 2013

Gânduri de joi

Da, astea sunt gândurile mele de joi. Dar nu orice joi. Este seara înainte de Sfântul Nicolae şi, măcar simbolic, fiecare dintre noi îşi pregăteşte acum ghetuţele (gândurile, inima, sufletul) pentru ca Moşul să-l dăruiască cu ceva. Cunoaşteţi cu toţii sentimentul, domniile voastre. Când eram mici, darurile erau reale, aveam acolo, în încălţări, portocale, ciocolată, bomboane. Sau, uneori, o nuieluşă. Acum, adulţi fiind, ne dorim sănătate, bucurii, împliniri. Eu îmi doresc linişte în suflet, vreau să-mi păstrez echilibrul între mine şi mine pe care l-am dobândit cu greu (şi credeţi-mă, asta e cu atât mai semnificativ cu cât vine din partea unei Balanţe!) Şi vreau ca toată familia mea, toţi prietenii, şi toate cunostinţele să fie bine. Şi, ca să închei într-un ton vesel (şi uşor ironic, mărturisesc), le voi cita pe candidatele la concursuri de miss: doresc pace în lume!

duminică, 1 decembrie 2013

Gânduri şi emoţii

     V-am mai spus, domniile voastre, (cam în fiecare an de când tot scriu pe blogul ăsta) că în ziua de 1 Decembrie, gândurile mele sunt în opoziţie cu emoţiile mele. Adică, gândurile mele se îndreaptă cu obidă (n-aş vrea să folosesc cuvinte mai tari azi) spre guvernanţi, spre oamenii politici de la noi, spre îmbuibaţii peste noapte, care nu merită să trăiască în ţara asta şi nici să facă parte din poporul ăsta al nostru. Nu ştiu cum am putea scăpa de ei, şi de minciuni, şi de furtişaguri, şi de corupţie. Pe de altă parte, când văd parada cu ocazia zilei Ţării, de fiecare dată, în fiecare an, mi se pune un nod în gât şi emoţiile primează. Şi aş zice că ar trebui să le las, măcar azi, să fie pe primul loc. La mulţi ani, România, la mulţi ani, români, oriunde în lume v-aţi afla...

Azi, doar câteva gânduri (și ălea necăjite tare)

    MOTTO: „ Când sunt supărat(ă), cânt. Pe urmă, îmi dau seama că vocea mea e mai groaznică decât supărarea .” (Anonim)      De fapt, ca să...