MOTTO:
„Ce înseamnă să mori când poţi trăi până la sfârşitul lumii? Şi ce altceva este sfârşitul lumii decât o expresie, pentru că cine ştie măcar ce e lumea însăşi?”
Anne Rice
Cred că mi-am început seria de articolaşe pentru o revistă (şi care urmau să intre în „Colecţia de gânduri”) cam pe la jumătatea anului 2009 şi stau acum şi cuget (nu pot rezista şi voi face o paranteză, pentru că acest cuvânt mi-a amintit un excelent banc „cu ardeleni” pe care trebuie să vi-l spun: Văsălie către Ion: „Ce faci, Ioane, şezi şi cujeţi?" Ion îi răspunde, după o tăcere de câteva minute: "No, numa’ şăd...”), deci, cuget despre faptul că, deşi începuse încă de atunci să se vorbească de fatidicul (sau nu?) an 2012, ei bine, mie mi se părea aşa de departe, încât chiar nu-mi făceam griji. Mărturisesc, însă, că aveam atunci mult mai multe necazuri pe cap, deci nu prea îmi păsa de ceea vorbeau unii şi alţii despre un alt sfârşit (sau început?) al lumii. Iată, suntem în 2012, şi faptul acesta nu mă îngrijorează nici acum, dar începe să mă pună un pic pe gânduri. Este şi normal, nu-i aşa, că doar despre gânduri tot scriu eu aici, de un an şi ceva.
„Ce înseamnă să mori când poţi trăi până la sfârşitul lumii? Şi ce altceva este sfârşitul lumii decât o expresie, pentru că cine ştie măcar ce e lumea însăşi?”
Anne Rice
Cred că mi-am început seria de articolaşe pentru o revistă (şi care urmau să intre în „Colecţia de gânduri”) cam pe la jumătatea anului 2009 şi stau acum şi cuget (nu pot rezista şi voi face o paranteză, pentru că acest cuvânt mi-a amintit un excelent banc „cu ardeleni” pe care trebuie să vi-l spun: Văsălie către Ion: „Ce faci, Ioane, şezi şi cujeţi?" Ion îi răspunde, după o tăcere de câteva minute: "No, numa’ şăd...”), deci, cuget despre faptul că, deşi începuse încă de atunci să se vorbească de fatidicul (sau nu?) an 2012, ei bine, mie mi se părea aşa de departe, încât chiar nu-mi făceam griji. Mărturisesc, însă, că aveam atunci mult mai multe necazuri pe cap, deci nu prea îmi păsa de ceea vorbeau unii şi alţii despre un alt sfârşit (sau început?) al lumii. Iată, suntem în 2012, şi faptul acesta nu mă îngrijorează nici acum, dar începe să mă pună un pic pe gânduri. Este şi normal, nu-i aşa, că doar despre gânduri tot scriu eu aici, de un an şi ceva.
Bine, lumea a tot comentat, de-a lungul secolelor, despre Apocalipsă, despre sfârşitul omeniri, despre dispariţia Pământului, despre diabolica cifră 666, despre cum a avut sau nu dreptate Nostradamus în predicţiile lui, şi despre multe altele asemenea. În anul 2000, vă amintiţi, domniile voastre, că aşteptam toţi să vedem dacă profeţiile lui, sau mai ştiu eu ale cui, se vor împlini şi omenirea îşi va găsi sfârşitul. Ei bine, nu s-a întâmplat nimic. Eu cred că nici acum nu trebuie să ne facem griji prea mari, sunt sigură că totul va fi bine. Mă rog, bine e cam mult spus, având în vedere câte războaie, câte crime, câtă foamete, câtă poluare, în general, câtă dorinţă de a ne autodistruge avem noi pe această planetă numită Pământ care nu ştiu cum ne mai suportă. Am să citez în continuare un articol apărut pe Internet (site-ul „descoperă.ro”) care prezintă, destul de pertinent, aş zice, toate aceste chestiuni legate de anul 2012, de calendarul Maya etc.:
„Calendarul gregorian, pe care îl folosim în prezent, a fost introdus în Europa în 1582. Conform acestuia, Pământul face o orbită completă în 365,25 de zile, cu o eroare de 0.0003 %, o măsurătoare destul de exactă, având în vedere că a avut loc în urma cu peste 400 de ani. Calendarul civilizaţiei Maya este derivat din cel al predecesorilor lor, olmecii, a căror cultură datează cu 3.000 de ani mai devreme. Aceştia, fără a avea la îndemână instrumentele secolului XVI european, au reuşit să aproximeze un an în 365,2420, deci cu o eroare de 0.0002 %, o măsurătoare mult mai precisă şi, mai ales, făcută mult mai devreme. Oamenii de ştiinţă au încercat să coreleze sistemul de numerotare al calendarului mayaş cu calendarul gregorian, încă de la începutul acestui secol. Această corelaţie, cunoscută sub denumirea de corelaţia GMT, a fost finalizată în 1950. Astfel, începutului Marelui Ciclu sau zilei 0.0.0.0.0. îi corespundea data de 11 august 3114 I. Cr. şi se termina în 13.0.0.0 sau 21 decembrie 2012. De-a lungul decadelor ce au urmat, multe dezbateri s-au focusat pe găsirea corelaţiei exacte dintre cele două calendare. Majoritatea cercetătorilor din domeniu sunt de acord însă că această echivalare e destul de exactă, ceea ce înseamnă că, într-adevăr, sfârşitul calendarului Maya corespunde datei de 21 decembrie 2012.
În 21 decembrie, în timpul solstiţiului de iarnă, o conjunctură planetară mai puţin obişnuită va avea loc: Pământul se va alinia cu Soarele, care se va afla în mijlocul ecuatorului galaxiei Căii Lactee, alcătuind ceea ce vechii mayaşi numeau "Copacul sfânt". Ciudata aliniere nu va fi bruscă, ci este pregatită de câteva mii de ani, pentru a avea loc în data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credinţei mayaşe, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al morţii, al transformării, al regenerării şi al renaşterii. Acest moment marchează finalul calendarului. Sunt voci care susţin că mayaşii nu au mai înregistrat nimic dincolo de aceasta dată fatidică, însă există documente care par să contrazică acest lucru. Anumite rămăşiţe ale culturii mayaşe vorbesc şi despre alte evenimente care au loc după 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte îndepărtate. Într-una dintre tăbliţele inscripţionate de la Palenque, apare o altă dată a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani în viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis că la această dată un important eveniment mayaş îşi va sărbători a 88-a aniversare, sugerând astfel că acesta nu credea că lumea se va termina în 2012. În ciuda imensei publicităţi şi a discuţiilor care se desfăşoară pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturală din Florida, a declarat în numele comunităţii arheologice că nu a fost descoperit, până în prezent, vreun document care să ateste că civilizaţia Maya credea că lumea se va sfârşi în 2012, ci doar că în acel moment se va încheia un mare ciclu calendaristic, care fără îndoială că va avea şi urmări la nivel planetar, dar nu neapărat apocaliptice.
„Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbătoare de încheiere a unui întreg ciclu”, declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. În viziunea acesteia, întreaga isterie mediatică declanşată în jurul acestui eveniment, nu este decât o ocazie de câştig pentru anumite părţi. Părerea aceasta este susţinută şi de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane: „Va fi un alt ciclu. Ştim cu siguranţă că civilizaţia Maya ştia că mai fusese un astfel de ciclu înainte, ceea ce implică şi faptul că ştiau că va urma un altul." Unii oameni de ştiinţă sunt de acord asupra faptului că, în ciuda metodelor şi mijloacelor ştiinţifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul întocmai. Pentru aceştia, mesajul profeţiilor este că trebuie să ne păstrăm o atitudine optimistă în ceea ce priveşte viitorul. Tot timpul oamenii s-au gândit că sfârşitul lor este aproape, l-au anticipat şi l-au aşteptat. Până în prezent, însă, s-au înşelat de fiecare dată. Alte sfârşituri ipotetice:
În 21 decembrie, în timpul solstiţiului de iarnă, o conjunctură planetară mai puţin obişnuită va avea loc: Pământul se va alinia cu Soarele, care se va afla în mijlocul ecuatorului galaxiei Căii Lactee, alcătuind ceea ce vechii mayaşi numeau "Copacul sfânt". Ciudata aliniere nu va fi bruscă, ci este pregatită de câteva mii de ani, pentru a avea loc în data de 21 decembrie 2012, la ora 11:11 a.m. GMT. Conform credinţei mayaşe, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al morţii, al transformării, al regenerării şi al renaşterii. Acest moment marchează finalul calendarului. Sunt voci care susţin că mayaşii nu au mai înregistrat nimic dincolo de aceasta dată fatidică, însă există documente care par să contrazică acest lucru. Anumite rămăşiţe ale culturii mayaşe vorbesc şi despre alte evenimente care au loc după 2012. Multe dintre acestea sunt prezentate sub forma unor date foarte îndepărtate. Într-una dintre tăbliţele inscripţionate de la Palenque, apare o altă dată a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3 000 de ani în viitor. Regele Pacal din Palenque a prezis că la această dată un important eveniment mayaş îşi va sărbători a 88-a aniversare, sugerând astfel că acesta nu credea că lumea se va termina în 2012. În ciuda imensei publicităţi şi a discuţiilor care se desfăşoară pe seama acestui eveniment ce se apropie, Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturală din Florida, a declarat în numele comunităţii arheologice că nu a fost descoperit, până în prezent, vreun document care să ateste că civilizaţia Maya credea că lumea se va sfârşi în 2012, ci doar că în acel moment se va încheia un mare ciclu calendaristic, care fără îndoială că va avea şi urmări la nivel planetar, dar nu neapărat apocaliptice.
„Pentru vechii maya, data reprezinta o mare sarbătoare de încheiere a unui întreg ciclu”, declara Sandra Noble, director executiv la Foundation for the Advancement of Mesoamerican Studies din Florida. În viziunea acesteia, întreaga isterie mediatică declanşată în jurul acestui eveniment, nu este decât o ocazie de câştig pentru anumite părţi. Părerea aceasta este susţinută şi de E. Wyllys Andrews, director la Universitatea Tulane: „Va fi un alt ciclu. Ştim cu siguranţă că civilizaţia Maya ştia că mai fusese un astfel de ciclu înainte, ceea ce implică şi faptul că ştiau că va urma un altul." Unii oameni de ştiinţă sunt de acord asupra faptului că, în ciuda metodelor şi mijloacelor ştiinţifice de care dispunem, nu putem prevedea viitorul întocmai. Pentru aceştia, mesajul profeţiilor este că trebuie să ne păstrăm o atitudine optimistă în ceea ce priveşte viitorul. Tot timpul oamenii s-au gândit că sfârşitul lor este aproape, l-au anticipat şi l-au aşteptat. Până în prezent, însă, s-au înşelat de fiecare dată. Alte sfârşituri ipotetice:
* 8 septembrie 2040 - Aliniere planetară, despre care se crede ca va avea efecte nefaste asupra Pământului, provocând, în mod special, cutremure foarte puternice.
* 2076 - sfarşitul calendarului musulman.
* 2240 - sfârşitul calendarului evreiesc”.
* 2076 - sfarşitul calendarului musulman.
* 2240 - sfârşitul calendarului evreiesc”.
Păi, dacă-i aşa, domniile voastre, să încercăm să fim optimişti (cât mai putem, nu?), să ne gândim doar la clipa de faţă, la prezent, şi să încercăm să ne bucurăm de orice, de plăntuţele care cresc primăvara, după ce le-am sădit, de mirosul îmbătător al fânului cosit, de recoltele îmbelşugate din toamnă, de un răsărit sau un apus de soare, de primii fulgi de zăpadă ai iernii, la vederea cărora simţim imboldul copilăresc să scoatem limba pentru a-i prinde, de veştile de la rude şi prieteni, de o carte bună sau de un film interesant, de o muncă ce ne face plăcere. Să savurăm fiecare moment, să facem lungi plimbări în natură, să tragem aer în piept, să râdem în hohote sau să îmbrăţişăm un copac (mă rog, acesta de pe urmă lucru, cred că ar trebui să-l facem când nu ne vede nimeni, pentru că ştiţi şi domniile voastre cât de uşor ne declarăm unii pe alţii, „nebuni”!). Aceasta e teorie, ştiu, şi mai ştiu că practica e cea care ne omoară, căci tot clipe din prezent sunt şi factura de la telefon sau lumină, şi salariile sau pensiile nesimţit de mici, şi preţurile care cresc halucinant de repede, şi circarii de politicieni ai noştri, hrăpăreţi şi fără bun simţ, şi, în general, toată atmosfera din ţara noastră, adică una pe care eu aş numi-o manelisto – mafioto - fatalistă. Păi, când avem toate astea pe cap, de ce ne-ar mai putea păsa nouă, românilor, de anul 2012!?
Iată, ca în fiecare an, a venit din nou seara plină de un inefabil mister în care luăm Lumină şi realizăm (sau nu) că Iisus a murit pe cruce pentru noi, pentru că ne-a iubit şi a vrut ca păcatele noastre să fie iertate. A înviat, aşezându-se de-a dreapta Tatălui Ceresc, tot pentru noi, ca să ne ajute în continuare să ne găsim Calea. Să petrecem, deci, aceste zile de sărbătoare, căutându-ne în suflet partea cea bună, pe care fiecare dintre noi trebuie că o are, gândindu-ne cum să fim mai înţelegători şi mai iertători, iubind. 
