Gânduri? Mda, nişte gânduri...

    "Primăvara este atunci când îţi vine să fluieri chiar dacă ai pantofii plini cu apă." (Doug Larson)* 

                   Astăzi e ultima zi a lui februarie. Vedeţi, nu am zis ultima zi de iarnă, chiar dacă afară e soare, e cald şi pare că e primăvară. Dar, asemenea multor oameni, timpul însuşi (meteorologic vorbind) ne dezamăgeşte, ne amăgeşte, ne minte, ce mai! Aşa că, până la echinocţiu, în 21 martie, eu cred că vom mai avea parte de ceva surprize. Dar azi, ca să parafrazez versurile unei romanţe, "mi-am cules ghiocei" din grădina proprie, căci nu sunt sigură că cineva îmi va oferi mâine flori. Sau nu neapărat mâine. Şi, pentru o vreme, mi-am lăsat gândurile primăvăratice să zburde în voie...                                                                                                   *Doug Larson (born February 10, 1926) was a columnist and editor for the Door County Advocate (1953-1964) and wrote a daily column for the Green Bay Press-Gazette (1964-1988)^, both Wisconsin-based newspapers. The column was originally syndicated through United Media under the title "Senator Soaper Says". Larson took over authorship in 1980. Previously, it had been written by Bill Vaughn of the Kansas City Star. Doug's quotes have been widely circulated on the Internet and occasionally show up on T-shirts. He was born in Sturgeon Bay, Wisconsin.

  Ei, ca să nu zburde prea mult şi ca să revină la lucruri mai terestre, vă spun că azi încep Sâmbetele Morţilor, din Păresimi. Au fost deja Moşii de Iarnă, şi de acum până la Paşte, în fiecare sâmbătă, ne vom pomeni pe cei dragi, plecaţi pe celălalt tărâm. A, da, şi de mâine putem să ne alegem o Babă! (Ca să nu existe nicio confuzie, ne putem alege o zi, între 1 şi 9 martie, tradiţia populară spunându-le Babe...)

Gânduri modeste

     

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timp ce mi-am băut tacticoasă cafeaua, dintr-o ceșcuță unde lichidul plăcut mirositor se găsea într-o cantitate aproape infinitezimală, (obiceiul ăsta balcanic l-am păstrat doar simbolic, căci am trecut, oficial, la ceaiuri), am hotărât să scriu aici câte ceva despre modestie. Eu sunt o persoană modestă, uneori exagerat de modestă. Am devenit aşa prin educaţie, precum şi din cauza unor necazuri (am folosit aici un eufemism, căci nu-mi place nici să exagerez) avute în copilărie şi adolescenţă, şi care m-au marcat. Dar cred că şi firea mea e de aşa natură. Nu-mi place să-mi fac loc cu coatele pentru a fi în prim-plan, nu-mi place să dau buzna peste oameni (nici măcar pentru a-i ajuta, decât în cazul în care îmi cer ajutorul), nu-mi place să mă laud (dar, ciudat, ador să fiu lăudată). Nu m-am hotărât nici acum dacă modestia e o calitate sau un defect. Deşi aş prefera să fie calitate, căci aş zice că defecte am destule. Şi alţii, mult mai deştepţi şi mai cu experienţă decât mine, au păreri opuse despre asta. Confucius spune: "Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor". "Modestia şi înţelepciunea sunt complementare", este de părere Bernard de Fontenelle. Liviu Rebreanu consideră că "Modestia nu e dezinteres, e o atitudine". Şi apoi vine Napoleon şi trânteşte ideea că: "Modestia este calitatea celor care nu au calităţi". Deci, domniile voastre, stau şi mă-ntreb: a fi modest e "de bine" sau e "de rău"?!

Gânduri despre gânduri

MOTTO:

     Cine nu știe și nu știe că nu știe, e prost. Ocolește-l!  Cine nu știe, dar știe că nu știe, e ignorant. Învață-l! Cine știe, dar nu știe că știe, e adormit. Trezește-l! Cine știe și știe că știe, e înțelept. Ascultă-l!

Astăzi am timp de așternut aici câteva gânduri. Răzleţe. Săptămâna ce a trecut aş zice că am mai avut nişte tentative, în vreo trei zile, să mă aşez şi să scriu, dar mi-a trecut repede cheful. Voiam să scriu despre cum se obţine anul sabatic. Apoi, gândind la statutul meu actual, mi-am zis: "ce-mi trebuie, eu voi avea, oricum, atâția ani sabatici cât va vrea Dumnezeu să-mi mai dea". Pe urmă, am vrut să scriu despre felul cum e privită solitudinea, pe urmă despre bucuria gureșă a unor păsărele cărora le pun mereu mâncare pe pervazul ferestrei mele. În fine, nu-mi mai amintesc ce gânduri mi-au trecut prin cap, dar n-au meritat, cred, să le scriu aici. Acum scriu doar pentru că citatul de mai sus mi-a plăcut (şi m-a făcut, a nu ştiu câta oară, să realizez că eu rătăcesc undeva între ignoranţă şi adormire). Deci, ca un filolog ce mă pretind a fi, am căutat (pentru că nu eram sigură) cine l-a spus întâi. Bineînțeles, am căutat pe Internet. Am întâlnit mai multe variante (proverb chinez, proverb arab, Solomon) dar se pare că autorul e Seneca. Aşa că voi repeta ce am tot spus mereu (at nauseam, uneori) şi anume că, în cărţi, e mai lesne să găsim lucruri adevărate. Deh, asta e, nu tot ce zboară pe Internet e comestibil...

Gânduri cu puncte de suspensie

   Motto:  "Realitatea nu este nimic altceva decât o bănuială colectivă." Lily Tomlin.

        Am avut intenţia, domniile voastre, să citesc ce scriu alţii prin zecile de mii de bloguri ce-şi fac graţios de cap pe oceanul Internetului. Nu am avut timp şi nici chef. Ultimele zile am fost agasată de ştiri despre Elena Udrea, care apăreau pe oriunde, asta fără ca eu să cumpăr ziare sau să mă uit la nesfârşitele bla-bla-bla-uri de la emisiunile de televiziune. Asta mi-a reamintit o cărţulie, scoasă de "Academia Caţavencu" acum vreo zece-cincisprezece ani, intitulată "Nutzi, spaima Constituţii: Jurnal de Cotroceni". Este de actualitate. Iar. Mă tem că ne bântuie o ciclicitate de rău augur. Un cerc de-a dreptul vicios şi, vorba lui Caragiale, "din această dilemă nu putem ieşi!" Sau, mă rog, nu suntem lăsaţi să ieşim.  Şi, fiindcă vorbeam de emblematicul personaj Nutzi, iacă apare şi "dosarul prostituatelor", corupţii nesimţit de bogaţi intră un pic la puşcărie, parlamentarii simt fiori reci pe şira spinării, iar în SRI sunt ceva mişcări. Ei bine, oricât ar părea de frumos, eu rămân sceptică şi mă tem că toată "Nuztiada" asta (prietenii - care au citit pe Budai Deleanu - ştiu de ce!) este doar praf în ochii noştri, că altceva se petrece de fapt, şi că celebra zicere: "Români, vi se pregăteşte ceva" va deveni iar o realitate. Din păcate...

Gânduri de sub omăt

     Uite că, de ieri, iarna şi-a adus aminte că este, încă, timpul ei, e doar februarie, aşa că şi-a scos din șifonier hlamida albă (ah, ce-mi doream să folosesc cuvântul ăsta, hlamidă, m-am gândit la el de cum a început să ningă!)  pentru a mai oferi, o dată, privirilor noastre, imagini care par desprinse de pe cărţile poştale. E frumos, dar eu îmi reproșez, în timpul din urmă, că nu mă bucur îndeajuns de joaca fulgilor de nea şi de frumuseţea rece a peisajului de afară, gândurile zburându-mi, mai degrabă, la zecile de metri de potecă de pe care trebuie să dau zăpada (cu lopata, greu, ştiţi domniile voastre...) Ei, dar nu contează, o voi face mai încet, bătrânește (oups, ăsta e un cuvânt pe care chiar nu voiam să-l folosesc!) şi mă voi bucura apoi de căldura din cameră, așteptând să mai ningă. Am recitit rapid cele scrise şi mă văd nevoită să reiterez o idee mai veche: de ce nu-mi văd eu de alte treburi şi mă aflu în treabă pe-aici, scriind platitudini?! Păi, vorba personajului lui Marin Preda, "d'aia!"