marți, 31 martie 2020

Lapoviță și gânduri...





Motto:

Creierul uman este un lucru minunat. Începe să lucreze în momentul în care te-ai născut și nu se oprește niciodată decât atunci când ești nevoit să vorbești în public.” (George Jessel) 

   Imaginea de mai sus este cea de la METEO pentru lapoviță (adică amestec de ploaie și ninsoare). Am căutat apoi un motto al zilei de astăzi și am dat peste acesta, cu care sunt 100% de acord. Nu pot vorbi în public, poate de aceea scriu...

(Wikipedia mi-a spus despre autor câteva cuvinte: „George Albert „Georgie” Jessel a fost un (...) actor, cântăreț, compozitor și producător de film. A fost celebru în timpul vieții sale ca un animator de comedie, obținând un nivel de recunoaștere care a depășit rolurile sale limitate din filme.) 

    După ziua de ieri, călduroasă și frumoasă, iată că azi e lapoviță și ninsoare. Asta e, vremea e mai mult decât schimbătoare, iar de vremurile pe care le trăim acum, vorba cronicarului, „se sparie gândul”. Deci, încercând să-mi încurajez un pic gândurile speriate, mă voi ocupa de cuvintele din dexonline.ro:

CUVÂNTUL ALEATORIU:

SHIMMY s. n. Numele unui dans modern asemănător cu foxtrotul; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: șimi. – Var.: șími] – Din engl. shimmy. Sursa: DEX '09 (2009). 

De aici, am ajuns la:
FÓXTROT, foxtroturi, s. n. Dans modern de origine americană, cu ritm sincopat și cu mișcare vioaie sau lentă, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Din engl. foxtrot. Sursa: DEX '09 (2009).

Mai multe despre foxtrot:

„Dansul Foxtrot, născut în anii ’20, a fost numit astfel după un dansator american, Harry Fox (...) Fascinația pe care o exercită foxtrot-ul este dată de uimitoarea varietate a interpretărilor ce există pentru un dans care este de fapt atât de simplu. De la dansatorii care se leagănă la cei care tropăie, de la cei care alunecă la cei care sar, de la cei cu pas milităresc la cei cu pasul lin, și așa mai departe...” (prodance2000.ro).

CUVÂNTUL LUNII: CARANTINĂ.

CUVÂNTUL ZILEI:

CVARTÉT, cvartete, s. n. Formație muzicală alcătuită din patru voci sau din patru instrumentiști care execută împreună o compoziție muzicală; compoziție scrisă pentru o asemenea formație; Cvartet de coarde - formație fundamentală a muzicii de cameră (două viori, violă și violoncel). [Var.: cuartét s. n.] – Din it. quartetto, fr. quartette. Sursa: DEX '09 (2009).

Cheia alegerii: S-a născut, în 1732, Joseph Haydn, compozitor austriac, unul din cei mai influenți maeștri ai tradiției muzicale din Europa apuseană, supranumit „părintele cvartetului de coarde”.

 BANCUL ZILEI:

Un tip povestește colegilor, la serviciu:

- Azi dimineață spuneau la știri că aceia care pornesc la drum trebuie să fie echipați cu lopată pentru zăpadă, lanțuri antiderapante, lichid pentru parbriz, eventual roată de rezervă. Dacă ați fi văzut ce ciudat s-a uitat lumea la mine când m-am urcat în autobuz!

STAREA ZILEI:


luni, 30 martie 2020

Gânduri prin grădină...

Lucrarile de primavara in gradina. O lista de prioritati • Casa și ...     

MOTTO:
Să plantezi o grădină înseamnă să crezi în ziua de mâine!” (Audrey Hepburn)



După cum se vede, domniile voastre, am găsit azi o imagine sugestivă cu de-ale grădinăritului, am pus un motto la fel de sugestiv și „motivațional”, adică vorbele unei actrițe pe care m[rtuisesc că o ador și, după ce o săscriu aici ce am de gând să scriu, o să ies să grădinăresc oleacă. Deci, cuvintele de luni:


CUVÂNTUL ALEATORIU:
PAMFLET sn [At: STAMATI, D. / Pl: ~e / E: fr pamphlet] 1. Specie literară în versuri sau în proză, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții retrograde, trăsături de caracter ale unei persoane etc. Si: (înv) paschil, paschindă. 2.(Pgn) Scriere cu caracter satiric. Sursa: MDA2 (2010).

CUVÂNTUL LUNII: CARANTINĂ.

CUVÂNTUL ZILEI:
GHERIDÓN, gheridoane, s. n. Măsuță rotundă cu unul sau cu trei picioare. – Din fr. guéridon. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: S-a născut, în 1926, Ingvar Kamprad, om de afaceri suedez, fondatorul lanțului de magazine de mobilă IKEA.


POEZIA ZILEI:
„Cunosc demult o blândă ţară veche:
Se-nvecina cu basmul şi balada,
Avea mai gingaș sufletul ca nada,
Iar inima mai pură ca zăpada
Şi milostivă fără de pereche.
Ca să-ţi încerce multa bunătate,
O, ţara mea mâncată de jivine,
Pe drumurile-ţi albe-n triste sate,
Cu traista lui de cerșetor în spate,
Azi iar colindă Dumnezeu prin tine.”
(Vasile Voiculescu, „Cerșetorul”)

BANCURILE ZILEI:
Cascadorul către actor:
– Începând de azi, eu voi face, în locul dumneavoastră, scenele cele mai periculoase.
– Perfect! Atunci, te rog, du-te acasă la mine şi spune-i soției că diseară vin târziu...
&
Un țigan își conducea Merțanu’ şi, deodată, face pană de cauciuc. Se dă jos din mașină să schimbe roata. Un alt ţigan apare şi îl întreabă:
– Ce faci aici, mânca-ţi-aş?
– Păi, scot roata.
Atunci al doilea țigan sparge iute parbrizul şi-i spune, satisfăcut:
– Gata, frate, atunci eu iau casetofonul!
&
O tipă, venind de la serviciu, vorbește la telefon cu soțul ei:
- Mă îndrept către supermarket, spune-mi, vrei ceva?
- Draga mea, vreau un scop în viața mea, caut îmbogățirea și împlinirea sufletului meu. Vreau să mă conectez cu Dumnezeu și să descopăr spiritualitatea din mine...
- Bine, bine, fii mai clar: „Ursus” sau „Ciuc”?

duminică, 29 martie 2020

Gânduri despre struți

MOTTO: „Politicienii și scutecele de copii au un singur lucru în comun: ambele ar trebui să fie schimbate în mod regulat și din același motiv.” 

(José Maria de Eça de Queiroz) 

 Strut · pasăre · animal · desen · animat · ilustrare - ilustratie ...

    Astăzi, după ora cea nouă (sau cea veche, că nu prea contează), o să scriu câteva rânduri, pentru că sunt, în continuare, confuză (și necăjită), iar gândurile mele sunt la fel. Deci, atunci când nu spun o rugăciune sau nu-mi văd de treburile obișnuite, încerc să „înot” printr-un ocean de știri mincinoase și false (așa-zisele fake news), de manipulări, de exagerări, de păreri de la unii și alții, care tot apar „pe sticlă” sau în presa scrisă, de dezinformări, de teorii ale conspirației, de conflicte, de interese economice și, mai ales, de lupte politice. De unde și motto-ul, pe care l-am mai scris cândva, dar este mereu actual. Iată una dintre aceste știri care m-au exasperat:

„Christine Lagarde, directorul FMI, a făcut zilele trecute o declarație ce a produs șoc și neliniște. „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva” (Cf. evz.ro). 

    Declarația acestei doamne în vârstă, dată în februarie 2018, este scoasă din context, dar exprimarea este destul de nefericită și, astfel, a dat naștere la tot felul de interpretări, care mai de care mai absurde...

    Iată și despre știrile false ceva:

„Știrile false (engl. fake news) reprezintă un tip de jurnalism galben sau de propagandă, care constă în răspândirea de informații false difuzate prin mass-media tradițională sau prin social media tradițională, precum TV sau ziare. Știrile false sunt scrise și publicate cu intenția de a induce în eroare, în scopul de a deteriora reputația unei agenții, entități sau persoane, precum și pentru câștig financiar sau politic, de multe ori folosind titluri senzaționale, necinstite, sau pur și simplu fabricate pentru a crește numărul de cititori, pentru răspândirea în mediul online și pentru venituri prin click-uri pe Internet. În acest din urmă caz, este similar cu titluri senzaționale de tip „clickbait” din mediul online și se bazează pe veniturile generate, indiferent de veridicitatea poveștilor publicate. Știrile false dezinformează în mod intenționat și diferă de satiră sau parodie, care sunt destinate pentru a amuza publicul, în loc să îl inducă în eroare.” (Wikipedia)

    Ei bine, citind cele de mai sus, am dat de un cuvânt englez pe care nu-l știam (păi, sigur, nu le știu eu pe toate nici în limba română), deci:
„Clickbait (din engl.) este un link (sau un website) care atrage atenția și încurajează oamenii să citească (sau să urmărească) ceva. Clickbait-ul se folosește pentru a exploata „curiozitatea” unui individ, aducând informații care să atragă atenția utilizatorului, dar nu suficientă informație pentru a satisface această curiozitate, „obligându-l” astfel să dea click pe conținut!”

   Bun, destul pentru azi, sunt satisită. Să trecem la cuvintele de duminică:

CUVÂNTUL ALEATORIU:
FILÁNDRĂ s.f. Pată opacă în masa sticlei, rezultată din turnare. [< fr. filandre]. Sursa: DN (1986).

CUVÂNTUL LUNII: CARANTINĂ.

CUVÂNTUL ZILEI:

RETRETĂ sf [At: CONACHI, P. 226 / V: ~rată, ritrată / Pl: ~te / E: fr retraite, it ritratta] (Înv.) Retragere (în fața dușmanului). Sursa: MDA2 (2010).

Cheia alegerii: În 1973, ultimii soldați americani participanți la război părăsesc sudul Vietnamului.

     P.S. Dacă tot am pornit scrierea asta cu gândul la struți (în sensul că acum parcă și eu mi-aș cam băga capul în nisip), hai să vedem DE CE fac ei lucrul ăsta:

Fiind păsări care nu zboară, struții nu își construiesc cuiburi la înălțime, în copaci, pe stâlpi sau sub acoperișurile caselor. Astfel, aceste păsări sapă gropi destul de adânci în pământ, în care își depun ouăle (...)” ne spune publicația „Science Focus”. 

    Și, desigur, un banc pe aceeași temă, ca să ne descrețim un pic frunțile: 

Doi struți, după ce și-au ținut un timp capul în nisip, discută între ei: 

- Oare de ce ne ținem noi capul în nisip?! 

- Nu știu TU de ce-l ții, dar eu unul caut petrol...

sâmbătă, 28 martie 2020

Gânduri care se luptă să nu fie gaga...

 Flori de Primavara: Cele mai frumoase 10 flori pentru gradina

MOTTO: „Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil.” (Grigore Moisil)

 

   Am pus imaginea asta la postarea de azi pentru că încerc, cu disperare, să-mi creez STAREA necesară pentru grădinărit. Pur și simplu nu am niciun avânt pentru a ieși în grădină, punând motive puerile ca: „e prea ud”, „e frig”, „e vânt” și, mai nou, „trece un val de praf asiatic peste România” (ha!). Deci, cuvintele din dexonline.ro:

CUVÂNTUL ALEATORIU:
PASIGRAFÍE, pasigrafii, s. f. (Rar) Sistem de scriere universală. – Din fr. passigraphie. Sursa: DEX '09 (2009).
CUVÂNTUL LUNII (și LUMII, zic eu): CARANTINĂ.

CUVÂNTUL ZILEI:
GAGÁ adj. invar. (Fam.) Ramolit. – Din fr. gaga. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: S-a născut, în 1986, Stefani Joanne Angelina Germanotta, cunoscută profesional sub pseudonimul de Lady Gaga, cântăreață, textieră și actriță americană, cunoscută pentru lucrările ei neconvenționale și provocatoare, precum și pentru experimentele în materie de ținute vestimentare extravagante. Alegere omonimă.

 

& Deci, am mai aflat câte ceva și azi: habar n-aveam de „pasigrafie”, recunosc. De „gaga” știam, dar mă păzesc cum pot! Și cântăreața (textiera, actrița) americană are o groază de nume, așa că mai bine cu pseudonimul...

 

& Hai să încercăm să și zâmbim un pic. Nu știu dacă putem și nu știu dacă ne ajută la ceva, dar...

 

- Am sunat doar să-ți spun că te iubesc!
- Cred că ați greșit numărul, noi suntem Fabrica de bere „Timișoreana”...
- Știu!

Anunț în ziar: „Tânăr frumos, student, nu beau, nu fumez, am o mașină „beton”, o casă cu 12 camere, un iaht, părinți bogați, nu vreau nimic, doar mă laud.”

 

Discuție între doi amici:
- Măi, m-a enervat cumplit un tip!
- Păi, scrie o scrisoare tipului care te-a enervat și după aia dă-i foc.
- O.k.! Și cu scrisoarea ce fac?!


vineri, 27 martie 2020

Gânduri care se uită ca mâța-n calendar...

MOTTO:
„Iată cele mai înfricoșătoare cuvinte din limba engleză: suntem de la Guvern și am venit să vă ajutăm!” (Ronald Reagan) 

 

   Am reluat această zicere (pusă ca motto) pentru că, mai mult decât oricând, m-am convins că numai Dumnezeu ne mai poate ajuta. Și, după puterile noastre, noi înșine. Fiecare, în măsura în care ține la propria persoană, la cei dragi și la cei din jur. Bun, ia să vedem care-s cuvintele de vineri:

CUVÂNTUL ALEATORIU
Teșcoavă sf [At: PĂCALĂ, M. R. 454 / V: (reg) tiș~, țe~ / Pl: ~ve / E: ns cf teașcă] (Reg) 1. Burduf mic de piele (care servește la păstrarea unei cantități de 2-5 kg de brânză). 2. Vas în care se stoarce cașul. 3. (Pex) Resturi de la tescuirea cașului. 4. Mucegai care se face pe caș în timpul dospitului. 5. Teșcău. 6. Pungă de piele în care se țin diferite obiecte. 7. (Fig; dep) Persoană șubrezită de boală sau de bătrânețe. 8. (Fig; dep) Obiect uzat. Sursa: MDA2 (2010).

CUVÂNTUL LUNII:

CARANTÍNĂ s. f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. ♦ Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. ◊ Carantină fitosanitară = complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor sau a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora. ♦ Restricție aplicată în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin. Sursa: DEX '09 (2009).

Cheia alegerii: Carantina devine obligatorie pentru cei care se întorc în țară din țările cu risc mare (coronavirus)!

CUVÂNTUL ZILEI:
SILÉNȚIU s. n. (Înv.) Liniște, tăcere. [Var.: (rar) silénțium s. n.] – Din lat. silentium. Sursa: DEX '09 (2009).

Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1923, scriitorul japonez Shūsaku Endō. Considerat capodopera sa, romanul „Tăcere”, pentru care i s-a decernat Premiul Tanizaki și care a fost ecranizat în regia lui Martin Scorsese, s-a bucurat de un succes internațional răsunător.

BANCURILE ZILEI:

    Un tip trebuia să plece în delegație, aşa că îl roagă pe prietenul său cel mai bun să tragă puţin cu ochiul la nevastă-sa şi să-i dea de ştire dacă se întâmplă ceva deosebit. După vreo două săptămâni, primește o telegramă de la amicul său: „Bărbatul care venea în fiecare noapte la nevastă-ta a lipsit ieri!

***

   O pisică intră în cafenea, comandă o cafea și o felie de tort. Chelnerul rămâne stupefiat și pisica, observând asta, îl întreabă:

– S-a întâmplat ceva?

– Păi, sunteți o pisică!

– Da, și?

– Vorbiți!

– Mi se pare normal... Te rog, adu-mi comanda!

– Bine, imediat, nu vă supărați, dar n-am mai văzut niciodată așa ceva!

– Păi, nici eu n-am mai fost aici. Îmi caut de lucru, am fost la un interviu și aveam chef să beau o cafea.

Chelnerul vine cu comanda, și o vede pe mâță butonând laptop-ul!

– Poftiți cafeaua. Cautați un loc muncă, nu? Vă întreb fiindcă unchiul meu este directorul circului și v-ar angaja imediat!

– Circ din ăla cu arenă, cupolă, orchestră?

– Da!

– Clovni, acrobați, elefanți?

– Da!

– Vată pe băț, pop-corn, acadele?

– Da, da, da!

– Sună tentant, dar nu văd de ce ar avea nevoie de un programator...


joi, 26 martie 2020

Gânduri mai mult sau mai puțin colocviale

colocvial

    Soarele a răsărit, zăpada aceea târzie s-a dus, parcă ar fi iar primăvară. Dar nu prea contează, pentru mine cel puțin, căci gândurile mele nu o percep cu bucuria din alți ani, și asta din cauză că sunt total confuze și cam învălmășite, ocupate să își facă singure curaj și să se roage. Inspirația mea zace pe undeva printre aceste gânduri confuze și nu vrea să-și mai „facă datoria”. Dar eu am răbdare și o aștept. Acum, cuvintele de joi:

 CUVÂNTUL ALEATORIU:

Mungo, s. [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 407 / E: fr. mungo] Lână obținută prin destrămarea postavurilor vechi și folosită ca materie primă în filaturile de lână artificială. Sursa: MDA2 (2010).

     & Habar n-aveam că există acest cuvânt!

CUVÂNTUL LUNII: Carantină.

CUVÂNTUL ZILEI:

COLOCVIÁL, -Ă, colocviali, -e, adj. De conversație (familiară). [Pr.: -vi-al] – Din engl. colloquial. Sursa: DEX '09 (2009)

Cheia alegerii: S-a născut, în 1874, Robert Frost, considerat unul dintre cei mai mari poeți ai Americii. Câștigător a patru premii „Pulitzer” pentru poezie, Frost este apreciat pentru descrierile realiste ale vieții rurale și pentru arta cu care utilizează limbajul colocvial american în poeziile sale.

   & Vine, desigur, de la...

Colocviu sn [At: STAMATI, D. / Pl: ~ii / E: lat. colloquium] 1. Discuție pe o temă dată. 2. Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. 3. Simpozion. Sursa: MDA2 (2010).

   &  Un fel de antonim al scrierii și vorbirii colocviale (care, ați observat, sunt preferatele mele) este scrierea formală, academică.

Citatul de Joi (luat de pe garbo.ro)

Nu poți controla ceea ce se ți se întâmplă, însă îți poți controla atitudinea față de ceea ce ți se întâmplă și astfel vei stăpâni schimbarea în loc să îi permiți să te stăpânească.” (Sri Ram)

Azi, doar câteva gânduri (și ălea necăjite tare)

    MOTTO: „ Când sunt supărat(ă), cânt. Pe urmă, îmi dau seama că vocea mea e mai groaznică decât supărarea .” (Anonim)      De fapt, ca să...