joi, 30 aprilie 2020

Gânduri ce fac temenele limbii române


olat  


MOTTO: 

Puţini oameni au puterea să pună în palma altcuiva emoții, într-o lume plină de măști și suflete goale...” (Marin Preda)

 

Am adunat azi doar câteva cuvinte, câteva citate (de fapt, două, unul care-mi aduce lacrimi în ochi de câte ori îl citesc, adică cel din motto, și al doilea, pus de mine la Citatul Zilei, foarte hazos, dar asta nu-l împiedică să fie și foarte adevărat) și, în final,  câteva glume. Nu am timp pentru mai mult... 


Cuvântul aleatoriu:

Selamlâc, pl. -urĭ (turc. selamlyk, [d. ar. selamun ’aleikŭm, pace asupra voastră], partea caseĭ rezervată bărbaților și vizitelor, sală de audiență, selamlîc. Fr. salamalec). Ceremonia întovărășiriĭ sultanuluĭ la moscheĭe pentru rugăciunea solemnă de Vinerĭ. Fig. Închinăciune adîncă, salutare respectuoasă (maĭ ales ca la musulmanĭ). – Și seleamlîc, salamlîc, salamalîc. V. harem. Sursa: Scriban (1939).

 Sau:

SALAMALÉC, (2) salamalecuri, s. n. 1. Formulă de salut la popoarele de religie mahomedană. 2. Închinăciune adâncă, temenea (care însoțește rostirea acestei formule). – Din tc. selâmaleyküm. Cf. fr. salamalec. Sursa: DEX '09 (2009)

Cuvântul lunii:
Separatism.

Cuvântul zilei:

OLÁT, olaturi, s. n. (Înv.) 1. Provincie, regiune, ținut, teritoriu; p. ext. (la pl.) împrejurime, parte (a locului). 2. Moșie; gospodărie (mare); clădire, acareturi. [Pl. și: olate] – Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009).

Cheia alegerii: În anul 1803, SUA cumpără de la Franța teritoriul Louisiana, în schimbul sumei de 80 de milioane de franci–aur, tânăra nație dublându-și astfel suprafața. Teritoriul Louisiana include teren din 15 state americane din zilele noastre, incluzând în întregime unele dintre ele și cuprinzând largi porțiuni din altele. (A se vedea și poza!)

 

Glumele zilei:

Intră soția în casă, își sărută soțul și zice:
- Dragul meu, uite, aici e o bere pentru tine...
Mai trece ceva timp și-i spune:
- Dragul meu, de ce nu te uiți la fotbal? Spune-mi, vrei ceva de mâncare mai special, așa, ce-ți place ție?
Soțul, cu o privire îngrijorată:
- Ia zi, cât de tare...
- Ei, un pic, așa, farul din dreapta, capota și parbrizul...

@

Un tip se plimba în sus și-n jos pe trotuarul din fața unei grădinițe. O educatoare îl întreabă:
- Așteptați un copil, domnule?
- Nu, răspunde tipul, așa sunt eu, gras…

@

Câinele unui vânător moare, într-o zi, iar omul se hotărăște să-și cumpere un alt câine. Își cumpără alt câine, merge la vânătoare. „Poc” după o pasare, câinele se sperie și o ia la fugă. Își mai ia un altul, dar pățește la fel. Se duce omul, supărat, într-o bodegă și povestește unuia pățania, că i-au dispărut doi câini. Un lăutar bătrân îl aude și-i spune:
– Dă-mi mie câinele și, după două săptămâni, ți-l fac bun de vânătoare.
– Bine, moșule.
Zis și făcut. Lăutarul bagă câinele în tobă și-l ia pe la nunți, pe la petreceri, să se obișnuiască astfel cu bubuielile. După vreo zece zile, își ia omul câinele înapoi și merge la vânătoare. Trage: poc, poc, poc!
La care câinele:
– I-auzi una, i-auzi două, i-auzi patruzeci și nouă! 

 

Citatul zilei:

„Țineți minte trei cuvinte: TOȚI NE MINTE!”  (kmkz.ro)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...