Gânduri plecate-n Lună

   Gândurile mele de astăzi, văzând titlurile din ziare și acel doodle (cuvânt care înseamnă „mâzgălitură”, dar aici trebuie că se traduce altfel) pus de „Domnul GOOGLE”, cum că se împlinesc 50 de ani de la prima aselenizare (hm, aș zice eu sceptică), vor neapărat să plece-n Lună. Le opresc și, ca să le abat atenția de la plecări hai-hui spre astrul nocturn, le arăt un text, despre care am mai scris, dar îmi place foarte mult, și acum, în acest moment al vieții mele, mi se potrivește (iar!) ca o mănușă. E o poezie, cu titlul „Poruncile paradoxale”, a unui american, dr. Kent M. Keith, care este un „respectabil profesor american, autor al câtorva sute de articole publicate precum şi a nouă cărți motivaționale, conferențiar, în principal pe teme de leadership şi managementul dezvoltării personale”, după zice Wikipedia. Keith scris poezia în 1968, când avea 19 ani:

„Oamenii sunt adesea ilogici, iraționali şi egoiști.

Iubește-i, oricum.

Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenții ascunse.

Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.

Caută succesul, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.

Fă binele, oricum.

Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.

Fii onest şi sincer, oricum.

Marii bărbaţi şi marile femei, cu cele mai mari idei, pot fi doborâți de bărbați mărunți şi femei mărunte, cu minți mărunte.

Gândește în stil mare, oricum.

Oamenii îi favorizează pe perdanți, dar îi urmează numai pe învingători.

Luptă pentru câțiva perdanți, oricum.

Ceea ce construiești în ani, alții pot dărâma într-o zi.

Construiește, oricum.

Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuți.

Ajută-i pe oameni, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.”

P.S. NO COMMENT!