Cu lupa printre gânduri...

... Pentru că, uitându-mă iar la scrierile mele „vechi” (de acum cinci ani, în cazul de față) am dat, inevitabil, de muuulte greșeli și greșeluțe, de poze care au „dispărut” misterios, și de titlul „Gânduri privite cu lupa”. De aceea, am devenit iar „un soi de Sherlock Holmes”, dar nu mai fac cercetări acum, pentru că mi-e prea cald și prea lehamite. Iată postarea de atunci:

👇
MOTTO: „Viața nu trebuie arătată așa cum este, ci așa cum o vezi în vis.” (Anton Pavlovici Cehov)

Ieri era cât pe ce să-mi depășesc recordul personal la „bătutul câmpilor pe blog” pentru că, mai spre seară, în timpul unei mici furtuni, dar cu fulgere și tunete foarte mari și gălăgioase, fiindu-mi urât, îmi venea să mă așez în fața calculatorului și să scriu despre „fricile mărunte”, după ce, cu câteva ore mai înainte, scrisesem despre „lucrurile mărunte”. Ei, iată că nodul gordian a fost tăiat de cei de la „Electrica” (sau cum s-or fi numind), căci ne-au „luat lumina”. Așa că, domniile voastre, ați scăpat. Ieri. Dar astăzi, pentru că frig, pentru că timp cu nori și ploi, pentru că trecere prea bruscă de la 35 la 15 grade Celsius, pentru că nu chef de alte „munci”, pentru că nu chef de nimic, chiar o să scriu un pic.
Cuvântul zilei de azi, în dexonline.ro este:
LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tânguire, văicăreală, lamentație. – V. lamenta. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1557, pictorul italian Agostino Carracci. „Lamentație” este unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale.
Cuvântul lunii este tot CARACAL. (De fapt cuvântul ăsta e peste tot, prin ziare, pe la mai toate emisiunile de televiziune, prin străinătate. Dar ascunde în el prea multe minciuni, mușamalizări, interese și manipulări ca să mai pot să-l văd altundeva decât în DEX)
Cuvântul aleatoriu de azi: Orheiáncă s. f., pl. orheiénce. 

Atât am găsit la explicarea cuvântului. Dar mă știți, domniile voastre, când e vorba de cuvinte, mă transform într-un soi de Sherlock Holmes și pornesc să fac cercetări. Am găsit și forma de masculin, „orheian”, dar tot fără explicații. M-am gândit eu că este vorba de locuitorii Orheiului, din Basarabia noastră, dar trebuia să și găsesc scris asta undeva. Și am găsit, în „Dicționarul universal al limbei române”, ediția a VI-a, 1929: „Orheiu, n. 1. Județ și oraș în Basarabia, lângă apa Răutului; lac lângă orașul cu acest nume; Orheian, locuitor al Orheiului”.

Și, ca să mă refer și la motto, că de-aia l-am pus, dar și la „cuvântul zilei”, azi n-am nicio lamentare, nici în gânduri, nici în scris, și asta pentru că nu sunt acasă, la Domnești, ci undeva, departe, foarte departe, pe o insulă aproape pustie, cu vegetație luxuriantă și climă blândă și previzibilă. Pe cine și ce am luat cu mine acolo, asta mă privește personal, că doar e visul meu, nu?
👇

P. S. No comment. Doar o glumă...

👇

La coafor, două femei stau de vorbă:

- Sunt o mamă foarte norocoasă. Am un fiu perfect!

- Nu fumează?

- Nu!

- Nu ajunge târziu acasă cu femei agățate prin baruri?

- Nu!

- E bețiv?

- Nu!

- Chiar aveți un fiu perfect. Câți ani are?

- Face opt luni miercurea viitoare!