vineri, 20 septembrie 2024

Trei gânduri care măcăne

MOTTO: „Omul care așteaptă ca o rață friptă să-i zboare în gură, trebuie să aștepte foarte, foarte mult timp.” (Jules Renard)


Toată săptămâna asta am avut intenția să scriu câteva vorbe aici. Din motive foarte subiective, am renunțat. Adică, da, ați înțeles bine, numai eu sunt de vină. Azi, mă gândesc să încerc. Deci, căutând cuvintele din dexonline.ro, dau de cel aleatoriu: 

👇

PARADAISĂ, paradaise, s. f. (Bot.; reg.) Pătlăgea roșie. Din germ. Paradeis. Sursa: DEX '09 (2009). 

Îu, îmi zic, păi asta-mi amintește de o vizită foarte faină, din timpul studenției mele de la Timișoara, la una dintre colege, bună prietenă, la Cuvin, pe lângă Arad. Primire de nota zece, oameni veseli și cumsecade, iar la masă, printre alte „uimiri” în fața unor obiceiuri și cuvinte (regionalisme) nemaiîntâlnite de mine până atunci, mi se pune întrebarea: „Da' niște salată de părădăisi vrei?” Nu știam ce-s alea, dar am spus, politicoasă și curioasă, că vreau. Și am mai învățat ceva nou. Uimirea mea de acum e că mi-am adus aminte de întâmplările de atunci, căci, vorba bancului, am cam început să uit.

Cuvântul zilei este...

👇

SCHISMĂ, schisme, s.f.1. Sciziune în sânul Bisericii, refuz al unui grup de credincioși de a se supune conducerii oficiale. 2. Prin analogie - Dezbinare, ruptură provocate de o deosebire de păreri. Din fr. schisme, lat. schisma. Cheia alegerii: Pe 20 septembrie 1378 a avut loc Marea Schismă a Occidentului. 13 cardinali s-au întâlnit în secret la Anagni, în sudul Romei. Nemulțumiți de papa Urban al VI-lea, impus de Roma, aceștia l-au desemnat ca papă pe prelatul francez Robert de Geneva. Noul papă ales și-a luat numele de Clement al VII-lea și s-a mutat la Avignon. El s-a erijat imediat în rivalul lui Urban al VI-lea, fiind descris drept „antipapă”. 

😊

Nu, nu am găsit glume cu rațe. Adică nu destul de decente, de bun simț și haioase încât să merite să le „citez”. Dar mi-am adus aminte de o replică de prin filmele și serialele americane, care mă amuzămereu. Am căutat mai multe despre această zicere și am găsit ceva. Singura chestie care mă nedumerește este de ce se numește „testul rățoiului”, când de fapt e vorba de rață? Și încă ceva, pe mine m-au înșelat de foarte multe ori aparențele, deci s-ar putea ca o entitate care „arată ca o rață, merge ca o rață și măcăne ca o rață” să fie cu totul altceva...

Testul rățoiului - „Dacă arată ca o rață, înoată/merge ca o rață și măcăne ca o rață, atunci probabil este o rață” - sugerează faptul că ceva/cineva poate fi identificat prin caracteristicile sale comportamentale. Testul rățoiului nu se aplică cazurilor care nu sunt evidente. Cu excepția cazului în care există o evidență care dovedește în caz contrar, editorii trebuie să presupună bună credință de la alți. (Sursa: Wikipedia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei gânduri care măcăne

MOTTO: „ Omul care așteaptă ca o rață friptă să-i zboare în gură, trebuie să aștepte foarte, foarte mult timp .” (Jules Renard) Toată săptăm...