sâmbătă, 31 august 2024

Îmbulzeală de gânduri

De dimineață, când m-am dus la Dexonline să găsesc cuvintele din sâmbăta asta (ultima din august și din vara calendaristică), am avut un mic șoc când am văzut cum au fost scrise definițiile, adică în stilul agramat și foarte enervant pe care-l folosesc unii în mesaje (și nu numai), dar pe urmă am realizat că astăzi e ZIUA LIMBII ROMÂNE, așa că mi-am revenit din „micul șoc”, i-am aplaudat pe cei de la dexonline.ro și am mai învățat ceva de la ei: iată că se poate, cu multă bunăvoință, răbdare și perseverență, să-i faci pe oameni să-și corecteze niște greșeli (vorbim aici doar de limba română și folosirea ei). A, și cu umor, bineînțeles. Cuvântul (meu) aleatoriu (primul, care m-a șocat oleacă, căci pe Facebook am scris un altul), a fost:
POSHIDIC, poshidicuri s.n. shi poshidici s.m. (Reg.) 1. S.n. (Colectiv) Multzime droaie gloata de copii; p. ext. multzime de animale mici. 2. S.m. (Fam.) Epitet dat tinerilor, copiilor sau oamenilor mici de statura. [Var.: poshandic, poshodic s. n./ s. m.] Cf. magh. posadék. Sursa: DEX '09 (2009).

👆 👇 👈 👉

Ca explicație, domniile voastre, vă rog să citiți, dacă aveți vreme și vrere, asta: https://blog.dexonline.ro/2024/08/ziua-limbi-romane-sic/

👆 👇 👈 👉

Ei, și aici gândurile mele au devenit un „poshidic” (poșidic, adicătelea), s-au îmbulzit, mult prea muuuulte, dar apoi au fugit și m-au lăsat cu o ușoară durere de cap. Nu, nu mai scriu nimic. Îmi iau „la revedere” de la luna august și mă duc de-aici. Pe Facebook am pus deja de vreo patru ori imaginea de mai sus, mi-a fost jenă să o „afișez” iar, dar o reiau aici, plus textul care-o însoțea anul trecut:
Am căutat o altă imagine care să „povestească” frumos despre trecerea de la vară la toamnă (din punct de vedere calendaristic, desigur), dar văd că Internetul e în pană de „inspirație” la fel ca mine. Deci, o să vedeți pentru a patra oară poza asta. Mie mi se pare faină și, mai ales, foarte optimistă...” 
Și, apropo de optimism, niște glume...

👆 👇 👈 👉

- Marcel, de ce este greșită, din punct de vedere gramatical, propoziția: „Eu am fost deja plecată”?
– Pentru că sunteți încă aici?!

👆 👇 👈 👉

După două ore de condus, cu o femeie la volan, GPS-ul întreabă:
- Femeie, unde suntem, pentru numele lui Dumnezeu?!

👆 👇 👈 👉

O tânără îi spune unei prietene, la telefon: 
- Duminică, la ștrand, niște tipi s-au luat de mine pentru că purtam costumul de baie aiurea.
- Păi, cum îl purtai?
- În sacoșă...

vineri, 30 august 2024

Gogleze, umori și, mda, gânduri...

Citatul de azi: 

👇

Nu-ți face mai multe griji în același timp. Sunt unii care fac greșeala asta. Ei bine, tot ce-au avut și vor avea pe viitor sunt acele griji.” (Edward Everell Hale)

Cuvintele de azi (din dexonline.ro): 

👇 

GOGLEAZĂ, gogleze, s.f. (mai ales pl.) (Înv.) Vorbe frumoase (și goale) spuse cuiva; afirmații, declarații lipsite de însemnătate, de consistență. [Var.: goglezi s. f. pl.]. Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009). 

&

UMOARE, umori, s.f. 1. Lichid intercelular constituind mediul în care trăiesc celulele organismelor. ◊ Umoare apoasă = lichid transparent care se află în camera anterioară a ochiului. Umoare vitroasă = masă gelatinoasă care se află în camera posterioară a ochiului. 2. (Livr.) Dispoziție sufletească; fire, temperament. [Var.: humoare s.f.]. Din fr. humeur, lat. humor, -oris. Cheia alegerii: În 1888 s-a născut Siri Derkert, sculptoriță și artistă suedeză. A fost, de asemenea, o susținătoare a păcii, a feminismului și a problemelor de mediu.

Bancurile de azi:

👇

– Ce faci? Ești bine? De două ore încerc să dau de tine.

– Păi, eram pe stradă, veneam la tine, s-a auzit o împușcătură și toată lumea a început să alerge. După trei ore și o medalie de aur, mi-am dat seama că era un maraton...

&

- Tati, când ți-ai dat seama că mama este aleasa? 

- Când a rămas gravidă și m-a prins bunicul tău în aeroport! 

&

Un tip, la restaurant:

– Am comandat file de pește cu o felie de lămâie, dar nu văd peștele.

Ospătarul se uită cu reproş la tip și zice:

– Sub lămâie v-aţi uitat?

miercuri, 28 august 2024

Niște gânduri de prisos...

  

    💁 💭 Iar am venit cam degeaba la blog. Nu am chef de scris, nu am chef de nimic, de fapt. Sunt destul de necăjită, pentru că nu am imaginație, nu am idei, nu am decât câteva gânduri, și ălea de prisos. Am rezolvat cu motto-ul, poza și „starea” zilei „dintr-un foc”, am căutat câteva glume, cu care o să și încep și apoi, de lene, cred că o să scriu și cuvintele din dexonline.ro tot aici. Cele de azi, căci mai am multe care-și așteaptă rândul să fie explicate...

😊

La serviciu, un tip le povestește colegilor:

- Aseară, m-am scufundat cu mașina în Râul Argeș. Speriat, am început să mă rog: „Doamne, dacă exiști, te rog, timpul să-mi dai un semn!” Din ceruri, am auzit o voce tunătoare: „Ăla cu "pod dezafectat" nu ți-a ajuns!?” 

 😊

Un restaurant foarte elegant. Unul din clienţi şi-a legat şerveţelul de gât. Şeful de sală îl cheamă pe ospătar şi-i spune:

- Atrage-i atenția, foarte politicos, că aici nu se obişnuieşte aşa ceva.

Ospătarul se duce la client şi-l întreabă, zâmbind:

- Ce doriţi, ras sau tuns?

😊

Un tip se uita la televizor și era foarte agitat, gesticula și striga:
– Nu te duce acolo tâmpitule! Nuuu! E o capcană, nu mai scapi!
– La ce te uiţi, iubi, la vreun film de acţiune ?
– Nu, mă uitam la nunta noastră…

💭💁

Cuvântul aleatoriu: 

PRISOS, prisosuri, s.n. 1. Ceea ce depășește necesarul, ceea ce întrece o anumită limită; prisosire, prisosință, prisoseală, surplus, excedent; p. ext. belșug, abundență. ◊ Loc. adj. și adv. De prisos = (care este) în plus; p. ext. (care este) inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. Cu prisos = în plus; din plin, din belșug. 2. (La pl.; înv. și reg.) Teren agricol care prisosea moșierului și pe care acesta îl arenda țăranilor. – Din ngr. perissós. Sursa: DEX '09 (2009).

💭💁

Cuvântul zilei:

BARONET, baroneți, s.m. Titlu nobiliar ereditar în Anglia al membrilor unui ordin de cavaleri; persoană care are acest titlu. – Din fr. baronnet. Cheia alegerii: În anul 1833 s-a născut Sir Edward Burne-Jones, prim baronet, pictor prerafaelit britanic. 

sâmbătă, 24 august 2024

De o vreme, gândurile mele nu sunt ex parte

MOTTO: „În această lume, doar proștii nu au nicio problemă.” (Proverb turcesc)


Am dat azi fuga-fuguța la blog pentru că mi-era dor, căci n-am mai scris aici de multă vreme și, mai ales, pentru că voiam să mă lămuresc ce e cu niște cuvinte (vreo cinci) pe care le-am găsit dând cu zarul. „Prietenii știu de ce”, e vorba de găsirea cuvântului aleatoriu în Dexonline. Dar, după ce am scris cuvintele de sâmbăta asta, m-a cuprins un fel de leneveală și am lăsat căutarea pe mâine. Am avut luna asta o perioadă cam dificilă (eufemistic vorbind), dar poate că sunt eu cam exagerată, mă agit pentru toate nimicurile și, e clar, nu prea gândesc pozitiv. Iar uneori nu gândesc deloc. Și, vorba bancului, „cam uit”. Azi vreau să-mi aduc aminte de sintagma „ex parte”. Ca prin ceață, parcă îmi amintesc ceva despre ea și tot ca prin ceață realizez că am mai scris cândva despre acest „subiect”. Mda, trec peste asta și mă duc să caut un banc...

👇

În literatura juridică, ex parte este un termen latin care înseamnă literal „din/din partea/facțiunea”, semnificând astfel „în numele”. O decizie ex parte este cea luată de un judecător fără a solicita prezența tuturor părților la diferend.” Sursa: Wikipedia (Engleză)

☺ 

Mesaje pe WhatsApp:

– Bună! Numele meu este Radu şi vreau să-ți spun că eşti incredibil de frumoasă. Mi-ar plăcea foarte mult să ne cunoaștem. Te-aş face cea mai fericită femeie din lume, pentru că cea mai frumoasă eşti deja.

– Mda, pun pariu că așa le spui la toate.

– Nu chiar. De exemplu, mai devreme i-am spus uneia că numele meu e Marcel...

duminică, 18 august 2024

O mică tornadă mi-a dat gândurile peste cap

Titlul spune totul, așa că nu mai comentez. Vineri după-amiază a fost o furtună grozavă, cu vârtejuri mari de vânt, care a făcut multe stricăciuni în molcomul meu Domnești. Și acoperișul casei mele, precum și grădina, au avut de suferit, ceea ce m-a necăjit foarte. Și m-a lăsat total bulversată. Ah, da, stați așa, am zis că nu mai comentez. 
Cuvântul aleatoriu de azi:
👇
ANTIGUAN, -Ă, antiguani, antiguane, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care face parte din populația statului Antigua-Barbuda sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține statului Antigua-Barbuda sau antiguanilor, referitor la Antigua-Barbuda ori la antiguani. – Din engl. Antiguan.
Cuvântul zilei:
👇
MATRICE, matrice, s.f. 1. (Matematic) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice. Cheia alegerii: În 1587 s-a născut Virginia Dare White, în Carolina de Nord. A fost prima americană de origine anglo-saxonă. A dispărut câțiva ani mai târziu, împreună cu restul familiei, în timpul unui atac indian.
Bancul de azi:
👇
- Iubitu' meu, îngerașul meu, unde ești?
- Sunt în dormitor, dragă!
- Mai taci, tu, că eu caut cățelul!

joi, 15 august 2024

Gânduri multe? Nu, nu azi!

Cuvântul zilei (nu l-am scris pe Facebook, căci nu am dat pe-acolo și, oricum, mi-e prea drag ca să-l împart cu alții): 
👆👇
BRAMBUREALĂ, brambureli, s.f. (Fam.) Acțiunea de a (se) bramburi; dezordine, debandadă; bramburire. – Bramburi + suf. -eală. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: În Afganistan, debandada forțelor expediționare americane și intrarea talibanilor în Kabul, pe 15 august 2021, într-un haos de nedescris, a pus capăt unui război care a durat douăzeci de ani. Acest lucru demonstrează incapacitatea noastră de a moderniza o țară cu forța.
Cuvântul aleatoriu (am dat cu zarul, a ieșit ăsta și e foarte bine, căci nu-l știam):
👆👇
FORBAN s.m. pirat, corsar; om care nu respectă nici o lege. ♦ Forban literar = plagiator. (< fr. forban). Sursa: MDN '00 (2000).
Cuvântul lunii
👆👇
(Tot) MARTALOG.
Expresia vizuală (tot din dexonline.ro, dar fără poză, am văzut că și așa, după un timp, dispar): Altă gâscă-n altă traistă - Asta-i cu totul altceva, altă vorbă, altă înțelegere, alt comportament, altă atitudine față de o situație etc.
👆👇
Citatul zilei (ceva foarte fain, spus de domnul Teodor Baconschi, antropolog, diplomat, teolog și fost ministru de  Externe al României):
👆👇
Nu știu ce minte, oricât de strălucită, va descifra vreodată paradoxul rusesc: să locuiești în cea mai mai întinsă țară de pe planetă - peste 17.000.000 km pătrați - și să te simți înghesuit de restul lumii. Să nu cunoști libertatea și să susții că le-o aduci altora. Să te lauzi exclusiv cu ce ai preluat de la Bizanț (Imperiul roman de Răsărit) și din Occident (Imperiul roman de Apus), în vreme ce afirmi că reprezinți o civilizație aparte, opusă Europei. Să pretinzi că ești ultimul bastion al creștinismului autentic și să semeni pretutindeni măceluri, lagăre și moarte.” 
👆👇
Bancul zilei: Nu, nu azi...

marți, 13 august 2024

Cu lupa printre gânduri...

... Pentru că, uitându-mă iar la scrierile mele „vechi” (de acum cinci ani, în cazul de față) am dat, inevitabil, de muuulte greșeli și greșeluțe, de poze care au „dispărut” misterios, și de titlul „Gânduri privite cu lupa”. De aceea, am devenit iar „un soi de Sherlock Holmes”, dar nu mai fac cercetări acum, pentru că mi-e prea cald și prea lehamite. Iată postarea de atunci:

👇
MOTTO: „Viața nu trebuie arătată așa cum este, ci așa cum o vezi în vis.” (Anton Pavlovici Cehov)


Ieri era cât pe ce să-mi depășesc recordul personal la „bătutul câmpilor pe blog” pentru că, mai spre seară, în timpul unei mici furtuni, dar cu fulgere și tunete foarte mari și gălăgioase, fiindu-mi urât, îmi venea să mă așez în fața calculatorului și să scriu despre „fricile mărunte”, după ce, cu câteva ore mai înainte, scrisesem despre „lucrurile mărunte”. Ei, iată că nodul gordian a fost tăiat de cei de la „Electrica” (sau cum s-or fi numind), căci ne-au „luat lumina”. Așa că, domniile voastre, ați scăpat. Ieri. Dar astăzi, pentru că frig, pentru că timp cu nori și ploi, pentru că trecere prea bruscă de la 35 la 15 grade Celsius, pentru că nu chef de alte „munci”, pentru că nu chef de nimic, chiar o să scriu un pic.
Cuvântul zilei de azi, în dexonline.ro este:
LAMENTÁRE, lamentări, s. f. Acțiunea de a se lamenta și rezultatul ei; tânguire, văicăreală, lamentație. – V. lamenta. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: S-a născut, în anul 1557, pictorul italian Agostino Carracci. „Lamentație” este unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale.
Cuvântul lunii este tot CARACAL. (De fapt cuvântul ăsta e peste tot, prin ziare, pe la mai toate emisiunile de televiziune, prin străinătate. Dar ascunde în el prea multe minciuni, mușamalizări, interese și manipulări ca să mai pot să-l văd altundeva decât în DEX)
Cuvântul aleatoriu de azi: Orheiáncă s. f., pl. orheiénce. 

Atât am găsit la explicarea cuvântului. Dar mă știți, domniile voastre, când e vorba de cuvinte, mă transform într-un soi de Sherlock Holmes și pornesc să fac cercetări. Am găsit și forma de masculin, „orheian”, dar tot fără explicații. M-am gândit eu că este vorba de locuitorii Orheiului, din Basarabia noastră, dar trebuia să și găsesc scris asta undeva. Și am găsit, în „Dicționarul universal al limbei române”, ediția a VI-a, 1929: „Orheiu, n. 1. Județ și oraș în Basarabia, lângă apa Răutului; lac lângă orașul cu acest nume; Orheian, locuitor al Orheiului”.

Și, ca să mă refer și la motto, că de-aia l-am pus, dar și la „cuvântul zilei”, azi n-am nicio lamentare, nici în gânduri, nici în scris, și asta pentru că nu sunt acasă, la Domnești, ci undeva, departe, foarte departe, pe o insulă aproape pustie, cu vegetație luxuriantă și climă blândă și previzibilă. Pe cine și ce am luat cu mine acolo, asta mă privește personal, că doar e visul meu, nu?
👇

P. S. No comment. Doar o glumă...

👇

La coafor, două femei stau de vorbă:

- Sunt o mamă foarte norocoasă. Am un fiu perfect!

- Nu fumează?

- Nu!

- Nu ajunge târziu acasă cu femei agățate prin baruri?

- Nu!

- E bețiv?

- Nu!

- Chiar aveți un fiu perfect. Câți ani are?

- Face opt luni miercurea viitoare!

vineri, 9 august 2024

Câteva gânduri care „tocesc” la algebră


Ca să fiu sinceră, cele câteva gânduri sunt doar două, și ălea aduse cu forța de mine și puse să-și aducă aminte cum era cu algebra. Era greu, recunosc. E greu și acum. Îi admir sincer pe cei cărora le-a plăcut matematica în școală și care o iubesc încă. Eu am încercat, dar nu m-a dus mintea. Mda. Am venit astăzi la blog după ce am găsit pe Facebook ceva care mai „circulase” pe diverse rețele de socializare, dar acum m-am oprit asupra acestui „ceva”, pentru că, după ce-am citit, am început să-mi pun întrebări. Iată textul de pe FB:
👇
Părintele algebrei a fost întrebat ce valoare are omul în matematică. Răspunsul său a fost :
- Dacă omul are bun simț și caracter =1
- Dacă mai este și frumos =10 
- Dacă mai are și bani =100
- Dacă se mai trage și dintr-un neam nobil = 1000
Însă dacă dispare simbolul bunului simț și al caracterului, adică 1, rămân doar zerourile.
Prima întrebare: Oare merit să fiu 1? 
Răspuns: Cred că da, în proporție de 95%.
A doua întrebare: Cine a fost „părintele algebrei”? 
Răspuns: Habar n-am, dar caut imediat. 
Așa, deci...
👇
Diofant din Alexandria (n. între 200 și 214 d.Hr. la Alexandria - d. între 284 și 298), în greacă: Διόφαντος ὁ Ἀλεξανδρεύς, a fost un matematician grec, considerat de mulți autori ca fiind părintele algebrei. (Wikipedia)
Dar am continuat să caut (trebuie să fie două surse, nu?) și am găsit...
👇
Abu Abdullah Muhammad bin Musa al-Khwarizmi (Muhammed ibn Musa Horezmi, savant, astronom/astrolog, matematician şi scriitor persan, 780 – 845 d.Hr.), cunoscut ca fiind descoperitorul cifrei zero (0) şi considerat de unii a fi „Părintele algebrei”, a fost întrebat: „Ce valoare are omul în matematică?” Răspunsul său a fost: „Dacă omul are bun simt şi caracter = 1; Dacă mai este şi frumos = 10; Dacă mai are şi bani = 100; Dacă se mai trage dintr-o familie respectabilă = 1000. Însă dacă dispare simbolul bunului simţ şi al caracterului, adică dacă dispare 1, rămân doar zerourile, ceea ce înseamnă că fără bun simţ şi caracter omul este o nulitate.”
Sursa: https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/ 
👇
Întrebarea a treia: Mai cauți?
Răspuns: Păi, nu mai caut, căci algebrei cred că îi ajung doi „tați”...
- Iubi, vezi că am fost la supermarket și am luat tofu, rondele de orez, salată, mere și humus!
- Bine că mi-ai spus. O să trec și eu, când ies de la serviciu, să iau ceva de mâncare!
- Mărite Ramses, a venit poștașul cu un papirus! 
- Ce scrie-n el? 
- Ochi, șarpe, cufăr, lună, ochi. 
- Aoleu, zice că vine soacră-mea pe la noi!
👇 P. S.
😓
ALGEBRĂ s.f. 1. Teorie a operațiilor privind numerele reale (pozitive ori negative) sau complexe, precum și rezolvarea ecuațiilor prin substituirea prin litere a valorilor numerice și a formulei generale de calcul numeric particular. ♦ Manual școlar care studiază aceste operații. 2. (În sintagma) Algebra logicii = parte a logicii matematice care cuprinde calculul propozițiilor, claselor și al relațiilor. Din fr. algèbre, lat. algebra. Sursa: DEX '09 (2009). 

joi, 8 august 2024

Câteva gânduri scrise într-un cver

Terapeutul meu mi-a spus că modul în care pot obține adevărata pace interioară este să termin ceea ce încep. Până acum am terminat două pungi de M&M și un tort de ciocolată. Deja mă simt mai bine.” (Dave Barry)


Câteva dintre „stările” ce mă bântuie le vedeți în poză, încercarea mea de a mă amuza o vedeți în motto, căci bancuri nu am găsit. Inspirația mea n-o vedeți, căci nu există. Nici cuvintele din dexonline.ro nu prea m-au ajutat azi. Am dat cu zarul („prietenii știu de ce”) de vreo douăzeci de ori și unicul cuvânt care mi-a trezit interesul a fost...

👇

CVER s. n. Ansamblu de linii orizontale dintr-o tabelă sau dintr-un formular. – Din germ. Quer[stellung]. Sursa: DEX '09 (2009).

👇

Destul de „năcăjită” că nu am idei demne de trecut pe curat, plec de-aici, nu înainte de a-mi reaminti ce scriam acum zece ani, cam tot pe vremea asta...

👇

Nu am mai dat pe aici, pe la blogul meu, din varii motive, nu vreau să intru în detalii. Din lipsă de Inspirație şi de timp, am întrerupt şi scrierea așa-zisului meu roman. Deh, aş zice că nu-i nicio pagubă, că tot nu-l citea nimeni. Acum, la mijloc de august, după ploile ce au curs mereu, cu obstinație, de prin aprilie, e un soare așa de năucitor, încât simt cum, realmente, gândurile mi se lichefiază. Aşa că o să scriu mai rar şi mai puţin. Cred că vă amintiți, domniile voastre, de un personaj ce apărea în emisiunile pentru copii şi care se numea Abramburica. Ei bine, mă recunosc în ea, cel puțin ca denumire a stării pe care mi-o dă canicula. Și nu numai ea, dar nu mai insist. Aş putea, parafrazând, să mă numesc Avramburica. Mda, pun punct aici, poate că, în zilele următoare, gândurile mele se vor ordona cât de cât...

(GÂNDURI BRAMBURITE, 15 august 2014)

marți, 6 august 2024

Am azi niște gânduri ghigosite

MOTTO: „Acceptă incertitudinea. Unele dintre cele mai frumoase capitole din viețile noastre au căpătat titlu mult mai târziu.” (Bob Goff)


Păi, ca să zic așa, ziua mea a început destul de banal și, până la un timp, mi-am urmat suita monotonă de tabieturi: trezirea pe la ora șase, dușul de dimineață, micul dejun, o raită prin livadă, apoi un pic de cafea, băută în timp ce treceam pe la Dexonline să văd cuvintele zilei de marți pentru a le posta pe Facebook. Fiind sărbătoare, mi-am plănuit niște citit, dezlegat rebusuri și să văd câteva episoade din serialul american „Criminal minds”. Dar totul s-a dus de râpă din cauza unei inundații (provenită de la chiuveta din bucătărie). După ce am oprit apa de la robinetul principal (sau, mă rog, cum s-o numi) și după ce am plâns vreo cinci minute, am trecut la scosul apei, ceea ce mi-a ocupat mai toată dimineața. Cuvântul care mi-a dat ideea titlului este cel aleatoriu (adică la care am dat eu cu zarul) și provine de la verbul „a ghigosi”. Iată un regionalism pe care eu nu-l știam și, când l-am găsit, gândurile mele, destul de numeroase și vioaie, se înghesuiau să iasă-n față, ca să le trec aici. După „accidentul” casnic, petrecut în timp ce eu scriam aici de zor, multe dintre gânduri s-au împrăștiat care-ncotro, iar cele șapte-opt rămase se ghigosesc, dar acum în sensul că se bat între ele. Așa că am pus poza asta haioasă, am căutat un banc și plec de-aici, căci mi s-a cam făcut foame...

😊

Un vânător este întrebat de fiul lui:

- Tată, ce calități îi trebuie unuia care vânează animale salbatice?

- Trei lucruri: ochi buni, mână sigură și voce puternică.

- Dar vocea puternică pentru ce?

- Păi, ca să fie auzit dacă stă în vârful unui copac și strigă: Ajutoooor!

duminică, 4 august 2024

Două gânduri care umblă cu șoalda

În loc de motto:
Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, și asta nu din aroganţă ci, pur şi simplu, pentru că am ajuns la un punct în viaţă în care nu-mi mai pierd timpul cu ceea ce-mi displace sau mă răneşte. Nu mai am răbdare pentru cinism, lucruri excentrice şi critică. Mi-am pierdut puterea de a face pe plac celor care nu mă plac, celor care nu mă iubesc şi să zâmbesc celor care nu vor să-mi zâmbească.” Textul este splendid, profund emoţionant şi a fost atribuit genialei actriţe Meryl Streep. Atribuire falsă, căci textul respectiv aparţine portughezului Jose Teixeira. Nu face nimic, legenda continuă, deloc influenţată de micile amănunte ale realităţii. 


    Textul de mai sus face parte dintr-un articol al lui Cristian Unteanu, intitulat „Citate superbe, complet false, intrate în memoria culturală a omenirii”, scris în luna februarie a anului 2020 aici: https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/. Și o să explic de ce l-am pus „în loc de motto”. După ce am scris pe Facebook cuvintele din Dexonline, două dintre gândurile mele de azi s-au oferit să fie un fel de „momeală artificială pentru pești folosită în apele repezi” și m-au atras la blog, deși n-aveam niciun chef. Și, ce descopăr eu când îmi caut un citat pentru motto-ul zilei? Că, așa cum bănuiam de muuultă vreme, pe Internet circulă tot felul de „șoalde” și că nu putem fi siguri că tot ce „copiem” de acolo e adevărat. Trebuie să găsim mai multe surse, să ne mai documentăm și din cărți, dacă n-am uitat ce-s alea...
 💭 Primul gând s-a întrebat (iar, căci după ce am scris cândva despre asta, cred că a uitat) ce diferență e între prepeliță (sau pitpalac) și potârniche. Iată ce am găsit pe https://wikidiferenta.ro/:
👇
Ca substantive, diferența dintre potârniche și prepeliță (pitpalac) este că „potârniche” este (ornit.) (Perdix, mai ales Perdix perdix) pasăre sălbatică de mărimea unui porumbel, cu penele de culoare brună-pestriță pe spate, cenușie pe piept și albă pe burtă, care trăiește în stoluri mici prin holde și tufișuri iar „prepeliță” este (ornit.) (Coturnix coturnix) pasăre migratoare din ordinul galinaceelor, de culoare brună, cu dungi pe spate, care se vânează pentru carnea ei gustoasă. 
 💭 M-am lămurit. Al doilea gând s-a ocupat un pic de niște expresii haioase și de o glumă. Poza din Dexonline (reluată de mine pentru că-mi place la nebunie) îi aparține lui Radu Borza și este ilustrarea expresiei cu statul mâței în coadă. Sursa expresiilor: Argou (2007).
👇
A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă - a se îmbăta.
👇
De stă mâța-n coadă expr. verbală - de spaimă.
👇
A trage mâța (sau pe dracul) de coadă - a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai.
👇
A-și face coada colac - a se codi; a o șterge pe furiș (pentru a scăpa de răspundere).

👇

Banc:

Un tip rămâne în pană pe o șosea pustie. Cât vedea cu ochii, doar câmp și un cal alb care păștea liniștit. Tipul ridică, într-o doară, capota, căci nu se pricepe deloc la mecanică, şi se uită precum curca-n lemne, până aude:

– Suflă-n jiglere! 

Se uită-n jur, nimeni. Doar calul care păştea. Bagă din nou capul sub capotă și iar aude:

– Suflă-n jiglere! 

Face câțiva pași, se uită atent, tot nimeni. A treia oară se trezi cu calul lângă el:

– Suflă, omule, în jiglere, că-s înfundate! Uite, alea sunt!

Îngrozit, tipul rezolvă problema și demarează scârțâind din pneuri. Un kilometru mai încolo, dă de un cioban. Oprește şi-i spune agitat:

– Bade, acolo e un cal care vorbește! Mi-a zis ce să fac, că mi se oprise motorul.

– Ce cal? întreabă calm ciobanul.

– Cum adică, ce cal? Un cal! Unul alb!

– Ai avut noroc! Åla negru nu se pricepe deloc la mecanică, dar se bagă în toate și te mai și ține de vorbă…

vineri, 2 august 2024

Am oarece gânduri încurcate într-un cargafung

Vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simți.” (Gabriel Garcia Marquez) 


Ieri (sau alaltăieri, chiar nu mai știu), când am scris pe Facebook cuvintele din dexonline.ro, am observat cu bucurie că s-a reintrodus rubrica „Cuvânt aleatoriu”, cu un zar simpatic pe care trebuie să-l „arunci” ca să vezi ce cuvânt nimerești. Ei bine, de atâta bucurie, am „dat cu zarul” de trei ori și am nimerit trei cuvinte de care habar n-aveam. Zău așa! Nu am mai scris ieri, cum îmi propusesem, căci am fost ocupată să-mi fac morală. Azi, jucând rolul „elefănțelului curios” (a se vedea poza), am căutat cuvintele și, după multe peripeții, le-am găsit, apoi am făcut și oarece adăugiri. Primul cuvânt a apărut așa, dar eu am insistat...
💬👇
! cargafung s. n., pl. cargafunguri. Sursa: DOOM 3 (2021).
👇
CARCAFUNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă a unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. fr. cargue fond.
👇
„Carcafung” sau „cargafung”? Cum e corect? Am aflat: CARGAFUNG!
👇
FUNGĂ, fungi, s. f. Parâmă din grupul manevrelor curente ale unei nave cu pânze care se folosește la ridicarea și la coborârea unei vele. Cf. it. fionco. Sursa: DEX '09.
💬👇 Al doilea cuvânt:
Rumeliot, ~ă a [At: CR (1832), 812/5 / P: ru-me-li-ot / Pl: rumelioți, rumeliote / E: ngr. ρουμηλιότης] 1. Care aparține Rumeliei. 2. Referitor la Rumelia. 3. Originar din Rumelia. Sursa: MDA2 (2010).
👇
RUMELIA (cuv. turcesc „rūm ῑlῑ” „Țara romanilor <bizantini>”) 1. Denumirea turcească dată părții estice a Pen. Balcanice. Otomanii și-au început campania de cucerire în Balcani la jumătatea sec. 14. De la sf. sec. 16 până în sec. 19, denumirea provinciei turcești cu sediul la Sofia (includea Bulgaria, Serbia, Herțegovina, Albania, Macedonia, Epir și Tesalia). După Tratatul de pace de la Berlin (1878) posesiunile de la Dunăre au intrat de facto în componența Bulgariei, sub suzeranitate otomană. Sudul Bulgariei forma provincia autonomă Rumelia Orientală cu capitala la Philippopoli (Plovdiv), iar Rumelia Occidentală era împărțită între provinciile Edirne, Salonic și Monastir. În anul 1885, Bulgaria a anexat Rumelia Orientală, iar prin Tratatul de pace de la București (1913). Monastir a fost cedat Serbiei și Salonicul Greciei; Edirne a rămas în componența Imperiului Otoman. 2. Denumirea contemporană a părții europene a Turciei, inclusiv Istanbulul. Sursa: DE (1993-2009).
💬👇 Al treilea cuvânt:
CONTEMPERAȚIE, contemperații, s.f. Impuls care provine din grația divină și care face să încline voința către un fapt, fără a-l determina însă. Din fr. contempération, lat. contemperatio.
👇 Rămâne să mai studiez ce-i cu asta...
💬👇 Cuvântul zilei:
NECUPRINS, -Ă, necuprinși, -se, adj., s. n. 1. Adj. Care nu este sau nu poate fi cuprins între anumite limite; imens, infinit. ♦ Care nu poate fi pătruns cu mintea, înțeles. 2. S.n. Spațiu, întindere nelimitată; nemărginire, imensitate; infinit. Pref. ne- + cuprins. Cheia alegerii: S-a născut, în 1942, Isabel Allende, scriitoare chiliano-americană, autoare a numeroase romane de succes. Printre acestea se numără și „Planul infinit”.
👇
Isabel Allende este o scriitoare chiliano-americană (...) care a scris în stilul realismului magic, fiind considerată a fi una dintre primele scriitoare de succes din America Latină. După răsturnarea președintelui chilian Salvador Allende de la putere, de către generalul Pinochet, Isabel Allende s-a refugiat în Venezuela, unde a lucrat timp de cincisprezece ani ca ziaristă, înainte de a-și publica primul roman, „Casa spiritelor”, în 1982. (Wikipedia).
P. S. Aș zice că azi am învățat destul, vreau recreație! Pe mâine...

Trei gânduri care măcăne

MOTTO: „ Omul care așteaptă ca o rață friptă să-i zboare în gură, trebuie să aștepte foarte, foarte mult timp .” (Jules Renard) Toată săptăm...