MOTTO: „Este greu să găseşti o pisică neagră într-o cameră întunecată, atunci când ea nu se află acolo.” (Confucius)
Mă prefac că nu-mi pasă că e a patra (sau a cincea?) oară când pun acest motto unei postări de pe blog. De asemenea, mă prefac că nu-mi pasă că titlul de azi, ca și ideea care-i stă la bază, cred că se găsesc pe undeva, printre cele 1.300 de așa-zise „scrieri” de pe acest blog. Dar nu mă pot preface că nu-mi pasă când sunt în fața crudului adevăr că nu prea mai am Inspirație. Mă rog, nu așa cum aveam acum doi-trei ani. Așa că mai scot niște gânduri (mai mult ale altora decât ale mele) din sertar. Apropo de referirea la „sertar”, asta nu are absolut nicio legătură cu „literatura de sertar”, despre care Tanti Wikipedia ne spune așa: „Literatură de sertar – concept apărut în critica literară românească după 1989, cu privire la caracterul evaziv, subversiv, al unor manuscrise care, nefiind agreate de ideologia oficială, odată publicate, ar fi pus în pericol profesia și chiar viața autorilor.” Un exemplu de „literatură de sertar” este „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt, scriere pe care eu am pus-o într-unul dintre „sertarele” lui Google, la rubrica FAVORITE (în cazul ăsta, la propriu și la figurat), carte la care revin, când și când, pentru a învăța să păstrez proporțiile, să nu mai exagerez, să fiu mai curajoasă, să nu mă mai hlizesc fără rost, să iau viața așa cum este (nu să visez la cum ar fi putut să fie), să fiu mai înțelegătoare, mai răbdătoare cu mine și cu lumea, pe scurt, pentru ca să mă mai înțelepțesc. Iată doar câteva citate din această scriere:
„Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului. Virtuosul îmbufnat nu e prietenul Mântuitorului, ci jinduitorul după diavol. Ascetul arţăgos nu e autentic.”
()
„Consider semn de nobleţe capacitatea de a vorbi respectuos şi tolerant despre adversar.”
()
„De la anchetă mă întorc de cele mai multe ori terfelit. Locotenentul-major Onea, dintre „metodele de simplă securitate”, cu mine a preferat-o pe cea a îndelung repetatelor loviri cu capul de pereți; alteori sunt călcat în picioare (poartă cizme).”
()
„Nimeni nu este obligat să inventeze praful de puşcă ori să descopere teoria cuantelor. Altminteri însă, elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin, care trebuie să fie mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită. (...) Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă prin viaţă şi prin lucruri, sau trecerea nepăsătoare, sunt de la diavol. Samariteanul n-a fost numai bun, ci şi atent: a ştiut să vadă. (...) Adevărul este că nu-i nevoie de cine ştie ce secrete informaţii, sunt lucruri pe care le poate afla oricine, numai să vrea câtuşi de puţin. Sunt lucruri pe care le simţi dacă nu-ţi astupi urechile şi nu-ţi acoperi ochii dinadins.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu