vineri, 25 martie 2022

Gânduri previzibile și cam monotone...

MOTTO: „Viața nu este ceea ce ai trăit, ci ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti.” (Gabriel Jose Garcia Marquez)


După ce am fost un pic prin Bâlciul de Blagoveștenie, ce are loc la Domnești în fiecare an, am poposit la blog, așteptând o Idee ce merită a fi trecută aici. Cuvintele de azi nu au fost „declanșatoare” de idei, așa că mă voi rezuma la a spune câteva cuvinte despre Garcia Marquez, autorul zicerii din motto și alte câteva despre ziua de Buna Vestire. Cu bănuiala că am mai scris, cândva, toate astea. Destul de previzibil și monoton, nu? Și, desigur, cuvintele din dexonline.ro (de azi...)

👀

„Gabriel García Márquez (n. 6 martie 1927 - d. 17 aprilie 2014) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1982, pentru roman și proză scurtă, scrieri în care fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de o bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. (...) Cel mai cunoscut roman al său este „Cien años de soledad” (Un veac de singurătate), tradus în zeci de limbi ale lumii. Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.” ( Sursa: Wikipedia).

👀

„Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie, fiind prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Buna Vestire amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că va naște și va fi mama Fiului lui Dumnezeu, Iisus din Nazaret. (...) Sărbătoarea de Buna Vestire a primit în tradiția populară și denumirea de Ziua Cucului, denumire legată de cântecul cucului, care începe întotdeauna de Blagoveștenie și se sfârșește la Sânziene sau Sân Petru.” (Sursa: traditii-superstitii.ro)

Cuvântul aleatoriu: CALOMFÍR calomfiri, s.m. Plantă erbacee perenă, aromatică, cu tulpina catifelată, frunzele ovale compuse și florile galbene; calapăr (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer. Sursa: DEX '09 (2009).

calapăr | Ierburi Uitate

Cuvântul zilei: VÁFELĂ, vafele, s.f. Foaie crocantă din aluat nedospit, care servește ca foaie de tort, la fabricarea napolitanelor, a cornetelor de înghețată etc. [Var.: váfă s. f.] – Din germ. Waffel. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: Ziua mondială a vafelelor.

 Gofre (Vafe) - Waffles Delicioase si Pufoase | Mica mea bucatarie - YouTube

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...