Gânduri și boscoane

  Motto: „Prin farmec, va fi un alt Gogu care regretă tot ce-a făcut, care se căiește sincer, care capătă circumstanțe atenuante.” (Teodor Mazilu, „Proștii sub clar de lună”) 

   Nu am prea mult timp de scris, dar n-am putut rezista, trebuia să împărtășesc (sau nu?!) cu domniile voastre și gândurile de azi. Câteva dintre ele. Am postat pe Facebook cuvintele zilei, lunii, aleatorii, dar am găsit, căutând un citat potrivit cât de cât cu ce vreau să scriu în continuare, un alt cuvințel pe care nu-l știam:

   BOSCOÁNĂ, boscoane, s. f. (Transilv., în superstiții, mai ales la pl.) Farmec, făcătură, vrajă; descîntec. „Aici văd pe sfânta Vineri lângă muntele de glajă/ Culegând flori de boscoane, ierbi de farmec pentru vrajă” COȘBUC, P. II 137. „Veneai tu și fără de boscoanele lui” SLAVICI, O. II 186. „Aceasta trebuie să fie o boscoană mare... ai grijă, împărate, să nu dai de rău” RETEGANUL, P. II 31. 

   Dar nu cuvințelul ăsta mă preocupa pe mine, ci gândul că, dacă mai găsesc texte ca acestea ce vor urma (ca exemplificare), eu chiar nu voi mai îndrăzni să scriu nimic, pentru că mi-ar fi cam jenă. Dar știți domniile voastre că am mai trecut prin stări din astea și, după o perioadă de pus cenușă-n cap și de sfielnică tăcere, m-am apucat iar să înșir cuvinte. Iată citatele:

„M-am închinat la imaginea lui Iisus din icoana de sticlă, de la căpătâiul patului meu și am adormit visând casa părintească, gutuii, crizantemele, cireșii și merii, și iarba din grădina prin care am umblat mereu, numai desculț.” (Fănuș Neagu)

***

„Maică-mea nu mă bătea, făceam câte-o şotie, se mai stropşea la mine, dar îi eram drag, pentru că era singură şi eram şi ajutorul ei bărbătesc, ca să zic aşa. Eram ascultător, mă jucam în luncile câmpului, acasă; şi eu într-un mod deosebit am iubit-o. Eu nu pot spune că mi-am iubit mama mai mult decât orice copil; eu am iubit-o într-un mod deosebit pentru că eu am crescut în prejma ei, fără tată, şi am simţit căldura ei întotdeauna, o mare căldură; şi eu i-am răspuns cu aceeaşi căldură. Atunci când a murit maică-mea, în ziua când a murit maică-mea, pentru mine murise întregul Univers.” (Grigore Vieru)

Ca să nu-mi întunec dispoziția, îmi spun repede o glumă:
Scufița Roșie:
- Bunico, de ce ai ochii așa de mari ?
- Bunico, de ce ai urechile așa de mari ?
- Bunico, de ce ai dinții așa de mari ?
Bunica:
- Hai, gata, că mă enervezi. Pune lupa aia pe masă și cară-te!