Gânduri cărora le-am schimbat macazul

  

Azi, dis-de-dimineață, gândurile mele erau destul de zglobii, puse pe treabă, realiste și un pic optimiste, mă rog, erau destul de o.k. Păi, da, nu puteam să le las în pace, așa că n-am avut de lucru și, într-un impuls de moment, am căutat pe YouTube câteva cântece interpretate de Amalia Rodrigues. Acum, după ce-am lăcrimat un pic și am suspinat, și mi-am adus aminte de tinerețe, de iubiri pierdute, de sufletul meu care-i la fel de tânăr, dar e închis într-un trup mult mai în vârstă, încerc să-mi revin la starea dinainte a gândurilor, scriind ceva despre „fado”.

„Fado este probabil cel mai vechi cântec urban din lume şi reprezintă sufletul portughez, astfel că dacă interpretarea Fado nu stârnește lacrimile auditoriului înseamnă că nu a fost una de succes. (...) Denumirea „Fado” vine din latinescul „fatum”, care înseamă soartă, destin. Termenul nici nu putea descrie mai bine spiritul poporului portughez: credința în destinul care copleșește şi de la care nu ne putem abate, dominația sufletului şi a inimii în fața rațiunii, care duce la pasiune şi disperare (cum notează site-ul Fado.com.) Inspirația pentru Fado poate veni din aproape orice sursă. Temele predominante sunt: destinul, sentimente profunde, dezamăgiri în dragoste, simțirea tristeții şi a lipsei cuiva, neșansa, urcușurile şi coborâșurile vieţii, marea, viaţa marinarilor şi a pescarilor şi, nu în cele din urmă, „Saudade”—una din principalele teme din Fado – care înseamnă un fel de dor. (...) Cântecul popular urban al Portugaliei a fost introdus pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural al umanităţii în 2011. „Reprezintă o sinteză multiculturală portugheză de dansuri cântate afro-braziliene, genuri locale tradiţionale de cântec şi dans, tradiţii muzicale din zonele rurale ale ţării aduse de valurile succesive de migraţie şi de tiparele cântecului urban cosmopolit de la începutul secolului al XIX-lea”, evidenţiază site-ul UNESCO. (Text: Agerpres) (Sursa: dozadebine.ro/ Cântecul popular urban al Portugaliei)

Am căutat repede câteva glume ca să-mi schimb dispoziția cam nostalgică și plângăcioasă în care singură m-am vârât, dar n-am mai avut răbdare și am găsit doar una, așa și așa: 

Întrebare la Radio România Actualități: E adevărat că autoritățile române au inventat un super material de construcții?

Răspuns: Da, e vorba despre microciment!

I: Păi, de ce e așa super, ce componență are?

R: E compus din 50% ciment și 50% microfoane