Gânduri (...) în șiștar

 

Astăzi am să încerc (și, la cât sunt de hotărâtă, am să și reușesc) ca nimeni și nimic să nu mă scoată din STAREA „ZEN” în care singură am încercat să intru. Cu greu. Despre ZEN, voi bate câmpii altădată, căci acum nu prea știu mare lucru. Deci, când am început scrierea, pornind de la o încântătoare expresie românească, am vrut să-i pun postării titlul „Gânduri imaginative care, uneori, dau cu copita în șiștar”, dar m-am gândit că domniile voastre, cei cinci-șase cititori ai blogului meu, o să adormiți înainte de a citi mai departe. Cât pe ce să-mi pierd liniștea, calmul, în fine, starea de bine autoimpusă, pentru că am căutat mult, prea muuult, pe Internet, și în final n-am găsit mai nimic despre expresia de care am făcut vorbire. Știam, cum și domniile voastre știu, cam ce înseamnă, dar să nu existe explicația pe niciunde, nu mi se pare normal. Ei, poate n-am avut eu răbdare să scotocesc peste tot.  Bun. Să continui. Poate că unii, mai tineri, nu știu ce-i ăla ȘIȘTÁR (șiștare, s. n. Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales pentru muls laptele. [Var.: (reg.) șistár s. n.] – Din sl. šestarŭ. Sursa: DEX '09). 

Imaginea aleasă e în temă (chiar foarte în temă). Eu, de exemplu, de câte ori o văd pe Văcuța Fulga, aceea din reclame, îmi aduc aminte că ea a adus în vocabularul meu și al câtorva care au același gen de umor cu mine, expresia „Vai, ce Fulga sunt!”, parafrazare în care ocoleam jignitorul „vacă”. Deci, vacă-copită-șiștar, corelația e logică. De ce am vrut să scriu despre toate acestea? Pentru că am observat ceva: de câte ori am scris ceva emoționant (care mă mișca până la lacrimi chiar și pe mine), romantic, desuet și ușor dulceag, trebuia neapărat să schimb imediat registrul (sau macazul), să mă autoironizez, să spun glume, să mă hlizesc în cuvinte bine alese. Nu știu de ce fac asta, pentru că nu mi-e rușine cu emoțiile mele, dar uneori, această bruscă cotitură în stilul meu de a scrie seamănă cu datul cu copita în șiștar. Și ce dacă?! Asta-s eu, schimbătoare...

P.S.  CUVÂNTUL ZILEI: ADÁGIO adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). – Din it. adagio. Sursa: DEX '09 

Cheia alegerii: S-a născut în 1918 Leonard Bernstein, pianist, dirijor și compozitor american, cunoscut pentru prodigioasa sa activitate dirijorală. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York.