luni, 8 noiembrie 2021

Gânduri rătăcite printre cărți

tianjin-binhai-library-china-mvrdv-3 - Bookaholic

Poveștile sunt mai mult decât adevărate. Și nu pentru că ne spun că dragonii există, ci pentru că ne spun că dragonii pot fi învinși.” (Neil Gaiman, în nuvela „Coraline”)


Iată de ce am purces la scris astăzi: pentru că este sărbătoare și pentru că, zilele trecute, am văzut un articol despre o bibliotecă din China, inaugurată de curând, destul de interesantă ca să o amintesc aici. Ah, și pentru că am mai vrut să pun încă o dată acest motto, căci îmi place la nebunie. Cum, de altfel, îmi place și cititul cărților. Deci, s-o luăm pe rând:
„Una dintre cele mai futuriste biblioteci din lume a fost deschisă la începutul lunii octombrie, în China. Cu o suprafață de 34.000 de metri pătrați, biblioteca Tianjin Binhai are cinci etaje și adăpostește 1,2 milioane de cărți. Construită în doar trei ani, biblioteca a fost proiectată pentru a semăna cu un ochi gigantic. De asemenea, rafturile urcă de la podea până la tavan, multe dintre acestea având și rol de trepte sau de locuri pentru citit. „Am rostogolit auditoriul în formă de bilă în clădire și aceasta pur și simplu a făcut loc pentru ea, ca o «îmbrățișare» între media și cunoaștere (…) Interiorul bibliotecii Tianjin Binhai este aproape ca acela al unei peșteri, un raft continuu”, a declarat a spus Winy Maas, cofondator al firmei de arhitectură care a proiectat edificiul.(...) La parter, biblioteca include o zonă de citit, la nivelul mediu- zone de relaxare, birouri, săli pentru conferințe, întâlniri și alte evenimente, iar la nivelul superior- săli dotate cu calculatoare. (Sursa - https://turismistoric.ro/)

Ei am vrut să mai scriu și despre cele mai mari biblioteci din lume, dar părerile erau împărțite și răbdarea mea s-a terminat brusc, așa că aceia care sunt interesați pot citi aici (și în multe ale „locuri”):
https://www.libertatea.ro/stiri/cele-mai-mari-biblioteci-din-lume-2231454.

 

Și, inevitabil, niște glume:


Un scoțian merge la poștă să trimită o telegramă:

– Săru'mâna, doamnă, cât mă costă să trimit o telegramă?

- 10 penny cuvântul.

- Semnătura e tot un cuvânt?

- Nu, semnătura nu costă nimic!

- Bun, atunci scrieți așa în telegramă: „Salut

- „Salut”? Doar atât?

- Da!

- Și la semnătură, ce trec?

- Vă rog să scrieți așa: „Prietenul-tău-care-te-așteaptă-la-trenul-de-09-și-15-la-linia-4-Gara-Centrală.”

😊

Pe vremea comunismului, un bulgar vine să-și facă vacanta în România. Când se întoarce acasă, prietenii îl întreabă cum a fost.

- A fost groaznic, răspunde el. Am stat toată ziua în hotel de frică...

- Frică? De ce?

- Fiindcă peste tot am văzut oameni umblând cu niște țevi metalice în mână și întrebându-se unul pe altul: „Ai prins bulgarii? Ai prins bulgarii?

😃
La grădiniță:
- De ce nu vrei să ai și tu un câine?
- Pentru că mama nu mă lasă să-l țin în casă.
- Dar tatăl tău?
- Pe el îl lasă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...