marți, 27 aprilie 2021

Gânduri, zile și cuvinte care-mi zăpăcesc cerebelul

Confuz · emoticon · zâmbet · proiect · culoare · amuzant - ilustratie  vectoriala © yayayoyo (#9241619) | StockfreshAm notat astăzi în „programul săptămânii” trebuie să merg la cimitir pentru a îngriji mormântul alor mei. Bineînțeles, azi-noapte a plouat, și acum, așteptând vremea să se decidă dacă vor mai fi stropi de ploaie sau nu, am deschis laptop-ul și am dat fuga să scriu oarece cuvinte aici. Cuvântul aleatoriu din dexonline.ro a fost: Olivár adj. m., pl. olivári; f. sg. oliváră, pl. oliváre. Sursa: Ortografic (2002). Atât. Păi, mă cunoașteți, domniile voastre, cum să mă mulțumesc eu cu „atât”? Mă întreb de ce l-au mai trecut acolo?! Am bănuit că e ceva despre „măslină” (în spaniolă, „olivar” înseamnă „plantație de măslini”) și am continuat să caut. Am găsit termenul aici:

Cerebelul (din latină, cerebellum-creierul mic) este o parte majoră a rombencefalului tuturor vertebratelor. (...) La oameni, cerebelul joacă un rol important în controlul activității motorii. Poate fi implicat și în funcții cognitive cum ar fi atenția sau vorbirea, precum și în controlul fricii și al plăcerii, însă funcțiile sale legate de mișcare sunt cele mai clar stabilite. Cerebelul uman nu inițiază mișcarea, dar contribuie la coordonare, acuratețe și sincronizarea exactă: primește aderențe de la sistemele senzoriale ale măduvei spinării și de la alte părți ale creierului, integrându-le într-o activitate motorie de precizie. Lezările cerebeloase produc perturbări ale mișcării de precizie, echilibrului, posturii și învățării motorii la oameni. (...) Celulele Purkinje primesc, de-asemenea, aderențe de la nucleul olivar inferior contralateral din trunchiul cerebral prin fibrele cățărătoare (agățătoare sau grimpante). Deși oliva inferioară se află în bulbul rahidian și primește aderențe de la măduva spinării, trunchi și cortexul cerebral, aderențele sale se îndreaptă în totalitate spre cerebel.”

Mai urmau vreo șapte pagini de chestii îngrozitor de încifrate și, fatalmente, „Tanti Wikipedia” m-a pierdut după primele cinci-șase rânduri. Greu, foarte greu! Toată stima pentru medici. Bun, m-am „lămurit” ce-i cu olivarul, mai spun doar că a rămas Cuvântul lunii tot FRAUDĂ (păi, nu?) și că avem Cuvântul zilei:

PARICÍD, -Ă, (1) paricide, s. n., (2) paricizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. n. Crimă care constă în uciderea părinților; patricid (1). 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care și-a ucis tatăl sau mama; patricid (2). [Pl. și: (1) pariciduri] – Din fr. parricide, lat. parricida. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: În 1931 George Enescu a terminat orchestrația operei Oedip, creație pe care a dedicat-o soției sale, Maria Rosetti-Tescanu. 

 

Și acum, bancuri:


Soția se plânge unei prietene că nu știe ce să se mai facă cu soțul ei:

- Tot timpul zice numai: „Mamei nu i-ar plăcea asta”, „Vai, de-ar vedea mama ce facem!”, „Mama zice că nu e bine”, „Mama face mai bine asta” și tot așa… E băiețelul mamei! Nu mai suport, dacă-l mai aud o dată de mă-sa, îl omor!

- Dragă, cred ca trebuie să fii mai feminină, să te comporți mai provocator, să-i trezești simțurile, și așa o să-l faci să uite de maică-sa!

Seara, tipa își îmbracă cea mai sexy lenjerie de dantelă neagră și se întinde languroasă pe pat. Soțul intră, o vede și exclamă:

- Aoleu! De ce ești toată-n negru? S-a întâmplat ceva cu mama?


***


La o expoziție de pictură, un vizitator indignat, aflat în fața unui tablou intitulat „Vasile la Praga" și reprezentând o femeie care făcea dragoste cu doi bărbați, se adresează custodelui:
- Eu înțeleg că în pictura modernă tablourile poartă nume ciudate, dar la tabloul ăsta titlul este total aiurea. Ce treabă are scena asta cu Vasile?
- Doamna din tablou este chiar soția lui Vasile, explică custodele.
- Păi, și Vasile unde e?
- V-o spune titlul: este plecat la Praga.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...