luni, 14 decembrie 2020

Oleacă de dezacorduri printre gânduri

 veverite-imagini-haioase-amuzante_5.jpg

MOTTO: „Să nu te temi prea mult de contradicții. Te cam încurcă, e adevărat, dar sunt sănătoase.” (Roger Martin du Gard)


    Astăzi, fiind luni, am hotărât, după o ședință de lucru cu gândurile mele, să încep o curățenie prin casă, ceva mai drastică decât cea de zi cu zi. Aici am fost de acord, eu și gândurile mele. Pe urmă, pentru că era prea frumos ca să fie adevărat, au început atitudinile de Gică Contra ale unora dintre gânduri. Provocate de niște contradicții venite „din exterior”. De exemplu, azi, după vreo zece zile de nori și ploaie, încearcă să se arate pe cer Soarele. Dar eu tot n-am niciun chef (cred că sunt încă în „perioada de tranziție”) și cuvântul aleatoriu de azi a fost, culmea, acesta:

POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbru. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî. Sursa: DEX '09 (2009)
    Pentru că tot suntem aici, adică la dexonline.ro, iată și cuvântul zilei:
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: În 2017, ultimele două picturi, realizate de Rafael în 1520, au fost redescoperite la Vatican, după aproape 500 de ani. 

    O altă contradicție apărută brusc: deși mi-am promis că anul ăsta (ca și anul trecut) nu o să mai fac tot felul de decorațiuni prin casă, văd că unele dintre gândurile mele deja „tropăie” nerăbdătoare și mă îndeamnă să ies să mai cumpăr ceva beteală, globulețe și să caut pe undeva niște crenguțe de brad (căci eu chiar vreau să ocrotesc pădurea). O să stau să cuget cum pot rezolva micile contradicții de azi. Dacă pot. Dacă nu, nu (vorba unui banc). Și, ca să închei cu o poză legată de prima (și cu absolut nicio legătură cu contradicțiile), iat-o pe veverița Scrat din „Ice Age”, personaj care m-a amuzat la culme:

Un animal asemănător cu veveriţa din ''Ice Age'' a fost descoperit -  Descopera.ro

     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...