Mda, ca de obicei, gândurile mele sar de colo-colo, parcă ar fi niște greieri sau, hai, ca să „emit” și eu o imagine poetică, ca niște fluturi ce zboară din floare în floare. Astăzi aveam de gând să „fac cercetări” ca să mă lămuresc care e rolul unui „cap limpede” (în zilele noastre, rolul ăsta cred eu că a cam dispărut), al unui redactor de carte etc. Mă lămuresc eu zilele viitoare, pentru că între timp am întâlnit un text ce m-a atins la suflet și care-i plin de învățături. Mai ales în timpurile astea pe care ne e dat să le trăim:
„Şi Sfântul Efrem Sirul zice aşa: „Dumnezeu de la omul bolnav, două lucruri cere: să mulţumească lui Dumnezeu pentru boală şi să se roage neîncetat”. Numai atât. Nu cere post, nu priveghere, nu plecare de genunchi, nu culcarea pe jos, nu târzia mâncare, nu uscata mâncare, nu puțina mâncare, nu starea de toată noaptea nu cere de la dânsul nimic, decât aceste două lucruri. Orice bolnav care crede în Hristos şi are dreapta credinţă, atât trebuie să zică: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că-mi dai suferinţă şi certare. Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că mă iubeşti şi mă cerţi”; şi „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Acestea se cer de la tot sufletul, fie bolnav, fie sănătos, dar de la bolnav numaidecât.
(...) Şi de aceea să-i spui să se bucure că e bolnav. Da! Să nu se întristeze. Știi cine se întristează? Trupul. Că el are să sufere ceva. Dar sufletul trebuie să se bucure totdeauna. Să-și aducă aminte că zice marele Apostol Pavel: „Când sunt slab, atunci sunt tare”. Căci cu cât slăbește omul nostru cel dinafară, adică trupul, cu atât se înnoiește cel dinlăuntru, din zi în zi.
(Extras din Cuvânt către Maica Irina, aflată în suferință (1979) – „Ne vorbește Părintele Cleopa”, Vol. 10, Ed. Episcopiei Romanului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu