sâmbătă, 10 octombrie 2020

Gânduri în biais

   Acum scriu doar pentru ca nu cumva să treacă ziua și să nu înșir ceva aici în data de 10.10.2020. Adică, absolut fără motiv. Până la ora asta am fost ocupată și, fiind seară, și eu destul de ostenită, cu niște neuroni ce mă amenință vehement cu o grevă generală, o să spun doar că Wikipedia scrie așa despre ziua asta: „10 octombrie este a 283-a zi a calendarului gregorian și a 284-a zi în anii bisecți. Mai sunt 82 de zile până la sfârșitul anului”. Și pe urmă înșiră două pagini de evenimente, nașteri, și decese survenite în această zi. E prea mult pentru mine! Am reținut că azi a fost Ziua Mondială a Sănătății Mentale și Ziua Mondială a Câinelui. Bun, trec mai departe. Titlul mi-a fost sugerat de o poză a unei rochii cu croială în bie. Ei bine, în momentul ăsta, mie îmi place mai mult termenul francez. Dar corect e:
BIÉ, bieuri, s. n. Linie, direcție oblică. ◊ Loc. adj. și adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâșie de material textil tăiată oblic, utilizată în croitorie. [Pr.: bie] – Din fr. biais. (DEX 2009)

   Și, la final, o poză care m-a amuzat, apropo de discuțiile și revoltele că, mai nou, sunt trimiși, pentru încasat amenzi, în mijlocul publicului larg, polițiști sub acoperire. Iată poza cu această legendă haioasă:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...