joi, 28 mai 2020

Gânduri ca niște trovanți

Pietre misterioase: Trovanții de la Costești   

MOTTO: „Cel mai bun lucru legat de o călătorie este anticiparea și amintirea; realitatea are mai curând de a face cu pierderea bagajelor.” (Reggie Nadelson)


   Îmi promisesem, de acum vreo două săptămâni, să-mi caut, printre cele scrise pe diverse carnețele și hârtii, vreun subiect de scris pe blog (mai notez câte ceva căci, până deschid laptop-ul, mă tem să nu uit ideea care-mi trece prin minte ca o cometă sau, uneori, ca un fluturaș) și astăzi chiar am să fac lucrul acesta. Am găsit acest motto, cu care sunt de acord întru totul, căci în călătoriile mele trecute și foarte reale (acum călătorind doar cu gândul), emoția aceea dinainte de a pleca, precum și ceea ce-mi rămânea în minte și în suflet contau mai mult decât voiajul în sine, mai ales că, fiind eu comodă din fire, oboseala și aglomerația nu-mi prea erau pe plac. Dar îmi amintesc și acum, în amănunt, locurile și oamenii care mi-au mers la inimă. Iată ce am găsit, sub titlul imperativ și subliniat VREAU SĂ VĂD: Delta Dunării, Cimitirul Vesel de la Săpânța, Poiana Narciselor, Castelul de Lut din Valea Zânelor (frumos spus, recunosc), Pădurea Vopsită (Vâlcea), multe, multe altele și, în fine, trovanții (din Vâlcea sau Buzău). Am mai scris despre aceste „pietre care cresc”, iar când am început azi să scriu mi-a venit ideea că, de cele mai multe ori, unele dintre gândurile mele arată și se comportă ca un trovant (pe care dicționarul îl prezintă destul de prozaic ca fiind o „porțiune elipsoidală din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentată de apele calcaroase. Din it. trovante”). Adică par să zacă undeva în creier și, deodată, prind viață și cresc. De unde și titlul (pe care, am eu o bănuială, l-am mai folosit cândva, la o postare...) Altele, însă, se zbenguie tot timpul prin mintea mea și, dacă nu le prind la timp, dispar foarte rapid. Dar, destul cu introspecția gândurilor mele. Pentru azi, adică. Hai să trec la niște glume:

***

Soția: - De unde vii la ora asta?

Soţul: - Stai aşa, ce caută bărbatul ăsta în patul nostru?

Soţia: - Nu schimba subiectul! De unde vii la ora asta?

***

OPC-ul într-un restaurant chinezesc:

- Am auzit că aveţi șobolani...

- Da, dar şi orezul este foarte gustos!
***

Un tip, mort de beat, la intrarea într-un hotel de 5 stele, vede un bărbat în uniformă.

– Vreau un taxi! strigă tipul

– Domnule, eu nu sunt portar, eu sunt amiral în marină! îi răspunde bărbatul, vizibil enervat.

– Bine, zice tipul. Atunci, adu-mi un vapor!

* * *

Pentru o viață sănătoasă evitați prăjelile și vrăjelile!

* * *

O tipă, proaspăt căsătorită, se duce în lacrimi la maică-sa:

– Mama, m-a bătut bărbatu-meu.

– Cum așa? Doar a plecat ieri în deplasare!

– Păi, și eu am crezut la fel!

* * *

DOCTORUL: 

- Nu-mi place deloc cum arătați. 

 PACIENTA: 

- Ei, doctore, parcă dumneata ai fi nu știu ce frumusețe!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...