luni, 13 decembrie 2021

Gânduri care fac exerciții de dicție

MOTTO: „Un vultur stă pe-un pisc, c-un pix în plisc.”


În timp ce-mi beam cafeaua, mi-a trecut prin minte (apropo de nimic, adică foarte ciudat și inexplicabil), zicerea aceea cu care-ți îmbunătățești dicția: „Capra calcă piatra/ Piatra crapă-n patru...” Știți și domniile voastre urmarea, nu? Am căutat pe dictie.ro și am găsit multe alte exemple. Eu însă rămân la „capitolul” despre capre. Iată și o variantă mai amplă:

Capra neagră-n piatră calcă,

Cum o calcă-n patru crapă!

Crape capu' caprii-n patru

Cum a crăpat piatra-n patru!

Capra neagră calcă-n clinci,

Crape capu' caprii-n cinci

Cum a călcat capra-n clinci.

Capra paște lângă case

Capu' caprii crape-n șase!

Capra noastră n-are lapte

Crăpa-i-ar coarnele-n șapte!

Capra-n piatră a călcat

Piatra-n patru a crăpat

Povestea s-a terminat!
(Sursa:scritub.com)

Apoi mi-au venit în minte câteva proverbe (sau zicători) despre capre. Care, din nefericire, se potrivesc foarte bine și cu comportamentul unora dintre semenii noștri. Ia să vedem:
„A încerca să împaci și capra și varza.”
„Capra sare masa, iada sare casa.”
„Capra moare de râioasă, dar ține coada sus.”
„Să moară și capra vecinului!”
Am să mă opresc aici cu „dizertația” despre capre căci m-am cam plictisit, iar gândurile mele au cam început să behăie. Cred că vor niște bancuri:

😁

Un polițist vine seara târziu acasă. Lumina era stinsă, soția se culcase. Când să se bage și el în pat, soția îi zice că o doare capul și îi cere o aspirină. Polițistul se ridică, se îmbracă pe întuneric și pleacă repede la farmacia din colț. Acolo, în timp ce plătea, farmacistul îl întreabă:

– Nu sunteți cumva ofițer de poliție ?

- Ba da.

- Păi, de ce acum sunteți îmbrăcat în pompier?

😂

Nevasta se trezește, îl vede pe soțul ei umblând în frigider și-l întreabă:

- Ce faci acolo?

- Am insomnie, răspunde soțul.

- Și, ce cauți în frigider?

- Păi, am numărat în gând până la o mie de oi și apoi mi-am adus aminte de friptura de berbec...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...