duminică, 29 ianuarie 2023

Cuvinte și gânduri pe brodite

   

    „Există posibilități aproape nelimitate de a face descoperiri și de a explora necunoscutul. Este în natura descoperirii să nu poată fi planificată sau programată. Dimpotrivă, constă în surprize și apare de multe ori în locurile cele mai neașteptate.” (Bengt I. Samuelsson)


Puteam să zic în titlu și „la brodeală”, dar mi-a plăcut mai mult cum sună „pe brodite”, iar înțelesul este același. Astăzi fac o pauză și nu mai călătoresc cu gândul prin Veneția pentru că mi-a ajuns voiajul meu (înspre piață și înapoi) prin băltoace, prin zloată și peste niște „coline” de zăpadă, lăsate peste tot pe unde nu trebuia. M-am întors acasă udă la șosete și nervoasă, așa că am dat fuga la blog și, mai întâi, am căutat în dexonline.ro cuvintele de azi. Cuvântul aleatoriu (sau „la brodeală”, așa, mai popular și familiar) este:

BRODEÁLĂ, brodeli, s.f. (Pop. și fam.) Faptul de a o brodi, de a o nimeri; nimereală. ◊ Loc. adv. La brodeală = la nimereală, la întâmplare; întâmplător. – Brodi + suf. -eală.

Verbul aferent e:
BRODÍ, brodesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. (Adesea ir.) A sfârși cu bine un lucru, a (o) nimeri (adesea din întâmplare). ◊ Loc. adv. Pe brodite = la întâmplare, la nimereală. 2. Refl. A se găsi din întâmplare (undeva); a se nimeri, a se potrivi. – Din sl. broditi. Sursa: DEX '09 (2009.

Cuvântul zilei:

ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier. Cheia alegerii: În anul 2002, în Discursul despre starea națiunii, președintele american George W. Bush a declarat guvernele Irakului, Iranului și Coreei de Nord drept Axa răului. Sursa: DEX '09 (2009).


P. S.  Bengt Ingemar Samuelsson este un biochimist suedez. El a împărtășit cu Sune K. Bergström și John R. Vane Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1982 pentru descoperirile referitoare la prostaglandine și substanțe înrudite. Wikipedia (Engleză)

Mda, să mai învățăm ceva...

Prostaglandinele reprezintă un grup de compuși lipidici activi fiziologic, derivați ai acizilor grași, care acționează în corpul animalelor asemănător hormonilor. Prostaglandinele sunt răspândite în aproape toate țesuturile umane și ale altor animale. (Wikipedia)

Glume:

Un polițist oprește un șofer în trafic și spune:

- Coborâți geamul, vă rog.

Șoferul:

- Nu pot, că se răcește vinul ăsta fiert.

Polițistul:

- Dumneavoastră ce faceți, beți la volan?!

Șoferul:

- Încă nu, că frige.
&

- Acuzat, ești condamnat la 30 de ani de închisoare!

- Dar, domnule judecător, nu cred că mai trăiesc atât!

- Fă și dumneata cât poți...
&

Un tip vine la farmacie și spune:

- Mai dați-mi, vă rog, un sirop contra tusei!

- Dar parcă ați mai cumpărat unul acum o jumătate de oră!

- Da, e adevărat dar, pentru ca băiețelul meu să ia o linguriță de sirop, trebuie să beau eu, soția, bunicul, două mătuși, pisica, ba chiar și câțiva vecini...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...