luni, 9 septembrie 2024

Gânduri în berton sau cu breton?

    

MOTTO: „Adevărata educație vine de la a învăța să pui întrebările corecte, nu de la a memora răspunsurile corecte.” (Carl Sagan)


Ca să răspund la întrebarea pe care mi-am adresat-o în titlu, nici așa, nici așa... Am învățat astăzi un cuvânt noi, „berton”. Adică, trag nădejde să fie unul nou, nu să intre în categoria „l-am știut, dar l-am uitat”. Gândurile mele, ca și mine, nu vor să se afle într-un berton, pentru că ne e frică de apă și suntem un pic claustrofobe. Și nu vrem nici breton, căci avem părul creț și nu reușim să-l aducem pe frunte cu niciun chip. Cu bretonii (pluralul de la un alt „breton”) suntem ca „pisica cu tramvaiul” (vă explic altă dată). Și, fiindcă azi începe ȘCOALA, am căutat până am găsit un motto adecvat. Mă rog, sper să fie așa. Poza este luată din dexonline.ro și chiar m-a binedispus, deși nu mă simt prea bine.
Cuvintele de luni:
💬
BRETON, bretoane, s.n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.
👇
BRETON, -Ă, bretoni, bretone, s.m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană originară sau locuitor din peninsula Bretagne (Franța), făcând parte dintr-o populație descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor, privitor la bretoni. ♦ (Substantivat, f.) S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni (1). – Din fr. breton. 
Sursa: DEX '09 (2009).
Expresia lunii:
💬
A nu-i fi (cuiva) boii acasă (pop.) - A fi necăjit; a nu se simți bine. Sursa: Argou (2007). 
(Fotografia: Ana-Maria Gălețeanu)
Glumele de luni:
😆
Aterizând pe planeta noastră, comandantul unei nave extraterestre îi raportează entuziasmat superiorului său: 
- Domnule, există viaţă pe Pământ! 
Uitându-se mai atent, a văzut războaiele, revoltele, luptele pentru putere, înarmarea excesivă, salariile de mizerie, crimele, anarhia, corupția, așa că, după câteva zile, a raportat cu amărăciune: 
- M‑am înşelat, domnule. Asta nu‑i viaţă…
😆
Ceartă între doi copii:
– Tatăl meu e polițist și îl va prinde pe taică-tău!
– Tati e poștaș și o va prinde pe maică-ta…
😆 
Un șofer de TIR oprește la un popas, comandă un sandviș, o cafea și o plăcintă. După el, intră trei motocicliști fioroși, unul îi mănâncă sandvișul, altul îi bea cafeaua, iar al treilea îi mănâncă plăcinta. Șoferul nu zice nimic, plătește și pleacă. Unul dintre motocicliști râde și zice:
– Ha, ha, ha, ăsta n-are niciun pic de sânge de bărbat în el.
Barmanul, uitându-se pe geam, adaugă:
– Păi, nici sânge de șofer nu pare să aibă, căci tocmai a dat cu spatele peste trei motociclete…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei gânduri care măcăne

                                                            MOTTO: „ Omul care așteaptă ca o rață friptă să-i zboare în gură, trebuie să așt...