duminică, 26 mai 2024

Mai-mai să renunț la gândurile de azi...


Uite că se sfârșește și luna mai. S-a făcut ceva mai cald, deci am trecut la grădinărit și la muuulte alte activități pe-afară. Nu prea mai am timp de scris. Și nu am acum nici chef să mai fac jocuri de cuvinte, căci nu voiam să scriu despre „mai” și cele patru înțelesuri ale sale, ci despre indignarea și jena ce m-au cuprins azi, când, încercând să rezolv un rebus (intitulat, nu întâmplător, „Frichineală”), nu numai că nu am reușit, dar am întâlnit în definițiile lui nu mai puțin de șapte cuvinte „ciudate”, în sensul că nu-mi (mai) aduc aminte ce înseamnă. Las pe altă dată lămurirea misterului acestor termeni, iar în continuare reiau (sunt sigură că am mai scris despre asta) cuvințelul acesta atât e des folosit și care are multiple accepțiuni.

👇

MAI adv. I. 1. (Servește la formarea gradului comparativ) Mai bun. ◊ (În locuțiuni, întărind sensul unor cuvinte) Mai întâi (și-ntâi). Mai apoi. Mai înainte. 2. (Servește la formarea gradului superlativ relativ) Cel mai bun. ◊ (Înaintea unui substantiv) Te comporți ca cel mai copil dintre copii. ◊ (Precedat de „ce” în construcții exclamative, cu valoare de superlativ absolut). Ex. Ce mai drac frumos de fată! ◊ Expr. Mai rar = întâlnit extrem de rar. Ex. Așa om mai rar! II. (Atenuează ideea exprimată de cuvântul determinat) În parte, puțin, oarecum, într-o oarecare măsură, întrucâtva. Ex. Copii și mai cuminți, și mai obraznici.//Ploaia mai încetase. III. (Exprimă ideea de aproximație) Aproape; aproximativ, cam. Ex. Mai îmi vine a crede. ♦ (Urmat de o propoziție subordonată introdusă prin conj. „că” sau „să”) Gata să..., cât pe-aci. Ex. Cetina mai că-i ajunge la pământ. ◊ Mai-mai = cât pe-aci, gata-gata. IV. (Înaintea unui verb) 1. (Arată că acțiunea verbului durează) Și acum, în continuare, încă. Ex. Mai vine la noi. ◊ Expr. Mai e vorbă! = desigur! neapărat! nu încape discuție! sigur! ♦ (În formule interogative, cu referire la o situație nouă) Ce mai faci? 2. (Arată repetarea acțiunii verbului) Din nou, încă o dată, iar. Ex. Poate să ne mai întâlnim. 3. (Exprimă nedumerire) Nu se știe ce s-a mai făcut. V. (Arată că, pe lângă lucrurile cunoscute, intervine un element nou) 1. (În enumerări) În afară de aceasta, în plus, pe deasupra. Ex. Avea casă, mai ceva bani. ◊ Expr. Ce mai atâta vorbă sau ce mai încoace-ncolo, se zice când vrem să punem capăt unei discuții. 2. (Corelativ) Când..., când; ba..., ba; parte..., parte. Ex. Mai una, mai alta. VI. (În propoziții și construcții exclamative, intensifică ideea din frază) Ce mai zgomot, ce mai freamăt! – Lat. magis.

👇

MAI, maiuri, s.n. Nume dat diferitelor unelte sau părți de unelte în formă de ciocan (de lemn), care servesc la bătut, îndesat, nivelat etc. ♦ (Reg.) Bătător. – Lat. malleus.

👇

MAI, maiuri, s. n. (Reg.) Ficat. – Din magh. máj.

👇

MAI s. m. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĭ.

👇 Și mai e loc și pentru câteva glume...

– Vii weekend-ul viitor la mare?

– Nu pot, trebuie să merg la o nuntă, chiar dacă nu prea am chef.

– Hai, fată, poate pleci mai devreme.

– Ok, arunc buchetul și vin!

Discuție între doi amici:

- Nu te întristează faptul că toți prietenii tăi sunt căsătoriți și tu nu?

- Mă întristează, dar nu am cum să-i ajut...

Într-o farmacie:

- Bună ziua, aveți ceva contra tusei?

- Nu, puteți tuși cât doriți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O grămadă de gânduri înghesuite în saună

„ Viaţa e o melodie frumoasă, doar versurile sunt foarte încurcate …” (Hans Christian Andersen)      Cam așa au decurs pentru mine zilele as...