sâmbătă, 7 octombrie 2023

GÂNDURI și DILEME (mai noi sau mai vechi)

 Un muzeu uriaş dedicat transatlanticului Titanic va fi deschis pe 31  martie, la Belfast 

❤„Trebuie să ai curajul de a te accepta aşa cum eşti, chiar dacă pentru alţii eşti inacceptabil.”  (Paul Tillich)

❤„Cel mai mare defect al nostru este preocuparea permanentă de a detecta greşelile celorlalţi.” (Kahlil Gibran)

 

Am ezitat mult între cele două citate de mai sus și, ca o veritabilă Balanță ce sunt, nu m-am putut hotărî, așa că le-am pus ca motto pe amândouă. Reflectă minunat STAREA mea de azi (și nu numai de azi). Sunt zile, printre care și sâmbăta asta, în care nici eu nu mă înțeleg pe/cu mine însămi. Deci, și în sensul că nu-mi „descifrez” toate gândurile și simțămintele, dar și în acela că aceste gânduri și sentimente ale mele sunt în dezacord unele cu altele. Păi atunci, cum să mă înțeleagă alții?! Azi aveam de gând să mă refer un pic la zicerea foarte faină „Nu judeca o carte după copertă” și, de asemenea, să fac o vizită la Muzeul „Titanic” din Belfast, despre care am aflat de curând. Nu mai am chef nici de una nici de alta, dar am apucat să pun poza aia la începutul postării, așa că o să continui cu un text foarte sec din Wikipedia, iar domniile voastre, dacă veți fi interesați, întrebați-l pe Google. Voi încheia cu câteva glume, reluând observația că găsesc din ce în ce mai greu pe site-urile „comice” bancuri decente și care să aibă într-adevăr umor. Și, în plus, ca și la mine pe blog, glumele se tot repetă, deci trebuie să înțeleg că nimeni nu mai „produce” altele noi. Îmi pare rău, dar nici eu nu prea mă pricep la asta...

   👀  Muzeul „Titanic” din Belfast este o atracție pentru vizitatori. Deschisă în anul 2012, este un monument al moștenirii maritime a Belfastului, pe locul fostului șantier naval „Harland & Wolff” din cartierul Titanic al orașului, unde a fost construit RMS Titanic. Sursa: Wikipedia (Engleză)

   ☺ 

Gheorghe, pe patul de spital, o aștepta pe nevastă-sa. Într-un târziu apare și ea și-i zice:

– Gheo, să îți povestesc ce mi s-a întâmplat. Am urcat în taxi și pe drum mi-am adus aminte că am uitat portofelul.

– Și, te-ai întors?

– Nu, ar fi durat prea mult, dar taximetristul a spus că nu e problemă, că o să ne descurcăm. La un moment dat, a tras pe dreapta și mi-a spus: „Ce alegi, îmi cânți un cântec sau…?

– Ce obraznic! Și ce cântec i-ai cântat?

– Păi, mă, Gheo, tu pe patul de spital și eu să am chef de cântat?

   ☺

Un tip își cumpără un papagal și, în fiecare seară, se așeza în fața coliviei și spunea:

- Poți să vorbești? Hai, spune și tu ceva! Te rog! Poți să vorbești?

Și tot așa, seară de seară, lună de lună. După un an, ca de obicei, se așază în fața coliviei și începe:

- Poți să vorbești? Poți să vorbești?

La care papagalul răspunde:

- Da, măi omule, pot să vorbesc, da' tu poți să zbori?

   ☺

O blondă se adresează prietenei ei brunete:

– Fată, cine spune că sunt o incultă face o mare eroare. De curând am fost angajată la un centru național de de studiu al reactivilor izopropanici nucleari cuantificați şi trifazați pentru implementarea lor în crestomația semantică.

– Şi, ce faci tu acolo?

– Păi, păzesc reactivii izopropanici cuantificați, pentru că pe la noi se fură ca-n hiper-aglomerația clorofiliană angiospermică şi gimnospermică perenă, căreia voi, brunetele, îi spuneți „codru”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...