duminică, 22 noiembrie 2020

Gânduri despre întrebări retorice

Intrebare retorica ... - YouTube   

    De fapt, este doar un gând, cel de astăzi, și o singură întrebare retorică: „Oare e bine că scriu?” Vedeți, nici măcar nu mă (vă) întreb „Oare e bine ce scriu?” Și nici nu cer părerea acelor (puțini) care citesc ce scriu eu dacă se simt bine după lectură, pentru că la SCRIS, spre deosebire de alte „segmente” ale vieții mele, sunt egoistă, adică scriu pentru că-mi face bine mie. Așa cum, de altfel, am mărturisit de la bun început, în „prezentarea” blogului meu. Iată alte păreri despre „conjugarea” verbului A SCRIE:


   „Poți să scrii despre orice lucru care ţi se petrece în viaţă, dacă ai curajul necesar şi destulă imaginaţie cât să improvizezi. Cel mai mare duşman al creativităţii este îndoiala.” (Sylvia Plath)

    „Citeşte, citeşte, citeşte! Citeşte orice – cărţi de duzină, marii clasici, cărţi bune, cărţi proaste, şi observă cu atenţie stilul autorilor, la fel cum un dulgher învaţă de la un maestru. Citeşte! Ceva se va lipi de tine. Apoi, apucă-te să scrii. Dacă ai scris ceva de calitate, îţi vei da seama singur. Dacă nu, aruncă pe fereastră tot ce ai scris.” (William Faulkner)

    „Cele mai importante lucruri sunt dificil de exprimat. Sunt acele lucruri de care îţi este ruşine, deoarece cuvintele nu se ridică la înălţimea aşteptărilor. Cuvintele limitează trăirile aproape până la refuz. Ele înseamnă mult mai mult, nu-i aşa? Cele mai importante lucruri sunt foarte aproape de locul în care inima ta secretă zace îngropată asemenea unor semne care dezvăluie drumul către o comoară pe care inamicii tăi abia așteaptă să pună mâna. S-ar putea să fii tentat să faci dezvăluiri care te vor costa mult, doar de dragul de a fi privit de oamenii din jur într-un anume fel, fără ca ei să înțeleagă o boabă din ce ai spus sau motivul pentru care ai considerat că lucrurile astea sunt atât de importante încât să te bufnească plânsul în timp ce le spui. Cred că asta este cea mai rea parte. Când secretul rămâne nedezvăluit, nu din dorința de a găsi un oarecare povestitor, ci din dorința de a găsi un suflet înțelegător.” (Stephen King)

   Mda, nu știu dacă e „de bine” ori „de rău”, dar oricum ar fi sfaturile astea, eu tot voi scrie. Acum, m-a părăsit inspirația, dar o să scriu câteva glume:

 

 Un bărbat merge la psihiatru și-i spune, disperat:

- Doctore, soţia mea e infidelă. În fiecare seară, merge la barul pescarilor şi agaţă bărbaţi. Chiar mai rău, se culcă cu oricine îi cere asta! Înnebunesc! Ce crezi că ar trebui să fac?

Doctorul îi răspunde:

- Relaxează-te, respiră adânc şi încearcă să te calmezi. Acum, ia spune-mi, unde mai precis e barul acesta?

***

- Te-ai însurat sau tot singur te ocupi de gospodărie?

- Da.

- Ce „da”?

- Da, m-am însurat şi da, tot singur mă ocup de gospodărie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...