Gânduri puse la păstrare

MOTTO: „Sunt colecționar. Îmi plac gândurile vechi, uzate, cu zimți roși ca o monedă antică. Îmi plac sentimentele vechi, parfumate şi tari ca un vin de rasă. Îmi plac vorbele vechi, sonore ca o vioară ofilită.” (Grigore Moisil)

 

  Uitați-vă, domniile voastre, câtă poezie și sensibilitate în zicerea de mai sus a unui mare matematician: Grigore (Grigri) Moisil. Și, culmea culmilor, spune exact ce aș fi vrut și eu să spun. Așa că nu mai spun nimic. Nici nu mai scriu. Nu azi. Îmi propusesem să încep un maaaare „proiect”, dar ieri n-am avut niciun chef de scris, azi e luni, hm, cred că o să-l amân pentru 1 martie, că-i început de lună și de anotimp, deși afară nu e deloc o vreme de primăvară...

 O să spun doar despre ce este acest proiect-de-scris-pe-blog: despre toate gândurile (sub formă de mici articole, titluri de cărți sau chiar filmulețe) puse la păstrare de mine, pentru mai târziu, cu scuze de genul: „n-am timp acum”, „le citesc mai târziu” sau clasicul „și mâine e o zi”. Ei bine, au trecut vreo doi ani și eu tot am la rubrica FAVORITE (ALTE MARCAJE) a lui 旗本秒 (adică Hatamoto al II-lea, ăsta-i numele pe care l-am dat laptop-ului meu) vreo sută și nu-știu-câte titluri care mă așteaptă răbdătoare. Ei bine, mi-am propus să încep să le citesc, iar ce e mai interesant, fatalmente, vă voi împărtăși aici.

Închei cu o relatare a unei discuții între un ziarist și Grigore Moisil, al cărui răspuns sper să vă amuze:

- Domnule profesor, credeți în vise?

- Sigur, dragă! Să vezi: acum câtăva vreme, am visat că devenisem academician, că eram în aulă și prezidam o ședință. Și, când m-am trezit, într-adevăr eram academician, eram în aulă și prezidam o ședință...