miercuri, 20 decembrie 2017

Gânduri nedumerite


Imagini pentru emoticons thinking


Nedumerirea este începutul cunoașterii.” (Kahlil Gibral)


Am renunțat să-mi mai pun note la scrierile de aici, de pe blog. Sunt prea subiectivă și, îmi pare rău să o spun, nu prea mă mai pricep să evaluez la justa lor valoare faptele, oamenii, cuvântul scris etc. Spuneam cândva că, în această subiectivitate a mea, mă conduc după vechea zicere: „Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie!” Sau că am (în minte și, mai ales, în suflet) un fel de contor Geiger, care îmi semnalează tot ce e fals și rău. Dar bag seamă că ceva s-a defectat la acest contor, pentru că mă cam înșel. Am pus acest motto mirându-mă că, la stările de nedumerire pe care le-am avut eu în ultimii zece ani, nu sunt foaaarte cunoscătoare. Dar nu, nu sunt. Autorul citat este, cum zice atotștiutoarea Wikipedia, „Gibran Kahlil Gibran (Jubran Kahlil Jubran, Djubran Kahlil Djubran (...) un poet, filozof și prozator, unul din romanticii târzii ai literaturii arabe. A scris în arabă (cu numele întreg) și în engleză (renunțând la primul din cele trei componente). Din 1918, la sfatul profesorului său de engleză, a schimbat și grafia din Khalil în Kahlil.” Dar, ca de obicei, nu ăsta era subiectul, ci m-am pornit să scriu azi pentru că am revăzut o zicere care, din păcate, este din ce în ce mai adevărată: „Multă lume, puțini oameni!” Am tot căutat cine e autorul, m-am plictisit căutând, așa că am recurs la „calea cea mai ușoară”: este din înțelepciunea poporului. Și este așa plină de un dureros adevăr, încât te lasă fără suflare. Poate că trebuia să se scrie „oameni” cu majusculă, pentru a arăta că ceea ce ne conferă acest statut sunt calitățile pe care le știm cu toții, iar dacă renunțăm la ele, devenim niște simpli bipezi. Ei, dar nu are rost să „filosofez” acum pe tema asta, am destule altele de făcut, dar nu pot încheia fără să mă amuz un picuț de ceea ce-mi prezic astrele pentru azi: „Nu știi cum să reacționezi în situația de față: să te bucuri că ți se acordă o șansă atât de bună și să profiți de ea, sau să fii mai circumspect(ă) și să mai aștepți detalii? O fire optimistă ca tine ar fi tentat(ă) să privească latura bună a evenimentelor care se petrec sub ochii tăi, dar intuiția îți spune să mai stai, să nu spui „hop” până nu sari. Lasă să se mai sedimenteze lucrurile ca să înțelegi mai bine dacă merită să te bucuri sau dacă ai ceva de învățat din toate acestea? Nu e nici bine, nici rău, dar se vor clarifica lucrurile.” Parafrazând un banc, și eu, și astrele, ne-am tăvălit pe jos de râs...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...