sâmbătă, 23 decembrie 2017

Gânduri în decembrie...

Imagini pentru emoji

MOTTO: „La vârsta mea fac ceea ce făcea Mark Twain. Îmi iau ziarul meu zilnic și mă uit la pagina cu necrologuri. Dacă nu sunt acolo, fac ceea ce făceam de obicei.” (Patrick Moore)

Am ales azi acest motto pentru că și eu obișnuiam să citesc dimineața știrile (dar nu și necrologurile, cel puțin, nu încă...), la început din presa scrisă, acum, ca mai toată lumea, de pe Internet. Ei bine, cred că mă las de „sportul” ăsta, căci în loc de informare și învățat ceva, mă aleg doar cu o mulțime de nervi. Printre urări de Sărbători de la diferite companii și reclame de care nu poți scăpa decât dacă ieși de pe pagina respectivă (dar fără niciun rezultat, pentru că ele apar peste tot, urmărindu-te diabolic), am dat de câteva știri, cum ar fi:
* „Cod galben de vânt, burniță şi ceaţă. Atenționare de vreme rea, astăzi, în mai multe județe din ţară”

*„RETROSPECTIVĂ 2017| Reforma din Justiție, guvernată de proteste, contestații şi demisii”

După ce am mai ocolit câteva reclame insistente, am mai aflat despre accidente, certuri politice, întâmplări din lumea largă, apoi au început știri de genul:

* „ȘOC! Cine este ACTORUL ROMÂN AMENDAT pentru că a raportat la 112 un FURT!”

* „Șoc pe plan mondial! (Antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, e anchetat pentru rebeliune de autoritățile spaniole, după ce i-a îndemnat pe catalani să iasă la vot pe 1 octombrie, la referendumul pentru independenţă)

* Țiriac aruncă BOMBA! (Ion Țiriac vrea să transforme vechiul turn de testare a lifturilor în cea mai înaltă clădire din România)

Și multe altele, pe același ton. Adică cu titluri bombastice și conținut sărăcuț. Mi-am zis în sinea mea că trebuie să încetez, nu am nici timp și apoi, ce rost are să continui să mă enervez?! Și, într-adevăr, m-am oprit din citit când am dat de o știre care, spre indignarea și disperarea mea, începea cu: „Nați-o bună!” Ca o iubitoare a limbii române, cred că am leșinat (figurat vorbind) vreo câteva momente și apoi m-am revoltat, pentru că nu-i permis așa ceva! Bine, recunosc că sunt și articole excelente, scrise de oameni inteligenți și bine școliți, dar sunt și din astea care-ți încrețesc neuronii. O să închei brusc, pentru că nu mai am cuvintele cu mine, nu am nici vreme, și nici vreo soluție ca să remediem această stare de fapt. Și, ca să fiu în ton, o să zic: „Națio bună că țiam dreso!”




































































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...