MOTTO: „Am învățat că poți să spui multe despre o persoană după modul în care se comportă în aceste trei situații: o zi ploioasă, pierderea bagajului și luminițele de Crăciun încâlcite.” (Maya Angelou)
Pornind de la acest amuzant motto și gândind asupra lui, mi-am dat seama că spune un mare adevăr. Zile ploioase am avut din belșug (dar nu cred că în livadă sau în grădină se va regăsi acest belșug), bagajul l-am pierdut (o singură dată) și beculețele pentru pomul de Crăciun sunt și acum încurcate. Ce spune asta despre mine, ei bine, prefer să nu împărtășesc cu domniile voastre. Eu încerc, de multă vreme, să lupt cu gândurile (cam gri) care-mi trec prin cap în zilele astea ploioase. Uneori reușesc, alteori nu. Bob Marley zice că „unii oameni simt ploaia, unii doar se udă”. Dar eu sunt o Balanță (destul de simțitoare, aș zice) care este exasperată de ceea ce e în exces, îmi place echilibrul, măsura în toate. Deci nu reușesc să-mi alung lehamitea atunci când zilele ploioase sunt prea numeroase și ploaia nu mai e de niciun folos, ci devine un fel de „picătură chinezească”. Iată ce am găsit pe http://www.timpul.md despre asta: „Sensul originar, primar al acestei expresii, se referă la realitățile istorice din China. Potrivit unui punct de vedere foarte răspândit, „picătura chinezească” este denumirea populară a torturii, dar nu a oricărei torturi, ci a torturii cu apă: victima era legată astfel ca pe frunte să-i cadă, într-un ritm anume, picături de apă. Apa folosită era rece, iar picătura trebuia să cadă în același loc. Acest tip de tortură se consideră a fi unul dintre cele mai sadice, provocând nebunia victimei. Forma respectivă de tortură a fost descrisă de Hippolytus de Marsliis în Italia secolului al XVI-lea. Vă dați seama că „picătura noastră chinezească”, care e denumirea rubricii din prima pagină a TIMPULUI, are sens figurat, ea nu mai înseamnă tortură, ci insistenţă, perseverenţă, consecvenţă. La rubrica respectivă sunt ridiculizate anumite declarații care sunt certate cu logica, gramatica și bunul-simț.” Ei bine, pe la noi plouă insistent de vreo lună și jumătate (cu foarte scurte întreruperi), deci trebuie să fac mari eforturi și uneori chiar să mă mint că-mi place ploaia, că e frumoasă și că face bine recoltei. Deh, și fiindcă azi iar plouă, hai să-mi ridic moralul cu niște bancuri:
O tipă s-a dus la doctor pentru un control de rutină. Asistenta a întrebat-o:
– Câte kilograme aveți?
– 65!
Asistenta a urcat-o pe cântar. Arăta 80.
– Ce înălțime aveți?
– 175 de centimetri!
Asistenta a măsurat-o, apoi a mormăit: „160, mai exact.” Apoi a verificat tensiunea pacientei și a zis:
– Să știți că tensiunea e cam ridicată!
– Normal că e ridicată! s-a rățoit femeia la ea. Când am venit aici, eram înaltă și slabă, acum sunt scundă și grasă!
***
Un bărbat intră în magazinul de pantofi.
Se uită ce se uită, și cere vânzătoarei să îi arate o pereche de pantofi. Îi și încearcă. Vânzătoarea îl întreabă:
- Cum sunt?
- Mă strâng puțin, răspunde acesta.
- Încercați să scoateți limba, spune vânzătoarea.
- Phăi, thoth mă sthrângh phusin…
***
Medicul către pacient:
– Întoarce-te spre geam și scoate limba!
Pacientul:
– Înțeleg să scot limba, dar de ce trebuie să fiu îndreptat spre geam?!
Medicul:
– Nu-l suport pe tipul de vizavi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu