luni, 24 februarie 2014

Gânduri cu perdea

  Ştiu că, de obicei, se folosește expresia "fără perdea" (vorbe fără perdea, glume fără perdea, purtare fără perdea), dar mie îmi displace până la îngrețoșare să scriu sau să vorbesc făcând apel la cuvinte urâte, la înjurături sau  expresii cu explicită trimitere la sex. Nu pentru că aş fi vreo pudică, sau pentru că aparțin uneia dintre generațiile acelea cu "şapte ani de-acasă" şi care au dorinţa ca o doamnă să rămână o Doamnă, sau pentru că miile de cărți citite mi-au format un anume gust, nu elitist neapărat, dar de bun simţ şi întru aprecierea valorii. Adică, nu numai din aceste cauze. Poate că aşa mi-e firea, poate că vreau ca persoanele care au bunăvoința şi răbdarea să mă asculte sau să mă citească, să fie nu șocate, ci înduioșate sau înveselite, sau, pur şi simplu, de acord sau în dezacord cu mine.
       Şi, dacă tot vorbim de perdea (metaforic, bineînțeles), sau de lipsa ei, mărturisesc că, uneori, când sunt singură sau de faţă cu cei foarte apropiați, mai scot şi eu pe guriță câte o vorbă mai puțin ortodoxă, dar mai mult în glumă sau la nervi (vai, da, din nefericire, din timp în timp, mai "există nervi", ca să-l citez pe Marin Sorescu). Şi poate că şi în scris mă mai abat de la discursul academic, dar asta e o "licenţă poetică", domniile voastre, nu se pune. Dar niciodată n-aş aşterne "pe curat" cuvinte scabroase sau mojicii. Cum, de altfel, mai văd, pe ici pe colo, pe necuprinsa imensitate a Internetului. Şi, de asemenea, niciodată nu voi ridica complet perdeaua ce acoperă iatacul gândurilor mele, pentru că unele dintre acestea sunt doar ale mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...