sâmbătă, 15 februarie 2014

Gânduri găsite

   Vedeți, domniile voastre, figura micuțului din poza alăturată? Ei bine, cam așa arată gândurile mele de azi, gândurile găsite despre care fac vorbire. Găsite şi foarte dezamăgite. Am terminat de văzut serialul "LOST". Începuse în forţă, era captivant, avea mister, nerv, interpretare excelentă, nişte peisaje de vis (a fost filmat în Hawaii), mă rog, tot ceea ce trebuie unui film de genul ăsta. Şi m-am ales, urmărindu-l, cu câteva momente şi trăiri frumoase. Ei bine, sfârșitul a fost cu totul şi cu totul un fiasco. Am o mulţime de întrebări lăsate fără răspuns. Asta e! Sunt conștientă că de la oameni, de la cărţi, de la filme, nu trebuie să te aştepţi la mare lucru (sau, cum se zice, "la marea cu sarea") pentru simplul motiv că rişti să fii dezamăgit. Dar ce pot să fac, eu nu mă învăţ minte niciodată şi, drept urmare, sunt mereu dezamăgită. Dar, pe de altă parte, susţin cu tărie că, faţă de Viaţă şi faţă de mine însămi, nu trebuie să renunţ niciodată la aşteptări. Ele sunt niște fațete ale speranței, deci hai să sperăm în continuare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...