sâmbătă, 20 aprilie 2024

Niște gânduri care m-au surprins (iar)...


MOTTO: „Nu există lucruri neinteresante, doar oameni neinteresați.” (Gilbert Keith Chesterton)


Da, gândurile mele m-au surprins astăzi (dis-de-dimineață) când mi-au spus, foarte categoric, că nu mai vor să urmăm rutina instituită aici, pe blog, zilele trecute, și că au o propunere pentru mine, un fel de pildă, ele fiind de părere că mi-ar fi de folos. Le-am ascultat și, după ce mi-am terminat tot ce aveam de făcut în această dimineață, am poposit aici pentru „a trece pe curat” ce mi-au șoptit acele gânduri care m-au surprins. Și, ca să nu renunț de tot la rutină, am găsit și un banc...

Iată, deci, pilda aceea despre care „vorbeau” gândurile mele (foarte interesantă și care merită a fi aplicată de fiecare dintre noi), găsită într-un text postat pe Facebook de Daniel Constantin Găucan, în 22 decembrie 2022: 

👇

Fondatorul Toyota, Sakichi Toyoda, întotdeauna a folosit regula celor cinci „De ce”. A folosit această metodă în toate situațiile neclare și acest lucru a funcționat întotdeauna pentru el. Iată regula. De exemplu, vrei o haină de blană. Te întrebi „De ce vreau o haină de blană?” Acesta este primul „De ce”. Răspunzi „Pentru că vreau să surprind pe toată lumea.” Bun, al doilea „De ce”: „De ce vrei să surprinzi pe toată lumea?” Răspuns: „Pentru că vreau să fiu observat/ă.” Al treilea „De ce”: „De ce ai nevoie să fii observat/ă?” Răspuns: „Pentru că mă simt nesigur/ă”. Al patrulea „De ce”: „De ce te simți nesigur/ă?” Răspuns: „Pentru că nu există nicio modalitate prin care să mă pot împlini, pentru că bat pasul pe loc.” Al cincilea „De ce”: „De ce nu te poți împlini?” Răspuns: „Pentru că fac lucruri care nu-mi plac.” Acum, spune-mi ce are de-a face o haină de blană cu asta? Sakichi Toyoda a învățat că răspunsul la cel de-al cincilea „De ce” este rădăcina cauzei, care, la prima vedere, nu este vizibilă. Al cincilea „Pentru că” scoate la iveală ceea ce este ascuns. Dacă vreți, al cincilea „Pentru că” este adevăratul voi. Este un mod foarte eficient de verificare a ceea ce ascundeți de fapt, ce vă este frică să recunoașteți chiar și față de voi înșivă, ce vreți cu adevărat și ce este doar beteală. Mulțumesc, Toyoda-san, nu doar pentru Toyota.” Text preluat prin intermediul Monicai Póka. Mulțumesc.

👇

Bancul de azi: 

👇

Două prietene discută, la o cafea:

- Am ajuns la concluzia că nouă bărbați din zece mint. 

- Și al zecilea? 

- Păi, și al zecilea minte, dar de ăla îți place și te prefaci că îl crezi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...