vineri, 4 ianuarie 2019

Gânduri încărcate pozitiv (III)


  Buun, iată și ultima tranșă din aceste îndemnuri motivaționale găsite de mine pe Internet. V-am spus, domniile voastre, că nu voi comenta decât după ce toate vor fi trecute aici, întru studiere. Deci:

  15. Nu am nevoie de aprobarea nimănui. Prea puțini vor fi cei care te vor susține, mulți te vor crede chiar nebună, dar astea nu trebuie să stea în calea fericirii tale. Nu ai nevoie de nimeni să îți spună ce să faci și dacă poți să faci. Tu fă-o!
   16. Îmi controlez singur destinul. Da, ești arhitectul propriului tău destin. Tot ce ți se întâmplă se datorează acțiunilor și deciziilor tale.
   17. Merită riscul. Îți vei da seama la un moment dat că cele mai frumoase întâmplări și cele mai satisfăcătoare reușite s-au întâmplat pentru că ai riscat. Și ai riscat pentru că ai știu că merită.
   18. Multe idei par nebunești sau imposibile la început. Și a ta poate fi la fel, dar dacă tu crezi în ea, înseamnă că o să îți iasă cum ți-ai propus.
   19. Am sprijin. Când știi că ai pe cineva pe care poți conta, parcă totul este mai ușor. Și poate că nu vor fi ei de acord cu tine în ceea ce vrei să faci, dar familia, prietenii adevărați... toți te vor sprijini într-un fel sau altul.
  20. Fiecare zi contează. Fiecare zi reprezintă un pas sau mai mulți către atingerea scopului. Nu lăsa o zi să treacă fără să faci ceva care să te aducă mai aproape de ce îți dorești.
 21. Nu poți câștiga dacă nu încerci. Riști și câștigi. Dacă ceilalți au eșuat pe același drum, nu înseamnă că tu nu o să reușești.



Imagini pentru plus

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...