luni, 19 martie 2018

Gânduri despre pereți plini de cai verzi și de nuci...

Imagini pentru iarna tarzie

   „Gazetăria este un gen bastard, produs al întâlnirii social-politicului cu literatura.” (Pamfil Șeicaru)


Auzind din nou, mai zilele trecute, expresia „șantaju' și etaju'”, care se referă, după cum știm, la ziaristul Pamfil Șeicaru, patronul ziarului „Curentul”, din perioada interbelică, mi-a trecut prin minte gândul că azi, în iubita noastră țărișoară, la cât de frecventă este această practică (și nu e vorba numai de mass-media), ar trebui să avem o mulțime de zgârie-nori până și la Cuca Măcăi (apropo de acest nume atât de folosit, Cuca este o comună în Argeș, pe șoseaua dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea, din care face parte satul Măcăi) sau, mă rog, la Domneștii Muscelului. Buuun, dacă vreți să știți mai multe (deși nu cred că vă interesează) despre Pamfil Șeicaru, v-am scris mai jos unde găsiți amănunte. 

Azi e decor de iarnă afară (da, iar!), și deja nu prea mai sunt încântată de această Doamnă Iarnă capricioasă, ce pare că nu are unde se duce (păi, nu are și ea, Casa ei?), așa că mai întârzie pe la noi. Ninge foarte hotărât. Gândurile mele nu prea se simt în largul lor, unele se potrivesc „ca nuca-n perete”, iar altele sunt, pur și simplu, niște „cai verzi pe pereți”. Inspirația începe să se facă nevăzută, pentru că gânduri anoste (cum ar fi acelea că acum TREBUIE să merg la cumpărături, că am multe de rezolvat, că zăpada trebuie măturată...) o alungă, iar ea nu e destul de puternică și măiastră ca să le învingă. Așa că închei și sper că voi scrie, în curând, ceva mai interesant (oricum, sper că nu la ziua pe care o sugerează imaginea cu porcușorul zburător!)

***
http://evz.ro/povesti-despre-cel-mai-controversat-ziarist-roman-pamfil-seicaru-omul-banuit-ca-a-introd-1078596.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...