Gânduri scrise despre „a ști”

„Cine nu știe și nu știe că nu știe, e prost. Ocolește-l.

Cine nu știe, dar știe că nu știe, e ignorant. Învață-l!

Cine știe, dar nu știe că știe, e adormit. Trezește-l!

Cine știe și știe că știe, e înțelept. Ascultă-l!” 

                                                (Proverb arab)

Da, știu că am mai pus cândva acest motto, știu că am mai comentat ceva (dar nu mai știu ce), însă vreau să-l reiau. Un motiv ar fi că nu-mi venea în minte un alt subiect (timp urât, frig, prea multă odihnă și mâncare) și un alt motiv este că, văzându-l scris pe nesfârșitele câmpuri ale Internetului, pe care le bat grațios (expresia corectă: „a bate câmpii”), mi-au venit vreo câteva idei firave. Din cauza vremii de afară (zici că e o zi de iarnă!), avântul meu grădinăresc a fost stopat nemilos, deci mi-am zis să „mă dau” un pic intelectuală. Deci m-am apucat să scriu ceva. Aș zice că asta știu, cât de cât. Da, e un fel de joc de cuvinte, la fel ca și următorul: „Știi! Tu știi ca să scrii și scrii ca să știi”. Nu, nu-i vorba de mine, am ales persoana asta și pentru a mă juca cu vorbele, dar și pentru a sublinia că acestea sunt singurele cazuri când întâlnim la verbele astea doi de „i” (dar asta nu pentru că domniile voastre nu ar ști, nu, Doamne ferește, doar pentru că am văzut știri, pe la televiziuni sau în ziare, care mai calcă regulile gramaticii). Proverbul arab pus de mine ca motto se joacă și el cu cuvintele, dar conține patru mari adevăruri. Ceea ce trebuie să vă mărturisesc, domniile voastre, e că eu am trecut prin toate aceste patru etape: am fost proastă, ignorantă, adormită și înțeleaptă (înțeleptă, mai rar, e drept!). Dar vă întreb: cine poate susține, fără să (se) mintă, că a fost toată viața înțelept?