Despre gândurile bune

  MOTTO:

„Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihnește sufletul.” (Regina  Maria  a României)

Frumos spus. Dar eu mă întreb, văzând comportamentul unora dintre semenii mei, dacă azi mai există gânduri bune. Azi, în sensul general, bineînțeles. Păi minciunile, micile bârfe, marile cleveteli, vorbele mânioase (și cu iz argotic), înjurăturile pe care oamenii și le aruncă cu mare ușurință (și nu numai între patru ochi sau în sânul familiei, nu, cu cât mai public, cu atât mai bine!) mă fac să cred că gândurile bune stau ascunse și prea puțini dintre noi au curajul de a le mai scoate la lumină. Mă rog, nu mai știu foarte clar ce voiam eu să argumentez în scrierea de față, și nici nu mai am chef să-mi duc la capăt raționamentul (sunt obosită și mi-e foaaaame) dar domniile voastre au intuiție și știu să citească printre rânduri. Ca să ne distrăm un pic, și ca să pregătim terenul pentru niște gânduri bune, iată niște glumițe:

Pe o corabie ce se scufundă, unul dintre pasageri îl întreabă pe căpitan:

– Suntem departe de pământ?
– Nu-i departe, un kilometru.
– Dar, în ce direcție?
– În jos…
***
Pacientul: Îmi puteți da un sfat pentru o viață mai lungă?
Doctorul: Să vă căsătoriți!
Pacientul: Ajută?
Doctorul: Concret, nu! Dar gândul despre o viață lungă nu vă va mai veni niciodată...
***
Un tip îi spune colegului de birou:

- Ieri, la uşa mea au venit nişte sectanți. Spuneau ceva despre fapte bune. I-am rugat să-mi ducă gunoiul. S-au supărat şi au plecat.