Multe semne de punctuație prin gândurile mele

De câteva zile nu am mai „vizitat” nici pagina mea de Facebook (mă rog, am tras un pic cu ochiul, că nu rezist, dar atât!) și nici aici, pe blog, nu am vrut să mai scriu, pentru că, așa cum am arătat deja în titlu, gândurile mele sunt (mai toate) cu semne de punctuație. De întrebare și de mirare, mai ales. Întrebări mi-am pus toată viața, dar unora le-am găsit și răspunsul. Și mirări am avut toată viața, dar nu țineau mult. Ei bine, în ultima vreme îmi pun întrebări fără răspuns și sunt mirată (până la a rămâne cu gura căscată) de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu. Nu știu care sunt semnele confuziei, indignării, uluirii, nemulțumirii, sastisirii sau dorinței de a-ți lua lumea-n cap, dar le voi căuta. Deocamdată, ca să-mi alin un pic amarul, mi-am descărcat cartea Aureliei Marinescu, „Codul bunelor maniere astăzi” (în format pdf) și mă voi apuca s-o citesc. Asta, nu pentru că mă consider a fi fără bune maniere și nici pentru că trag nădejde că regulile din carte îmi vor folosi în lumea noastră care s-a transformat într-o junglă infectă, ci pentru că sunt de acord cu afirmația că, dacă vrei să transformi (în bine) lumea, trebuie să începi cu tine. Eu, de exemplu, ca prime reguli personale, îmi voi îngriji (la propriu și la figurat) grădina, nu voi mai bârfi pe nimeni, nu voi mai discuta cu nimeni despre problemele mele bănești (sau, Doamne ferește, de sănătate) și, în fine, nu voi discuta despre politică și religie. Și asta nu pentru că aplic politica struțului, ci pentru că vreau liniște. Efectiv, nu mai rezist! Așa că, prieteni, rude, necunoscuți, cunoștințe, de-adevăratelea sau din „virtual”, vă aștept la niște discuții (mai mult sau mai puțin filosofice) despre vreme, despre cărți, despre filme, despre flori, despre destin, despre cum să ne facem mai frumoasă viața de zi cu zi...