joi, 17 noiembrie 2016

Gânduri „roz” despre Black Friday



Imagini pentru emoticoane

   După cum știu și domniile voastre, mâine va fi Black Friday. Cred că mulți vor da, ca și mine, aceeași replică anunțării acestui „eveniment”, și anume: ei, și? Eu aș zice că asta este, din nou, o maaare păcăleală și un alt împrumut fără rost. Dar, totuși, m-am uitat ce zice Wikipedia despre această zi (ei, zice cam tot ce credeam și eu):

 „Black Friday (din engleză Vinerea Neagră) este ziua care urmează Zilei Recunoștinței în Statele Unite, și care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun. Deoarece Ziua Recunoștinței este ultima zi de joi din noiembrie, Black Friday apare în fiecare an între 23 și 29 noiembrie. Black Friday este cea mai aglomerată zi de cumpărături din Statele Unite. În anul 2009, numărul cumpărătorilor a fost de 134 de milioane de persoane, care au cheltuit în total 10,69 de miliarde de dolari.    Black Friday sau Vinerea Neagră a fost asimilată și de marile lanțuri de magazine din România. Cu acest prilej, marile magazine se întrec în a oferi prețuri și reduceri cât mai avantajoase, astfel încât să atragă clienți cât mai mulți și implicit să obțină profituri considerabile prin amploarea desfacerii. Cu fiecare an ce trece, tot mai multe magazine se alătură inițiativei, în 2014 lista depășind 150 de magazine, dintr-o gama variată de categorii, de la electronice și îmbrăcăminte, până la jucării sau ceasuri originale la reducere de Black Friday. Unele magazine aleg să organizeze Black Friday cu o săptămână înainte de cel tradițional, cum s-a întâmplat și în 2014, când o bună parte din magazine au redus prețurile pe 21 noiembrie. În 2013, Black Friday a adus vânzări fabuloase magazinelor care au participat la promoție: peste 72 milioane de lei Flanco, 18 milioane de euro pentru Emag”.

   Bun, e destul despre asta. Chiar nu merită mai mult. Azi, de fapt, voiam să vă spun despre Castelul de Lut (din Valea Zânelor), construit de Răzvan Vasile și familia sa, la Porumbacu de Sus, în județul Sibiu, de fapt, construcția aceasta fiind un vis devenit realitate. Este absolut fabulos (ca să fiu în temă), adică chiar pare de pe un alt tărâm. Are pagină web (http://www.valeazanelor.ro/), dar am văzut că încă se lucrează la ea, are, de asemenea, și o frumoasă pagină de Facebook (https://www.facebook.com/casteluldelut/), este ușor de găsit la o simplă căutare pe Google, așa că puteți vedea cu ochii domniilor voastre ce și cum. Cred că îl știați deja, dar eu acum am avut chef să scriu despre el. Mie mi-a plăcut mult, e de mers acolo, avem ce vedea. Am pus poza „castelului” pe blogul meu și pentru că îmi place, dar și pentru că patrupedul din fața lui seamănă leit cu câinele meu, Leuț (care, din păcate, a murit anul trecut, de bătrânețe). Era un câine deștept și bun, am ținut tare mult la el. Bun, v-am zis de Black Friday, v-am zis de Castelul Zânelor, v-am zis și de Leuț, o să închei acum cu o glumiță:

„O voce disperată, la telefon, la ora cinci dimineața:

 - Alo! 112? Salvarea?  - Da.  - Vă rog, veniți repede, că în curte e un nebun care sună goarna şi ne-a adus la disperare pe toţi...  - Imediat, daţi-ne adresa!  - U.M. 04032...”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...