Gânduri de sâmbătă

 

   Iată că s-a mai dus pe Apa Sâmbetei încă o sâmbătă. M-am hotărât să scriu astăzi ceva care să aibă formă (metaforic vorbind) de sandwich. Încep cu un banc, continui cu un bla-bla-bla de-al filologilor, (deci vă plictisesc un pic) și închei tot cu un banc, pentru ca domniile voastre să termine de citit cu un zâmbet pe față.

    Ion și Văsălie stau la taifas pe prispă: - Mă, Văsălie, ce-i cu vânătăile astea pe fața ta? Iar te-ai caftit, la cârciumă? - Nu, mă Ioane, de la tuse mi se trage! - Cum, mă, bolândule, de la tuse? - Păi, dacă m-a apucat tusea în dulap la Ana lu` Dumitru!   

Iacă ce ne zice DEX-ul despre ziua de azi: SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva (sau, la ortodocși, a face pomeniri pentru cineva). A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din lat. sabbatum (sau sl. sonbota).   

Și Wikipedia ne completează:„Apa Sâmbetei este, în mitologia românească, un râu care izvorăște de sub Pomul Vieții aflat în Paradis. Apa Sâmbetei creează hotarul dintre cele două lumi, „lumea asta” și „lumea cealaltă” sau „lumea văzută” și „lumea nevăzută” (Raiul și Iadul) și este matca tuturor apelor, ea colectând toate apele de pe pământ. După ce înconjoară pământul de 7 sau de 9 ori, periplu în care apa devine din ce în mai puțin pură, râul intră în Sorbul Pământului și se varsă în Iad. După alte surse, apa Sâmbetei izvorăște din rădăcinile Bradului Lumii, patronat de Sfânta Sâmbătă (...) Apa Sâmbetei înconjoară o insulă pe care trăiesc Blajinii sau Rohmanii, ființe mitologice pașnice și foarte credincioase. Blajinii nu știu să calculeze trecerea timpului și, de aceea, sărbătoresc Paștele, numit Paștele Blajinilor, la o săptămână după data reală, în Duminica Tomii, atunci când văd trecând pe apa Sâmbetei cojile de ouă roșii aruncate pe ape de creștini în vinerea ori sâmbăta din Săptămâna Patimilor”.                                                                

Bun, și acum închei: Un polițist dintr-un orășel american cheamă secția de poliție prin radio: - Am aici un caz foarte interesant. O bătrânică l-a împușcat pe soțul ei pentru că acesta a călcat pe podeaua pe care ea tocmai terminase să o spele cu mopul... - Am înțeles! Ai arestat-o pe femeie? - Nu, mai aștept nițel, podeaua e încă umedă!