duminică, 20 noiembrie 2016

Gânduri despre leneveală



Imagini pentru imagini oameni lenesi

O să încep prin a scrie nu unul, ci trei citate ce pot fi folosite de mine drept motto la vreo scriere, mai încolo (și care mi-au ieșit în cale întâmplător, iar dacă nu le notez aici, sunt sigură că le voi uita). Primul:

„Privesc viața precum un personaj important de pe ”TITANIC”, s-ar putea să nu ajung la destinație, dar măcar merg la clasa întâi!” (Arthur Buchwald)

Al doilea este un proverb chinez:

„Cel mai bun moment în care puteai sădi un pom a fost acum douăzeci de ani. Al doilea cel mai bun moment este ACUM.” 

Și iată și al treilea (și ultimul!)citat|:

„O viață de tihnă și una de lene sunt două lucruri cu totul separate. Vom avea parte de îndeajuns de mult somn în mormânt." (Benjamin Franklin).

După cum vedeți și din imaginea alăturată, al treilea citat e legat de „tema” de azi. Și anume, iată ce știre (care, zic eu, îndeamnă la leneveală), a apărut în „Ziarul Financiar” de ieri:

 „Ziua de 1 iunie – Ziua Copilului – se va adăuga celorlalte sărbători legale: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române; prima şi a doua zi de Paşte; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României; 1 Decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun”. 

Ce să spun, pe mine nu mă afectează direct chestia asta, eu sunt pensionară, duc o viață de tihnă, dar muncesc ca și până acum. Mă întreb, însă, când toate merg cum merg în țara asta, chiar ne mai trebuia o zi liberă? Pe de altă parte, văd că nu stăm chiar rău în clasamentul orelor lucrate pe an, adică nu suntem chiar ultimii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...