Păi, inspirația tot nu mi-e acasă, nu vă mai spun cauzele, că sunt minore, meschine (și, uneori, total aiurea), dar am dat de o poezie a lui Ion Pribeagu, care se cheamă „Nici acum nu știu misterul!”, și m-am gândit să vă amuz un pic, cinstite fețe de domnițe și domni. E frig, e vânt, e un cer plin de nori, așa că un amuzament ușor cred că-i binevenit. Eu una am lăsat întru uitare, pe moment, întrebările abisale, „filosofice”, gândurile stresante, întrebările cruciale și am râs cu gura până la urechi la această poezioară a omului despre care atotștiutoarea Wikipedia ne spune:
„Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani - d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România. Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină.
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții. A scris mult "pentru sertar", iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva "conspirativ" vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el "impertinente". În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Etica lui profesională nu l-a lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939-1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. Este autorul versurilor românești ale cunoscutei melodii „Zaraza”. În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în anul 1962, a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în "Cronica rimată” a cotidianului „Viața Noastră" din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă.”
Iată și poezia:
„Privea pe Ben Iehuda-ntr-o vitrină
Şi eu eram c’un pas în urma ei…
Avea un trup superb, de Messalină
Ş-un picioruş sculptat parcă de zei.
Să-mi depărtez din gând melancolia,
Setos de noutăți, ca orice om,
Mi-am scos, cu politeţă, pălăria
Şi i-am şoptit surâzător: Shalom!
M-a măsurat din cap până-n picioare
C’o nonşalanţă ce mă-ncătuşa
Şi parcă a zâmbit sau mi se pare
Că mi-a şoptit candid: Bevakasha!
Cum flerul niciodată nu mă-nşală
Ştiam precis că o să-mi cadă-n laţ,
Şi am plecat cu ea la’nvălmăşeală,
Ca Julieta şi Romeo, braţ la braţ.
Simţind că din priviri am înţeles-o,
Şi fericit de-această aventură
Ne-am aşezat la masă-ntr-un Espresso
Eu, o cafea şi ea, o prăjitură.
La tot ce-i îndrugam: „Mamzel, duduie!”
C’o frază mai de ici, mai de colo,
Guriţa-i dulce nu ştia să spuie
Decât o vorbuliţă, una: Lo!
Şi cum sălta din umeri, ştrengăreşte
Şi îmi zâmbea, pe loc m-am lămurit:
Ea nu ştia o boabă româneşte,
Eu nu ştiam nici un cuvânt ivrit.
Pe masă, şerveţele-mpăturite
Şi ea, ca eu să nu stau ca un bleg,
Îşi însoțea cuvintele rostite
Cu câte-un mic desen, s-o înțeleg…
Mi-a desenat cuţit, farfurioară
Şi, cum m-ardeau privirile-i adânce,
Am înţeles că dulcea mea comoară
Ar fi dorit să mergem să mănânce.
În restaurant intrarăm şi îndată
Un chelner ne-a servit, ca din senin,
Un forspaiz, o friptură şi-o salată
Şi am ciocnit şi un pahar de vin.
Mânca cu mlădieri de porumbiţă
Cu dinţişori de-un alb mărgăritar,
A mai cerut ficat şi o costiţă,
Ş-am mai ciocnit cu ea înc’un pahar!
Apoi a început să deseneze
O tobă, saxofon şi-un clarinet
Ş-am înţeles că vrea să se distreze
Şi am intrat cu ea la cabaret.
Program, femei, orchestră mexicană,
Parfum de mosc, velour şi ametist
Şi drăgălaşa mea, pe nume Brană,
Mi-a acordat o porţie de twist.
După aceea, foarte’nfierbântată
De dans, de coca-cola şi cafea,
Iubita mea, cuminte ş’adorată,
Mi-a desenat frumos, o canapea.
De-atunci îmi chinui mintea să-mi pleznească
Şi nu pot dezlega acest mister:
De unde a putut ea să ghicească
Că sunt de meserie tapițer?!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu