Gânduri în căutarea râsului

  Am ales imaginea aceasta pentru că v-am mai spus, domniile voastre, sunt în căutarea (înverșunată, repetată și încăpățânată) a oricărui prilej care să mă binedispună. Și asta mi-a adus aminte de vremea când eram foaaaarte necăjită și plângeam cam mult, așa că am fost sfătuită ca, pe lângă ceaiul de lavandă sau picăturile de valeriană, să practic textele motivaționale spuse în fața oglinzii. Ei, eu cam evit să mă uit în oglindă, dar când te speli dimineața pe față, îți speli dinții, treci pieptănul prin păr sau îți dai cu ruj pe buze (vezi emoticon!), trebuie să te uiți. Și, n-o să credeți, dar textele alea chiar m-au făcut să râd și începeam ziua mult mai destinsă. Deci, mă uitam în oglindă, îmi luam o postură teatrală, clipeam des din gene și recitam cu patos: „Sunt frumoasă, sunt deșteaptă, sunt bogată, sunt bună, sunt curajoasă, sunt descurcăreață, bla-bla-bla!” Când rosteam primele două cuvinte, mă pufnea un râs nebun. Nici nu mai puteam continua, dar era o.k. Ca să arăt că preocuparea asta de a căuta râsul e, la mine, continuă, iată ce scriam prin 2011 (Doamne, când au trecut anii ăștia?!) cam pe aceeași temă: 

 „Am citit undeva un articol ce susține că un copil râde cam de patruzeci de ori pe zi, pe când un adult (cu simțul umorului, aş adăuga eu) nici măcar de douăzeci. Eu, în acest moment al vieţii mele, fac parte dintre cei care râd de vreo trei-patru ori pe zi. Sau o dată. Unii, nefericiții de ei, nu râd chiar deloc. Dar nu vreau azi să teoretizez despre râs, vreau să spun (sau să repet, mă rog) bancul la care fac referire în prezentarea mea. Şi nu, nu mă refer la cel cu "tânăra pensionară". Şi nici la cel cu „margareta”. E vorba despre scrisoarea pe care i-a trimis-o un soldat rus lui Iosif Stalin, spre sfârșitul Primului Război Mondial: "Tătucă, sunt Ivan Semionovici Popov, un ostaș al glorioasei tale Armate Roşii. Acum, în ajunul asaltului Berlinului, îţi scriu ca să te rog, tătucă, dacă o fi să mor, să mă primeşti şi pe mine în rândurile membrilor Partidului Comunist al ţării noastre. Dacă nu, nu!"

În regulă, pentru azi e de ajuns, nu vreau să vă plictisesc (și prin asta recunoscând că nu scriu doar pentru mine, mă bucur când citiți și domniile vostre aceste rânduri). Iată, în încheiere, tot ceva pentru râs, că face bine la sănătate: 

„Un tip îi spune prietenului său: 

- N-am înțeles, la început, de ce doctorul mi-a prescris LSD pentru constipație. Abia după am văzut un dragon la fereastră și m-am căcat pe mine, mi-am dat seama...”