"Nimic nu e mai trist pe această lume decât
un om care se trezeşte în dimineaţa Ajunului
şi nu se comportă ca un copil"
(Erma Bombeck)
E ziua de Crăciun. 2012. Anul când s-a prevestit o altă Apocalipsă, a nu ştiu câta. Sunt singură (nu adaug şi acasă pentru că asta v-ar duce, inevitabil, cu gândul la filmul ăla american plin de haz şi totul ar deveni o hlizeală) dar sunt aproape fericită. Şi nu pentru că am trecut de 21 decembrie, nu! Oricum data asta nu mă îngrijora deloc. Apropo de asta, cei de la "Academia Caţavencu" (mă rog, unii dintre ei, că s-au împărţit în "Kamikaze", "Caţavencii" şi "Academia Caţavencu"), au scris în ziua de 22 decembrie: "Ei, a trecut Apocalipsa pe la voi? Ce v-a lăsat în ghetuţe?"
Sunt aproape fericită pentru că sunt sănătoasă (mai ales că ieri mi-a fost tare rău!), liniştită şi, în fine, nu ştiu DE CE, pur şi simplu aşa simt. Ascult colinde, în casă e cald, afară e alb totul (nu ştiu pentru câtă vreme, pentru că a apărut un soare foarte jucăuş), deci e bine. Nu vreau să las niciun gând morocănos sau îngrijorat să-mi strice această relativ iluzorie stare de bine. Sper să primesc doar veşti bune şi urări, care mai sincere, care mai de convenienţă (şi eu am tot urat zilele astea, dar sincer, zău!) şi aştept, liniştită, să pot ajunge la starea aceea în care nu faci eforturi să te bucuri, ci chiar te bucuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu